Ce carte vom ţine în mână peste o sută de ani

Un articol de FLORENTINA ŢÃRÎNÃ

În timp ce universul îşi păstrează aceeaşi mişcare, iar mai micul univers, cel din galaxia pieţei
editoriale româneşti, continuă cu aceleaşi probleme şi în aceeaşi traiectorie, cu târgurile de chilipiruri şi mai marile târguri de cărţi, unde rivalitatea dintre edituri se observă mai rapid decât standurile lor, într-un colţ de lume o idee năstruşnică a luat naştere.
Ideea artistei de origine scoţiană Katie Paterson porneşte cel mai probabil de la una dintre marile probleme ale secolului XXI care riscă să afecteze nu numai piaţa cărţii printate, ci şi a populaţiei: lipsa pădurilor şi defrişările masive din multe părţi ale lumii. Cartea electronică pare a nu fi suficientă pentru publicul cititor. Faţă de o carte printată, graniţele ei sunt cu mult mai reduse, mai strâmtorate de dispozitivul pe care acestea se regăsesc. Nici nu trebuie să luăm în calcul diferitele scenarii post-apocaliptice din romanele contemporane, ci doar să socotim cât de puţine cărţi au putut fi păstrate de-a lungul timpului, pe diferite materiale şi câte mai pot fi citite azi. Acum să privim spre cărţile electronice care au un imens punct slab, electricitatea, fără de care nu pot exista.
Acestea fiind spuse, Katie Paterson vine cu o idee nemaipomenită şi lansează un proiect menit generaţiilor de cititori din secolul următor. În 2014 ea vrea să creeze o antologie de cărţi pentru secolul XXII care să fie lansată în anul 2114. Şi nu e totul! Planul porneşte cu plantarea a o mie de copaci într-o pădure de lângă Oslo, Nordmarka, din care se vor face paginile viitoarei antologii. De asemenea, Katie Paterson le propune autorilor ca, în decursul acestor o sută de ani, fiecare să-şi depună o operă, să contribuie la antologie cu un text nepublicat până atunci. Nu numai că arborii care vor alimenta producţia de cărţi ar fi ca un cont de economii, de data aceasta în materie brută, dar totul ar fi un fel de joc în care fiecare autor ar intra. Astfel, scriitorul va trebui să scrie nu pentru un public prezent, cuantificabil în materie de gusturi şi de aşteptări, ci pentru unul al viitorului, să i se adreseze creând o literatură pe măsura aşteptărilor sale. Manuscrisele care au început să fie strânse de anul acesta vor fi depuse într-o cameră specială din biblioteca publică New Deichmanske, din Bjørvika, Oslo, începând cu 2018, odată cu inaugurarea ei. Camera va fi realizată ca un spaţiu al contemplaţiei, interiorul său fiind din lemnul pădurii de lângă capitala norvegiană. Numele autorilor şi titlurile lucrărilor vor fi afişate pe rafturi, însă manuscrisele nu vor fi disponibile pentru lectură până la inaugurarea de peste un secol. Proiectul este sprijinit de conducerea oraşului Olso, care lucrează în scopul păstrării şi protejării, atât a pădurii, cât şi a manuscriselor până în anul 2114.
Întâiul pas al proiectului a avut loc în acest an, pe 26 mai, când a fost depus primul manuscris din colecţie: un text semnat de însăşi Margaret Atwood, cunoscuta scriitoare canadiană, laureată a premiului Man Booker în anul 2000. Evenimentul a fost sărbătorit printr-o ceremonie în cadrul căreia cei prezenţi, adică toţi cei ce au dorit să vadă cum va arăta biblioteca viitorului, au făcut un tur prin ea. După care a avut loc o discuţie deschisă cu Katie Paterson. De asemenea, cei prezenţi au avut ocazia să o asculte pe Margaret Atwood citind dintr-una dintre operele sale.
Într-un interviu acordat site-ului Slate, scriitoarea Margaret Atwood spune că a acceptat imediat participarea în acest proiect nu numai pentru că este obişnuită să creeze o imagine a viitorului, ci şi pentru că a fost unul dintre acei copii care îngropau în curtea casei mici borcane cu diferite obiecte în ele. În acest fel, există speranţa că cineva le va găsi şi le va desface cândva, în viitor. Este o scrisoare pentru cei din viitor. Ca în cazul oricărei cărţi scrise astăzi, momentul în care este citită diferă faţă de cel al scrierii. Doar că, de data aceasta, distanţa în timp este un pic mai lungă. Margaret Atwood găseşte că biblioteca viitorului este încurajatoare în mai multe privinţe. Prima ar fi că se presupune că încă vor mai exista oameni peste o sută de ani. Cea de-a doua ţine de presupunerea că pădurea va creşte şi că biblioteca va continua să existe în acel loc. În ultimul rând, se presupune că oamenii vor putea în continuare să citească şi că vor fi încă interesaţi de actul lecturii. Toate acestea reprezintă pentru scriitoare un vot al încrederii în viitor.
Pe cât de fantezist pare proiectul, pe atât de practic începe să devină, cu ajutorul multor organizaţii culturale. Acţiunea lui Katie Paterson nu numai că ne face să sperăm la un viitor mai senin decât cel pe care îl portretizează romanele distopice ale prezentului, ci ne şi îndeamnă să reacţionăm pentru a ajuta la crearea acestui viitor, nu doar pentru cei ce ne vor urma în următoarele decenii, ci pentru mult mai multe generaţii viitoare. Într-o lume paralizată de frica unei eventuale catastrofe, în care importanţa individuală a persoanei avansează în faţa bunăstării generale a mediului, astfel de iniţiative reprezintă un pas important. Aidoma unei puşculiţe, fiecare carte înseamnă o investiţie pentru cei din viitor.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper