Omiletică ardeleană

Un articol de Ion Brad

Ion Buzaşi, Din istoria omileticii blăjene, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuş, 2015

 

Colegul şi prietenul nostru de la Blaj, Ion Buzaşi, caută şi găseşte mereu idei noi, le cercetează în arhive şi biblioteci, le dă apoi la lumina tiparului într-un ritm admirabil. Aşa s-a ivit şi această nouă antologie, de omilii datorate marilor oratori blăjeni: Samuil Micu (1745-1806), Petru Maior (1760-1821), Timotei Cipariu (1805-1887), Augustin Bunea (1857-1909), Ion Agârbiceanu (1882-1963), Ioan Miclea (1902-1982), P.S. Ioan Suciu (1907-1953) şi Cardinalul Al. Todea (1912-2002).
Autorul se mărturiseşte: „Volumul este o schiţă, evident lacunară, de istoria omileticii blăjene, ce vine să argumenteze dimensiunea creştină, adeseori eludată, a Şcolii Ardelene, şi, ca o prelungire a acesteia, a spiritului blăjean.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene sunt în primul rând «dascăli ai Blajului», pe o durată de un sfert de mileniu, de la Samuil Micu la Ioan Miclea.
Când se vorbeşte despre Şcoala Ardeleană se exagerează caracterul ei iluminist, de necontestat, prin omiterea dimensiunii creştine a acestei mişcări culturale, care o diferenţiază de iluminismul european, îndeosebi de cel francez, care are un pronunţat caracter naţionalist, antireligios, anticlerical. Or, reprezentanţii Şcolii Ardelene sunt toţi preoţi sau călugări, iar opera lor cuprinde şi importante scrieri religioase. Să amintim numai că la Blaj, în timp de două secole s-au tradus cinci versiuni ale Bibliei: la 1760-1761 Biblia lui Petru Pavel Aron, la 1795, Biblia lui Samuil Micu (sau Biblia de la Blaj), Biblia lui Timotei Cipariu, Biblia canonicului Victor Smigelschi, Biblia episcopului Ioan Bălan, al Lugojului, ultimele trei rămase în manuscris. De asemenea, se tipăresc cărţi liturgice, tratate de teologie, studii şi articole de istoria creştinismului. Dimensiunea creştină a operei lor completează, în mod armonios, activitatea de iluminare a poporului, căci opera lor omiletica (predicile) urmăreşte acest scop“.
În loc de prefaţă, cartea se deschide cu „Trei reguli pentru a predica precum Papa Francisc“, semnate Mary Ann Walsh. Aceste reguli sunt: Să fii scurt, Să fii actual, Dă viaţă Scripturilor!
După lectura textelor antologate de Ion Buzaşi, mi-am dat seama că aceste recomandări erau observate avant la lettre de toţi oratorii Bisericii Române Unite cu Roma.
Din textele lui Samuil Micu Clain, nepotul episcopului Inochentie, întemeietorul Blajului, texte care dovedesc fluenţa şi acurateţea limbii populare folosită de oratori (să nu uităm că el tradusese şi celebra Biblie de la Blaj la 1795), citim, într-o Învăţătură la oameni morţi, fraze de genul acesta: „De când iaste lumea, nu au fost mai mare împărăţie şi mai tare şi mai bogată decât a romanilor, mai marilor noştri, şi unde iaste acum? Au perit? Unde sânt împăraţii cei putearnici şi viteajii cei vestiţi a împărăţiei aceştia? Toţi s-au stins şi vărtutea lor au trecut. Nimica altă dintru ale lor n-au rămas, fără numai deşertăciune, fără numai ceva pomenire, carea doară şi aceasta va peri, precum a nenumăraţi a altora pomenire au perit“.
De la Petru Maior utilizând o limbă mai evoluată, mai apropiată de cea actuală, vizibilă în Propovedanie la îngropăciunea unui creştin, am ales următorul text: „Ci deşteptaţi-vă, creştinilor, deşteptaţi-vă! Că tinerii trebuie să se gândească la moarte pentru ca să nu fie fără de veste loviţi de ea; trebuie să se gândească şi bătrânii, ca să o aştepte pregătiţi; drepţii, pentru ca să se ţină în darul lui Dumnezeu; păcîtoşii, pentru ca să se grăbească a se spovedi şi astfel vedem că nu este nimeni pentru care moartea să nu fie un necurmat îndemn şi prea puternic imbold spre lucrarea faptelor bune şi vrednice de mântuire“.
Din Timotei Cipariu sunt selectate mai multe texte, precum La un moşneag din Predici funebre, Exerciţii spirituale şi Conferinţe religioase. La un moşneag începe aşa: „La vârsta de aproape 85 de ani acest bun credincios al parohiei noastre pleacă în mormânt.
Cât amestec de bucurii şi de dureri ascunde în sine această inimă, ce azi a încetat să bată!
Însăşi copilăria lui purta umbra durerii. Pierduse prea devreme pe «tata» şi buna sa mamă îi era tot ce avea, ca sprijin, ca iubire, pe acest pământ al lacrimilor“.
Apoi, acest fragment din Cuvântarea rostită la începutul anului şcolar 1859/ 1860: „Adevărat – iubiţii mei tineri – frumoasă este chemarea voastră, sfânt şi înalt scopul la care alergaţi. Căci ce poate fi mai frumos decât adevărul, virtutea şi temerea de Dumnezău, pe care voi sunteţi chemaţi a le cunoaşte din această fântână curată a ştiinţelor şi a religiunii. Căci numai ştiinţele şi religiunea vă pot arăta adevărul şi dreptatea, ce nici odinioară nu se pot despărţi de către olaltă. Iar fără de cunoştinţa adevărului, fără dreptate, fără temere de Dumnezău, omul nu este om, ci numai brută, ca animalele cele necuvântătoare. Fără de lumina adevărului, lumea nu este decât un staul de fiare sălbatice, iar fără de frica lui Dumnezău, lumea ce ar putea fi alta decât un iad, şi omul alta decât un diavol întunecat?“.
Din Augustin Bunea, considerat cel mai mare orator al Blajului, (fusese primit în Academia Română la propunerea lui Nicolae Iorga) este reprodus Discursul rostit la înmormântarea lui George Bariţiu (6 mai 1893, la Sibiu). Apoi, Panegiricul Amintirea lui Cipariu: „Cu sfială păşesc iubiţilor creştini pe acest amvon spre a cuvânta laudele unuia dintre cei mai aleşi bărbaţi ce providenţa dumnezeiască ni i-a dat în cursul celor o mie opt sute de ani, de când poporul românesc trăieşte mai numai zile amare în văile încântătoare ale Carpaţilor şi pe şesurile mănoase ale Dunării. şi cum nu m-aş sfii, când timpul de lipsă la o pregătire îndestulătoare mi-a fost răpit de alte grele lucrări ale chemării mele şi când mă socotesc că nici chiar un îndelungat răgaz, nici adânca cunoştinţă a oamenilor şi întâmplărilor din cea de pe urmă sută de ani ce ne desparte de leagănul lui Timotei Cipariu, nici gândirea cea mai înaltă, nici inima cea mai caldă, nici gura cea mai frumos grăitoare nu sunt în stare a înfăţişa pe acest mare bărbat în adevărata lui mărire şi strălucire. Dacă însă mă încumet totuşi a spune în faţa voastră câteva cuvinte, o fac îndemnat de convingerea că este de ajuns să rostesc acest nume scump: Timotei Cipariu, pentru ca cel ce l-a purtat să se înfăţişeze de sine în minţile noastre aşa de mare şi de strălucit, încât limba mea să nu poată adăuga nimic la gloria lui nepieritoare“.
Întregul text, de 15 pagini, se constituie ca un exemplu peremptoriu al strălucirii acestui cărtura şi orator, stins în puterea vârstei, la 52 de ani.
Din Ion Agârbiceanu sunt reproduse câteva texte, din cele multe: Pilda talanţilor, Cine este Stăpânul care împarte talanţii?, Felurimea darurilor, Fiecare să lucreze cu talanţii săi, Pierderea talantului, Talantul ascuns în pământ, Îngropăm noi românii talantul?, Pedeapsa slugii ce şi-a ascuns talantul şi Răsplata celor harnici. Un buchet extraordinar de texte, din care, din lipsă de spaţiu, nu pot reproduce nimic.
Din Ioan Miclea, filosoful apreciat şi de Lucian Blaga, fostul meu profesor la liceul din Blaj (el mi-a binecuvântat logodna cu regretata mea soţie) sunt reproduse paginile intitulate Duminica leproşilor, cu acest început: „Dacă ar putea fi fotografiat sufletul lumii noastre, cred că privindu-l, ne-am înspăimânta de el, după cum ne cutremurăm ori de câte ori ziarele, – aceste oglinzi în cari se reflectă colţurile întunecoase ale societăţii – ne desvăluie sbuciumul şi decăderea la care suntem martori“.
În carte sunt dedicate paginile cuvenite Episcopului-martir Ioan Suciu, teolog şi orator fără pereche, ucis la Sighet şi îngropat, fără cruce, în cimitirul săracilor. Textul său este închinat Sfântului Vasile cel Mare, cu titlul Energia de care avem nevoie. Amintirii sale i-am închinat versurile – reproduse în antologie – din care citez: „Cu stropi de har şi de lumină, / Chiar tu, murind, ne-ai învăţat / Să ne-nălţăm din praf şi tină, / Din iadul negrului păcat. / Prin tine ştim că înviere / Ne-aduce crucea lui Isus, / Că apă vom primi, nu fiere, / În ceasul ultim, de apus. / De-o fi departe ori aproape, / Cu noi de-a pururi să rămâi / Lumină tânără sub pleoape / Şi, răsăritul cel dintâi…“.
În sfârşit, de la Cardinalul-patriot Alexandru Todea este reprodus Panegiricul rostit la înmormântarea profesorului Ştefan Manciulea, în 14 iulie 1985, un expozeu amplu, în care istoria Blajului este reflectată şi în viaţa şi opera celui dispărut. Adresându-se acestuia, fostul său profesor, înaltul prelat conchidea: „Cu mulţumirile noastre vă dorim călătorie bună spre viaţa veşnică, încununarea aceea pe care o dă Isus după vorbele Sfântului Pavel: «Credinţa am păzit,
cursul am împlinit, de acum mi s-a gătit mie coroana gloriei şi nu numai mie ci tuturor celor ce-l iubesc şi cred într-ânsul». L-aţi crezut, aţi iubit, aţi nădăjduit, v-aţi acomodat viaţa după Evenghelia lui, acuma vine banchetul ceresc. Amin“.
Aşadar, mulţumiri, dragă Ion Buzaşi, pentru noua şi aleasa carte pe care ne-ai dăruit-o!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper