Soprana Iulia Maria Dan, Manon la Opera din Graz

Un articol de COSTIN POPA

Pentru tânăra artistă româncă a cărei carieră s-a desfăşurat mai întâi în Studioul şi apoi în ansamblul Operei de Stat Bavareze din München, debutul în rolul titular din opera lui Massenet a fost o primă întâlnire pe o scenă occidentală, în spectacol, cu un personaj important. La Opera Naţională Bucureşti, mai cântase Gilda din Rigoletto şi Musetta din Boema.

Opera din Graz, ai cărei arhitecţi sunt celebrii Fellner şi Helmer, designeri a aproape patruzeci de teatre europene, printre care Operele din Zürich, Praga, Iaşi, Cluj-Napoca, Teatrul Naţional din Oradea, Odesa, Opera Comică din Berlin, Tonhalle din Zürich, Theater an der Wien, Landestheater Salzburg, Konzerthaus Viena etc., are o sală elegantă cu circa 1.200 de locuri, iar stagiunea întinsă pe zece luni cuprinde titluri de operă, operetă, musical, balet, concerte, show-uri, într-o structură combinată de teatru de stagiune cu teatru de repertoriu, după modelul Operei de Stat din Viena.
Manon la Graz a fost o coproducţie cu Opera din Basel, datorată regizorului Elmar Goerden şi colaboratorilor Silvia Merlo (decoruri), Lydia Kirchleitner (costume), Roland Edrich (lumini), Ulf Stengl (proiecţii video).
Pe aeroport, fără fior
Ne trebuie multă imaginaţie ca să simţim, să fim pătrunşi de muzica lui Massenet într-un… aeroport, să vizualizăm locurile originale ale libretiştilor Meilhac şi Gille prin prisma salonului de Sosiri (primul act) sau al sălii de Check-in (actul al II-lea) în mijlocul căreia tronează un… cort (cuibul celor doi îndrăgostiţi), întrucât se pare că acţiunea se petrece în timpul unei greve şi toţi pasagerii dormeau pe unde puteau. Manon şi des Grieux erau însă singurii care aveau un cort. Deh, eroi principali, el, băiat de conte!
Mergem la tabloul Cours-la-Reine, adică în… Tax free shop-ul aeroportului, cu discount-uri de la 20-30% până la 70%. Ce şansă! Probabil că regizorul a fost inspirat de… cupletul sarcastic al lui Lescaut À quoi bon l’économie?. În orice caz, o atmosferă mai „apropiată“ de luxosul chei al Senei, originalul. M-am întrebat unde ar fi putut să fie plasată scena din biserica Saint-Sulpice. Ah, da, evident, în capela aeroportului. În fine, ultimele două acte s-au desfăşurat într-un bar (în loc de fastuosul Hôtel de Transylvanie) şi la terminalul de Plecări (în loc de pustiul drum către Le Hâvre).
În afara decorului clar imaginat, s-au adăugat câteva ingrediente moderne, obligatorii în context. Profitând de silueta Iuliei Maria Dan, toaletele lui Manon variază între compleul maiou, şort, botine (la intrarea în scenă, în capelă şi la final), rochia cu culori forţat armonizate (în Free shop) şi un costum-pantalon sobru (la bar), în timp ce Cavalerul des Grieux apare în tricouri şi blugi, inclusiv ca preot în capelă! Desigur, cele trei „graţii“, Poussette, Javotte, Rosette sunt stewardese, iar Lescaut manevrează un AKM. şi tot aşa.
Ce a reuşit regizorul Goerden cu asemenea concepţie ambientală? Un Manon fără fior.
Cuplul ideal
Noroc cu interpreţii. Deseori, de la corpul solistic vine salvarea. Iulia Maria Dan a fost strălucitoare în joc şi în expunerea unui glas liric frumos, cu registru central bogat colorat şi acute consistente. O meritorie progresie faţă de anterioarele prezenţe bucureştene. A avut momente de rafinament vocal, pline de tristeţe şi sensibilitate (Voyons, Manon, plus de chimères! din primul act), de candoare juvenilă (duetul cu des Grieux, Nous vivrons à Paris, din aceeaşi parte a spectacolului), cu expresivitate pătrunsă de puternice evocări (Adieu, notre petite table din actul secund). Aria cu gavotă (actul al III-lea) i-a prilejuit o expunere spectaculoasă a coloraturii, cu supraacute preluate facil, penetrante şi de mare efect. A cântat celebra secvenţă cu reţinută frivolitate, cu amintirile vieţii alături de des Grieux persistente în suflet. În marea scenă a reîntâlnirii cu iubitul ei, în atmosfera sacră a capelei, a dezvoltat fraze expresive şi pianissime seducătoare. Între cei doi eroi a reapărut acea forţă de atracţie, acea „reacţie chimică“ a sufletelor şi spiritelor înlănţuite.
Participant intens la „procesul reactiv“, tenorul rus Andrej Dunaev (Cavalerul des Grieux) a fost pentru mine o surpriză plăcută. Are o timbralitate „alagnană“ (comparaţia cu renumitul Roberto Alagna nu este întâmplătoare), venită din căldura, rotunjimea şi abundenţa de armonice din glas. Nu întotdeauna poetic (primul act), nu întotdeauna omogen în frazare (în visul En fermant les yeux din actul secund, un filaj l-a găsit nepregătit), Dunaev a crescut calitativ pe parcursul spectacolului, înfăţişând o tălmăcire plină de pasiune a ariei Ah! fuyez, douce image (actul al III-lea), cu atacuri moi de sunet şi acute fără reproş. Emisia vocală în mezzavoce cu care a colorizat pasaje din actul al IV-lea i-a reuşit pe deplin.
În celelalte roluri au cântat Ivan Orešcanin (Lescaut), Wilfried Zelinka (Contele des Grieux), Manuel von Senden (Guillot de Morfontaine), David McShane (De Brétigny), Ana Kovaèeviæ (Poussette), Anna Brull (Javotte), Xiaoyi Xu (Rosette), Richard Friedemann Jähnigg (Sergentul), Konstantin Sfiris (Hotelierul). Dansatori, Irena Panzenböck şi Alexander Romanchenko, în coregrafia Galinei Gladkova Hoffmann.
Ansamblul instrumental–coral al Operei din Graz a fost condus de Dirk Kaftan şi Bernhard Schneider (dirijorul corului), cu bune intenţii de pliere în stilistica franceză, dar de care s-a îndepărtat prin pasaje în care lipsa de cursivitate a discursului s-a făcut remarcată. La pasiv, aş mai nota violenţele sonore ale orchestrei din debutul actelor II şi IV, ca şi o oarecare dezlânare a demersului coral din primul act.
Se anunţă o carieră importantă
Cu rolul titular din Manon, Iulia Maria Dan a deschis o serie impunătoare de debuturi ce va continua pe scena Operei de Stat din Hamburg. Numai în stagiunea 2015-16 va da viaţă la nu mai puţin de şase personaje, Contesa din Nunta lui Figaro, Rosalinde din Liliacul, Fiordiligi din Così fan tutte, Mathilde din Wilhelm Tell, Tatiana din Evgheni Oneghin, Agathe din Freischütz, într-un total de treizeci şi şase de spectacole. La care, dacă se adaugă şi cele zece seri cu Manon, rezultă o sumă de aproape cincizeci de spectacole pe parcursul unui singur an calendaristic, cu şapte roluri de primă mărime.
Debuturile se vor succeda neîntrerupt, într-un efort continuu ca într-o probă de anduranţă, ce demonstrează expansiunea artistică a tinerei soprane în acest moment al carierei. Probabil că, în viitor, vor urma şi alte roluri, pe alte scene importante. Parcursul şi evoluţia Iuliei Maria Dan prin teatrele lirice ale lumii se cer urmărite cu atenţie.

opera

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper