A good enough mother/ a good enough God

Un articol de Ramona Ardelean

Naşterea unui copil este de la bun început dramatică şi cutremurătoare prin desprinderea sau separarea acestuia de mamă, tăierea cordonului ombilical putând fi văzută ca un veritabil act de iniţiere ce marchează şi semnifică începutul unui vast proces de individualizare şi autonomizare, a unei vaste călătorii pe orbita cuceririi libertăţii individuale.

Germene, sămânţă plantată în solul umanităţii, libertatea poate înflori doar graţie unui mediu care departe de a fi  perfect prielnic, pentru a nu anula impulsul libertăţii, trebuie să fie doar suficient de prielnic, pentru a-l provoca şi potenţa, acest „suficient de…“ părând a fi, după cum vom vedea, însăşi „cheia“ libertăţii, condiţia, premisa şi potenţialul ei. Analog, libertatea copilului, în sensul dobândirii independenţei, autonomiei şi individualizării lui treptate, poate înflori numai datorită unui mediu matern suficient de bun, o „mamă suficient de bună“ fiind, într-o logică paradoxală, mai mult decât o mamă „bună“ şi mult mai mult decât, Doamne fereşte, o mamă „perfectă“.

Conceptul de „good enough mother“ sau de „mamă suficient de bună“, introdus şi consacrat de pediatrul şi psihanalistul britanic Donald Winnicott, desemnează capacitatea mamei de a-i asigura copilului ei nu un mediu perfect conţinător şi securizant, de tip sufocant, care în loc să-l propulseze pe orbita libertăţii, l-ar bloca şi l-ar infantiliza şi mai mult, ci un mediu suficient de conţinător şi de securizant, care neobturând copilului instinctul libertăţii, i-ar da acestuia posibilitatea de a-i creşte aripi pentru zbor, pentru propriul zbor…

Mama suficient de bună nu este aceea care, în dorinţa ei exacerbată de securitate, vrea să-şi conţină, să-şi absoarbă sau să-şi „înghită“ complet şi total copilul, retezându-i şi mutilându-i acestuia aripile zborului, aripile libertăţii, ci este mama care neoferind copilului ei o conţinere completă a nevoilor, durerilor, frustrărilor şi anxietăţilor sale îl lasă pe acesta să simtă şi să se confrunte treptat şi într-o anumită măsură cu golul, frustrarea şi angoasa existenţiale, tocmai pentru a-i putea forma capacitatea de a le converti creator. O mamă suficient de bună este, aşadar, aceea care rezistă tentaţiei de a conţine sau de a acoperi golul copilului, lăsându-l pe acesta să-l umple…cu vise, aspiraţii, idealuri, realizări, creaţii. Fără acest gol intim, personal, individual, neconţinut complet de nimeni, nici măcar de Dumnezu, nu am putea creşte, evolua, maturiza, desăvârşi, iubi sau crea.

Iată de ce Dumnezeu, în marea lui iubire şi generozitate, nu se vrea unul perfect, cum a fost închipuit de către oameni, nici măcar unul bun, ci unul suficient de bun, tocmai în virtutea acestui fapt libertatea, creaţia şi desăvârşirea omului devenind cu adevărat posibile. Iar dacă, se-ntâmplă, uneori, să ne simţim atât de singuri şi de părăsiţi, atât de neajutoraţi, de frustraţi şi de supăraţi că Dumnezeu nu ne ajută, că nu ne ascultă rugile, rugăminţile, că nu ne îndeplineşte dorinţele, că ne lasă să suferim şi chiar să disperăm e numai pentru că ignorăm faptul că o continuă intervenţie divină ne-ar infantiliza şi ne-ar face să involuăm atât de mult, încât ne-ar anula orice aspiraţie, orice năzuinţă, orice ideal, orice dor, orice gând, orice chemare, orice elan, orice libertate, orice realizare, orice voinţă, orice efort, orice zbor, dovedind o gravă lipsă de încredere şi chiar de respect pentru condiţia noastră umană.

Dacă Dumnezeu s-ar dovedi atât de bun şi de îndurător pe cât am vrea, el ar deveni aidoma acelui om care auzind zbaterea unei omizi în coconul său i s-a făcut atât de milă şi a fost atât de „mişcat“, încât vrând s-o ajute să iasă mai repede de-acolo, i-a desfăcut pur şi simplu coconul, doar că omida, văduvită de propriul exerciţiu al libertăţii, n-a mai avut aripi, n-a mai putut zbura, n-a mai putut deveni fluture. Dacă Dumnezeu ar fi, deci, unul perfect sau unul atât de bun…şi nu unul suficient de bun, ar mai putea, oare, să ne crească aripi? Am mai putea noi, oare, zbura? Am mai putea noi, oare, deveni ceea ce suntem, adică oameni liberi?

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper