Bariera debutului

Un articol de Eduard Dorneanu

Ruxandra Anton, Izvorul zidit, Editura Cronica, Iasi, 2004

 

Mereu m-am întrebat ce se întâmplă cu volumele de debut ale poeţilor. Deşi sunt cele mai lăudate cărţi, rar poţi citi o cronică negativă despre astfel de volume, ecoul lăsat este minor. Majoritatea cărţilor de debut ajung în „grajdurile lui Augias“ şi sunt considerate manifestări puerile ale unor oameni care vor cu tot dinadinsul să primească atenţie. Cronicile pompoase care ridicau în slăvi pe unii dintre debutanţi au fost uitate de mult, iar premiile obţinute au fost praf în ochi şi nimic altceva. Şi totuşi, unele dintre cărţile „începătorilor“ trec bariera timpului. Recunosc, îmi place să citesc volumele debutanţilor la mult timp după ce acestea au fost tipărite. Dacă între timp poeţii au mai tipărit şi alte volume, cu atât mai bine, îmi pot forma mai uşor o părere despre harul pe care îl au sau nu. Un astfel de exemplu este poeta Ruxandra Anton. Am citit Cartea lumilor dispărute, un volum de poezie rarisim despre care am şi scris în revista Cultura. Curiozitatea m-a făcut să citesc şi volumul cu care a debutat. Mă aşteptam să găsesc în Izvorul zidit (Editura Cronica, 2004) o altfel de poezie, nu ce scrie astăzi Ruxandra Anton, dar, spre surprinderea şi bucuria mea, m-am înşelat. Izvorul zidit este un volum care conţine poezie vie şi proză poematică de o rară sensibilitate. Dacă nu aş fi ştiut că am în faţa mea o carte a debutului, aş fi putut crede că aparţine unui poet consacrat cu un stil bine format, care şi-a croit drum în literatura română cu mult timp în urmă. Primul poem, Triumful absenţei, impresionează în mod deosebit, versurile de final fiind fabuloase: „Port doliu după îmbrăţişarea tatălui/ care e mereu grăbită/ mereu scuturată de vânt/ inima“. După o astfel de introducere în lirica Ruxandrei Anton, cititorul devine captiv al acesteia şi nu poate abandona lectura până ce nu citeşte fiecare vers şi nu ascultă fiecare bătaie de inimă a poetei. Şi eu am parcurs uimit vers după vers. M-am bucurat pentru faptul că am descoperit o poetă care nu s-a format în timp prin cine ştie ce mijloace artificiale, ci s-a născut din propriile trăiri asemeni marilor poeţi ai acestei lumi. Iată un fragment din poemul Nemărginiri: „În timp ce ţărmul se refugia în mine/ clipa era o fiară/ cu gura plină de clipele pe care le-am pierdut/ fără de drum era tandreţea/ şi zâmbetul închis într-un fir de iarbă“. Talentul nu poate fi pus sub semnul întrebării, nici vibraţia versurilor, nici prospeţimea şi ineditul acestora. Un alt poem care mi-a atras atenţia în mod deosebit este Seducţii umbrite. Iată un fragment: „Fericirea este seducţie/ nesupunerea este seducţie/ când te revolţi, ar trebui să ştii unde trosnesc lucrurile/ şi care adevăr e un pas uriaş înainte, /unde furtunile se prăbuşesc din senin“. Poezia Ruxandrei Anton seduce şi lasă impresia că trebuie recitită iar şi iar. Proza poematică din Izvorul zidit are forţă, expresivitate, sensibilitate. Universul poematic propus de Ruxandra Anton este cu totul special: „Când eram copil aveam bucuria îmbrăţişării a tot ce vedeam, acum îngroş accentele teatrale şi asta e o mare risipă“ (Parfumul trandafirului). Fiecare poem în proză are o doză de mister, o lumină care ne duce departe de labirintul monotoniei: „Ceea ce nu întrezăresc se va întâmpla pentru că în literatură mereu se va ivi un drum iminent care va străbate impresia cea mai puternică şi toate cărţile dindărătul meu“ (Ceea ce contează). Da!, Izvorul zidit este o carte de poezie puternică, un fel de manifest al poetei Ruxandra Anton, care luptă pentru poezia curată, vie, într-o lume literară în care valorile sunt adeseori confundate cu banalităţile obsesive şi agresivitatea limbajului. Pentru cei care iubesc poezia, cartea Ruxandrei Anton este dovada că adevăraţii poeţi sunt ei înşişi de la primul până la ultimul vers, de la prima până la ultima respiraţie.

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper