Stephen Hawking, gigantul într-un corp diform

Un articol de ANGELA BULIGÃ

Realizat într-un ton specific englezesc, The Theory of Everything, în regia lui James Marsh, ne prezintă viaţa doctorului Stephen Williams Hawking (Eddie Redmayne), cel mai mare fizician şi cosmolog al lumii care a reuşit să supravieţuiască unei boli necruţătoare, deşi medicii nu i-au dat decât câţiva ani de viaţă. O veritabilă capodoperă a cinematografiei internaţionale, pelicula urmăreşte într-o manieră ilustră diferite momente critice, dar în acelaşi timp strălucite din viaţa geniului Hawking, începând din perioada studenţiei la Cambridge, mai exact cu momentul întâlnirii cu Jane Wilde (Felicity Jones), viitoarea soţie, studentă la facultatea de ştiinţe umaniste, la limbi romanice. La baza filmului stă biografia solidă a primei soţii, Travelling to Infinity: My Life with Stephen, creaţie ce este rodul unei afecţiuni materne necondiţionate şi devotate. Jane reuşeşte, lăsând la o parte universul ilustru al minţii acestuia, fără a cădea în mrejele unei atitudini patetice, să prezinte, cu delicateţe şi menajament, starea fizicianului aflată într-un proces continuu de degradare, care nu-şi pierde nicio clipă demnitatea.
Boala necruţătoare care-l macină pe fizician pe zi ce trece, scleroză amiotrofică laterală, face din soţia acestuia o eroină. În pofida avertismentelor date de medici, aceasta continuă să rămână alături de cel iubit, îşi face datoria de soţie devotată şi răbdătoare mizând pe iubirea necondiţionată care, crede ea, o va ajuta să treacă peste orice obstacol. Recurge la sacrificiul suprem, din iubire îi dăruieşte omului de geniu trei copii de care are grijă singură, renunţă la carieră, punând accentul pe îngrijirea şi bunăstarea familiei. Însă, cu trecerea timpului, iubirea sa necondiţionată este înlocuită de compasiune. Deşi nutreşte un respect infinit pentru geniul său şi îl sprijină în carieră, vălul de pe ochi începe să cadă încet-încet, lăsând-o descoperită în faţa problemelor. Soţia începe să vadă acum, cu luciditate, dizabilităţile soţului captiv într-un trup diform. Conştientă că vădeşte pentru Stephen o dragoste maternă, ea nu doreşte să îl părăsească, simţindu-se responsabilă de starea lui fizică şi morală, mai ales că l-a trădat sentimental. În ciuda sacrificiilor femeii şi a multiplelor faţete ale dragostei ei pentru fizician, se pare că acesta, celebru şi bogat în urma milioanelor de exemplare ale cărţii sale Scurtă istorie a timpului, cade în mrejele farmecelor infirmierei Elaine Manson şi, îmbătat de iubire, îşi părăseşte familia, dorind ca mariajul cu Jane să se destrame.
Într-un mod cuminte şi rezervat, regizorul pune în scenă întreaga poveste prin prisma primei soţii. James Marsh nu doreşte să exploateze adâncimea minţii fizicianului, nici nu se axează prea mult pe domeniul ştiinţific, imposibil de înţeles de oamenii de rând. Nu-l interesează nici relaţia extraconjugală a lui Jane sau disputa cu un alt gigant în fizica cuantică, Leonard Susskind. Miza filmului o constituie dorinţa de afirmare şi de autodepăşire a lui Stephen Hawking. În ceea ce priveşte domeniul ştiinţific, ne sunt prezentate momente de o importanţă capitală, secvenţe în care Stephen îşi prezintă şi susţine cu ardoare teoriile asupra Universului, dar şi speranţa şi convingerea că totul va fi limpede, că nimic nu scapă explicaţiei ştiinţifice şi logice, că până şi nedemonstrabilul poate fi demonstrat. Ba chiar îşi susţine ferm ateismul, vorbind despre existenţa redusă în esenţa ei, despre nimicnicia omului şi efemeritatea vieţii în neştirea cotidianului, despre orbecăirea într-un univers infinit născut, nu prin forţa divinităţii, ci în decursul unui întreg proces ce a durat miliarde de ani. Omul care l-a înfruntat pe Dumnezeu atenuează această afirmaţie şi recunoaşte existenţa unei forţe divine datorate naturii umane, diversităţii sale şi mai ales stăruinţei omenirii de a căuta răspunsuri cu privire la rostul existenţei în Univers. Vrea să cunoască misterele şi limitele Universului, renegând divinitatea, însă savantul ignoră faptul că a rămas ţintuit într-un trup infirm în care zace o minte strălucită, că trăieşte în ciuda bolii necruţătoare, că nu este decât un semn divin că însuşi corpul uman este un infinit şi misterios univers în care există viaţa. Un univers ce nu poate exista de la sine.
The Theory of Everything este o adevărată artă regală cinematografică cu o distribuţie de excepţie. Prestaţia actorilor este monumentală, jocul lui Redmayne este magistral, ţinând cont de faptul că a avut un rol aproape imposibil de interpretat din punct de vedere fizic. Regizorul şi-a dovedit sclipirea în alegerea interpretului, impresionat de asemănarea fizică izbitoare a lui Redmayne cu ilustrul geniu, dar mai ales de jocul său imperial. Cu asemenea atuuri, cineastul reuşeşte să pună în scenă o dramă solidă, adânc înrădăcinată în spiţele realităţii. Posesor al unei capacităţi extraordinare de identificare cu personajul, Eddie Redmayne se mulează perfect pe  rol. El a înţeles şi a interiorizat perfect cele patru stadii ale bolii fizicianului, prin care a trebuit să sară repede. De la un trup sănătos trece cu naturaleţe la sprijinirea în baston, apoi în două bastoane, până când personajul său ajunge să fie ţintuit într-un scaun cu rotile şi să-şi piardă vocea în urma unei pneumonii severe. Rolul primei soţii îi aduce actriţei Felicity Jones o nominalizare la Oscar şi Globurile de Aur. Convingătoare şi sensibilă se dovedeşte mai ales în scena sfâşietoare în care soţia, epuizată de anii de îngrijire a trupului degradat şi infirm al lui Stephen, primeşte, prin vocea computerizată, incapabilă de a reda emoţia sau vreun semn de recunoştinţă, regret sau reproş, acordul lui de a pune capăt mariajului transformat într-un calvar. Pelicula nu se rezumă la o istorie cosmetizată, puternic romanţată sau melodramatică în jurul dizabilităţii şi suferinţei fizicianului. Regizorul James Marsh (câştigător al Premiului „Alexander Korda“ pentru cel mai bun film britanic) şi scenaristul Anthony McCarten (a cărui prestaţie i-a adus un premiu Korda şi un premiu Bafta pentru cel mai bun scenariu adaptat) au reuşit să pună în scenă drama sfâşietoare şi solidă a unui om captiv într-un trup diform, care nu face altceva decât să gândească, un om care impresionează prin dorinţa de a-şi depăşi condiţia mizeră cu demnitate, de a sfida legile naturii umane şi de a trăi până la capăt. Faptul că Stephen Hawking şi-a depăşit handicapul l-a scos din umbra unui astro-fizician necunoscut, boala necruţătoare fiind calea spre culmile succesului. Filmul este impresionant, la fel şi interpretarea fără cusur a protagoniştilor. Fabulos se dovedeşte modul în care Eddie Redmayen intră în pielea personajului, îi interiorizează stările fizice şi psihice şi le redă într-un mod extrem de credibil. Rolul i-a adus, la vârsta de treizeci şi trei de ani, prestigioase premii: Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, Premiile Bafta şi Globul de Aur pentru cel mai bun actor de dramă.

cinema2

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper