Tenorul-vedetă Jonas Kaufmann, „live“ în concert la Scala din Milano

Un articol de COSTIN POPA

S-a întâmplat ca star-tenorul momentului, Jonas Kaufmann, să anuleze la început de vară prezenţa în seria de spectacole de la Scala cu opera Cavalleria rusticana de Mascagni şi apariţia pe sacra scenă într-un rol nou, Turiddu. Dându-şi seama de „gravitatea“ faptei, germanul a anunţat imediat, în compensaţie, că va susţine în aceeaşi perioadă un concert de arii în compania Filarmonicii Scalei. Şi spiritele s-au calmat.
În seara de 14 iunie, celebra sală Piermarini gemea de lume. Personal, m-am bucurat să pot asculta „în direct“ – fără cosmetizări sonore prin microfoane şi difuzoare –, vocea celui mai renumit tenor al zilei, cu aspiraţii îndreptăţite de a intra în panoplia legendelor dintotdeauna. Încă de acum, de la vârsta de patruzeci şi şase de ani, când glasul este proaspăt şi aproape toate rolurile pe care şi-a pus semnătura reprezintă modele de interpretare.
Programul a cuprins arii şi piese orchestrale din opere de Giacomo Puccini, pentru Kaufmann o alegere cel puţin înţeleaptă. Spiritualitatea maestrului de la Torre del Lago îi este la îndemână ca implicare ideatică, iar vocea aduce prinosul de calitate şi rafinament pentru punerea în pagină a gamei uriaşe de trăiri şi sentimente pe care o emană personajele pucciniene, veriste, în general. Din literatura operistică italiană, Puccini, Giordano, Cilea sunt, poate, compozitorii de care Jonas Kaufmann se simte cel mai apropiat. Aşa cum, în alte teritorii de stil, este apropiat de Massenet, Bizet, Gounod sau Wagner şi Beethoven.
Modelări expresive
Concertul tenorului a debutat cu recitativul Ecco la casa (bun pentru „încălzire“) şi aria lui Roberto Torna ai felici di din Le Villi, tălmăcită într-o tristeţe extremă, cu sunete moi (prima strofă), devenite mai consistente în cea de-a doua. Orgia, chimera dall’occhio vitreo, aria lui Edgar din actul al II-lea al operei omonime, a adus atmosferă plină de amintiri (O soave visïon… O visïon gentil) în mezzavoce, presărate cu nuanţe de pianissimo pe fraze lungi. Au fost primele pilde de măiestrie ale tenorului, stăpânul unor modelări expresive în care cântul se sprijină pe capabilităţi nemaiîntâlnite de colorizare, venite dintr-o susţinere tehnică ideală. Este una dintre cheile performanţelor lui Jonas Kaufmann.
Au urmat două pagini din Manon Lescaut. Publicul le-a aşteptat cu frenezie şi, dacă până atunci a mai stat în oarece expectativă, după aria descriptivă Donna non vidi mai şi implorarea disperată Ah! non v’avvicinate!… No! no!… pazzo son, s-a dezlănţuit.
Prima secvenţă a fost impregnată de poetica picturală a unui des Grieux sedus de apariţia şi rostirea lui Manon, Manon Lescaut mi chiamo!, rostire care îi pătrunde în suflet, O sussurro gentil, resimţită de tenor printr-o şoaptă ca o boare. În cea de-a doua, după accente imperative, cântul s-a unduit într-o rugă fierbinte, prin care s-a strecurat speranţa pentru revederea iubitei exilate.
Inflexiuni de vis
Aria lui Cavaradossi, E lucevan le stelle din Tosca, a fost construită ca o dulce evocare, începută în falsetto aproape inaudibil, Oh! dolci baci (oare de ce?), şi continuată în crescendo, până la culminaţia „disciogliea dai veli!“, La natural înalt, desăvârşit filat.
Una parola sola!… Or son sei mesi, aria lui Dick Johnson din Fata din Far West, a căpătat aceeaşi expunere fluidă, fără exagerări în acute ţinute la nesfârşit, demonstrativ.
şi în aria lui Calaf, Nessun dorma, din Turandot, Jonas Kaufmann a construit minuţios frazele, cu rară expresivitate, plămădind cuvinte şi dăruind sensuri: Tu pure, o Principessa a fost de-a dreptul imploratoare, „…e di speranza“ a avut exact sensul cuvântului, „…la luce splenderà!“ a iradiat ca luceafărul dimineţii… Mare colorist, Kaufmann! Ce inflexiuni de vis! Desigur, celebrul final acut „Vincerò!“ a ridicat sala în picioare.
Pictor de sonorităţi divine
Jonas Kaufmann are timbralitatea rotundă, inundată de lirism de culoare caldă şi învăluitoare. Egalitatea vocii este stupefiantă, cu impecabilă omogenitate pe ambitus, motivată prin faptul că aşa-numitul „pasaj de registru“, locul în care se face trecerea de la registrul mediu la cel acut, este insesizabil. Accentuările de forţă conferă glasului performanţe sprinte. şi chiar dacă, în ceea ce priveşte proiecţia sunetului în sală, vocea nu este de tipică factură italiană, Kaufmann a cucerit Scala prin rafinamentul lecturii, prin calităţile de pictor al unor sonorităţi divine. Cu maximă concentrare în concert, tenorul este în primul rând un vocalist desăvârşit, preocupat de sunet şi de comunicarea lui. Fizionomia şi corpul îi rămân imobile, iar singurul moment de relaxare, de zâmbet, a venit înainte de canţoneta oferită ca bis.
Aşadar, ca suplimente insistent cerute, Jonas Kaufmann a dăruit publicului ariile Recondita armonia din Tosca (poetică, evocatoare, cu un final „Sei tu“ ca un vis), Ch’ella mi creda din Fata din Far West (din nou, deloc speculativ la acute), canţoneta Non ti scordar di me de Ernesto de Curtis (în sonorităţi de lied), mai puţin cunoscuta melodie lirică Ombra di nube de Licinio Refice (cu murmurul ultimelor note creator de atmosferă) şi, din nou, Nessun dorma.
Orchestra Filarmonică a Scalei a interpretat din literatura pucciniană – intercalat pasajelor solistice – cu măiestria-i binecunoscută, Preludiul simfonic în La major, apoi Preludiu şi La Tregenda din Le Villi, Preludiul la actul al III-lea şi Intermezzo din Manon Lescaut, Intermezzi din M-me Butterfly şi Sora Angelica. Dar şi-a demonstrat şi calităţile acompaniatoare, generând atmosfera necesară expunerilor solistului. A dirijat germanul Jochen Rieder, vechi colaborator al lui Kaufmann.
Seară magică
Concertul a fost un triumf. Rezultatul? Cele cinci bis-uri şi aplauzele au cumulat patruzeci de minute. Un public în delir a ovaţionat în picioare, a strigat, a bătut din palme. Atmosferă de stadion. Din sală, lui Kaufmann i s-au oferit, simbolic, un buchet de flori din partea unei doamne „mid-aged“ şi, din partea unui domn în vârstă, o sticlă de şampanie.
Interesant este că, la seria de bis-uri, aplauzele deveneau şi mai puternice în clipa în care tenorul se îndrepta către dirijor şi îşi anunţa intenţia de a mai cânta. Dorinţa publicului de a-l mai asculta era imensă. Până când? Poate până târziu spre dimineaţă. Dar, cum totul are o limită, prin reluarea ariei Nessun dorma, Jonas Kaufmann a dat să se înţeleagă că se va opri aici. Greu de acceptat, dar… Atât de emoţionat a fost tenorul încât, după ce şi-a scos relaxat papionul, s-a fâstâcit şi a încurcat cuvinte în prima parte a ariei… Totul a curs însă în continuare fără probleme. Ca şi până atunci, asistenţa i-a sorbit fascinată sunetele, consfinţind o seară magică.

jonas

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper