Despre mutaţii

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

Până la începutul anilor 2000 posibilităţile de publicare au fost limitate la suporturile convenţionale – reviste şi cărţi pe hârtie. Apariţia editurii electronice Liternet în 2001 este unul dintre primele semnale privind viitorul. Liternet publică atât cărţi electronice, ce pot fi descărcate gratuit de pe site-ul editurii, cât şi o revistă online. Revistele româneşti erau de altfel parţial accesibile citirii pe internet încă din anii ’90, deşi suportul virtual nu făcea decât să reproducă în forme grafice destul de primitive conţinutul pe hârtie. Apariţia cu adevărat revoluţionară în materie de suport şi dinamică a literaturii sunt blogurile, care permit oricui este interesat să producă un conţinut variat (jurnal, poezie, proză, critică literară, eseu ş.a.), sunt disponibile oricui are o conexiune internet, au un conţinut aflat într-o interacţiune mult mai dinamică cu publicul, care, spre deosebire de vechile suporturi, are posibilitatea de a posta comentarii şi impresii la subsolul materialelor de blog, influenţându-le în modul cel mai direct prin concretizarea materială (fie şi pe un ecran virtual) a receptării. Propriu-zis, cu apariţia blogurilor este eliminat monopolul şi cenzura revistelor, care de altfel sunt conceptualizate încă de la început de către bloggeri ca adversari inactuali, perimaţi, bătrânicioşi. Dar blogurile însele sunt un suport efemer şi tranzitoriu, fiind înlocuite, după o dominaţie de doar câţiva ani, prin reţele de socializare mai interactive precum Facebook.
În ce măsură au afectat acestea literatura? Există aici două aspecte. În ce priveşte procesul de producere şi receptare, schimbările sunt substanţiale. Pe de o parte, suporturile tradiţionale sunt înlocuite parţial (procesul este în curs). Un autor nu mai depinde de filtrele unui editor (de revistă sau carte) pentru a-şi face lucrarea publică. E suficient să-şi facă un blog pe care să posteze textele. Dacă acestea vor avea succes, vor putea fi transferate ulterior pe suportul clasic de hârtie. Pe piaţa globală a cărţii, ultimii ani au înregistrat succese masive de vânzări din aceste zone; trilogia autoarei E.L. James, formată din Fifty Shades of Grey (2011), Fifty Shades Darker  şi Fifty Shades Freed (2012), au apărut iniţial ca fan literature pe un site dedicat scriitoarei populare Stephanie Meyers; cunoscând succes în mediul online, au fost preluate de către o editură şi au monopolizat pe termen lung lista de bestsellers a ziarului New York Times. În România, unde piaţa de carte este redusă chiar în raport cu Europa de Est, fără a se ajunge la mari cifre în materie de vânzări, o serie de cărţi publicate întâi online, sub formă de blog, au fost preluate în portofoliul unor edituri mainstream cunoscând un succes relativ. Un pionier a fost Dragoş Bucurenci cu romanul RealK (2004), pe tema consumului de droguri. În alt gen, al poeziei, a punctat Iv cel Naiv, versificator pe blog până când a ajuns să publice volumele Versez (2011), Uibesc (2012) şi 16 poezii de iubire pe care mi le-as fi scris mie daca as fi fost tu (2015). Înainte de Iv cel Naiv, un alt poet cu o identitate construită pur online (identităţile reale nu se cunosc) fusese Liviu Diamandi, notoriu în cercurile poetice emergente în jurul anilor 2006-2007. Alt exemplu, de această dată dintr-un subgen de consum, este acela romanului Suge-o, Ramona! de Andrei Ciobanu (2014).
În ce priveşte substanţa internă a literaturii, dincolo de procesul de producere-distribuire, influenţele sunt discutabile, măcar în sensul că sunt prea recente pentru a imprima modificări de adâncime sau chiar pentru a fi evaluate. La vremea sa, apariţia cinematografului a marcat literatura prin tehnicile sale de montaj, prin accentul pus pe vizual etc., însă procesul a durat decenii întregi. Momentan, influenţa mediului internetului asupra literaturii este mai degrabă o utopie prescriptivă/ dezirată încă din anii ’80 în cărţile de teorie literară, în manifestele postmoderne sau în eseistica cyberpunk. Există şi critici mai sceptici, în general din generaţia 60. Pentru Nicolae Manolescu, bunăoară, „literatura pe care o scriu tinerii din generaţia 2000 (…), în pofida schimbărilor mediului, (…) era aceeaşi ca a optzeciştilor şi a şaizeciştilor care i-au precedat. Mediul fiind altul, paradigma literară a rămas aceeaşi. (…) Sunt convins că noile tehnologii de comunicare nu vor rămâne fără consecinţe. Deocamdată însă ele privesc mediul literar, nu literatura propriu-zisă“ (Nicolae Manolescu, Despre ce e vorba, în România literară, nr. 13-14/ 2014).

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper