Invitat la ceremonia ceaiului

Un articol de ANDREEA HODOROG

Ceaiul nu este doar o băutură, nu este o simplă infuzie de plante care dau gust apei clocotite. Pentru englezi sau irlandezi este un moment al zilei în care iei o pauză de la agitaţie şi te relaxezi într-un moment care s-a perpetuat sub numele de ceaiul de la ora 5.
Consumul de ceai în Anglia are o istorie incertă. Unii spun că regina Elisabeta I este cea care a adus ceaiul în Marea Britanie, odată cu înfiinţarea companiei Indiile de Est. Alţii susţin că ceaiul a pătruns în cultura englezilor în momentul căsătoriei lui Carol al II-lea cu principesa Ecaterina de Braganza care ar fi adus cu ea un cufăr plin cu ceai, răspândind astfel obiceiul. Oricare ar fi varianta adevărată, în secolul al XVIII-lea, ceaiul a devenit cea mai populară băutură din Anglia. În timp, tradiţia a devenit comună tuturor locuitorilor Angliei. Există câteva reguli care trebuie respectate cu stricteţe: se încălzeşte un ceainic de porţelan, în care se adaugă ceai conform formulei o linguriţă pentru fiecare ceşcuţă şi una în plus pentru ceainic. Peste ceai se toarnă apa fierbinte şi se lasă la infuzat timp de cinci minute. În acest timp, în ceştile încălzite, se toarnă lapte după gustul fiecăruia. Ceaiul se toarnă peste lapte.
Cât despre irlandezi, acesta este poporul care bea cel mai mult ceai pe cap de locuitor, fiecare irlandez având o medie de patru pahare pe zi. Ceaiul se bea adeseori în locul cafelei, iar obiceiurile şi formulele sunt aproximativ aceleaşi cu cele din Marea Britanie. Şi în Sri Lanka se bea ceaiul la fel ca în Marea Britanie, diferenţa fiind faptul că, spre deosebire de englezi, cei din Sri Lanka încălzesc întotdeauna laptele înainte.
India se numără printre cei mai mari producători de ceai din lume. Normal să aibă o cultură a ceaiului! Aici ceaiul se bea cu lapte şi zahăr şi, de multe ori, cu alte ierburi care dau o aromă plăcută. Se preferă ceaiul negru şi se obişnuieşte ca oaspeţilor să li se ofere o ceaşcă din băutura discutată.
Dintre toate exemplele, ceremonia ceaiului cuprinde una dintre cele mai complexe istorii din cultura japoneză. Cha no yu, ceremonia ceaiului a fost importată în Japonia din China în secolul al XIII-lea. Această ceremonie a fost codificată în Cartea ceaiului cu fiecare etapă pe care o presupune, cu gestica şi cu fiecare detaliu al său, astfel încât a devenit un veritabil ritual. Vor trece, totuşi, aproximativ trei secole până când cha no yu să se răspândească în toate straturile cultivate ale societăţii, o dată cu maestrul Sen no Rikyû.
Ceremonia ceaiului este un ritual coregrafic despre pregătirea şi servirea ceaiului japonez Matcha. Alături de acest ceai se servesc gustări dulci pentru a balansa amarul licorii. Pregătirea ceaiului, în această ceremonie, reclamă îndreptarea întregii atenţii către mişcările din cadrul ritualului. Procesul nu se referă la a bea ceai, ci este vorba despre o adevărată estetică, despre simbolistica pregătirii ceaiului. Mişcările şi gestica gazdei subliniază importanţa oaspetelui. Chiar şi amplasarea ustensilelor este privită din unghiul în care este aşezat oaspetele.
Ritualul pregătirii ceaiului este foarte simplu, simplitatea fiind una dintre bazele acestei arte. Totuşi, fiecare pas al preparării are un număr de mişcări bine definite, iar ustensilele trebuie să se găsească într-un loc decis dinainte pe covoraşul tatami (un fel de rogojini împletite). A servi şi a bea o ceaşcă de ceai presupune adâncime spirituală.
Echipamentul pentru ceai se numeşte Dôgu (instrumente). O mare parte din Dôgu sunt necesare chiar şi pentru ceremoniile de ceai fundamentale. O listă completă de instrumente şi resurse şi toate varietăţile lor ar putea umple câteva sute de pagini şi chiar există sute de volume. Iată câteva ustensile esenţiale:
l Cha-ire (cutie pentru ceai) – de obicei este înaltă şi subţire, din ceramică şi se păstrează în pungi decorative numite Shifuku.
l Chakin este o cârpă din cânepă de formă rectangulară, albă, folosită de gazda ceremoniei pentru a curăţa bolul după ce un musafir a terminat de băut ceaiul verde. În camera de pregătire, Chakin-ul este spălat şi pe urmă întins cu grijă pentru a înlătura orice cută, apoi împăturit de două ori de-a lungul lungimii şi de două ori plus o treime de-a latul.
l Chasen (tel, bătător) este un bătător pentru ceai, sculptat dintr-o singură bucată de bambus. Se foloseşte pentru a amesteca apa fierbinte cu praful de ceai.
l Chashaku (lingură pentru ceai) este sculpată dintr-o singură bucată de bambus sau fildeş. Este o unealtă importantă pentru utilizarea proporţiilor potrivite de matcha.
l Chawan (bolul de ceai) este cel mai important instrument, fără de care ceaiul n-ar putea fi servit. Aceste boluri există sub o varietate de mărimi şi stiluri. Bolurile mai puţin adânci sunt folosite pe timp de vară pentru ca băutura să se poată răci mai rapid, iar bolurile mai adânci sunt folosite iarna pentru a păstra ceaiul fierbinte pentru mai mult timp.
l Hibachi (bol de foc) este o ustensilă plasată în camera din spate, folosită doar pentru pregătiri. Hibachi poate fi un vas rotund din ceramică sau o cutie mai mare din lemn.
l Hishaku este un polonic din bambus folosit pentru a muta apa fierbinte din Kama în Chawan.
l Kama este un vas din fier sau ceainic folosit pentru a încălzi apa pentru ceai. Are un capac (futa) care se îndepărtează în momentul în care începe prepararea ceaiului şi se pune la loc când toţi invitaţii au băut destule ceşti de ceai.
l Natsume este o cutie pentru ceai. Este o cutie scundă prevăzută cu un capac plat, cu fundul rotund, făcut din lemn lăcuit sau netratat.
Stilurile de preparare a ceaiului pot varia în funcţie de sezon sau în funcţie de cât de formală este întâlnirea. Există două tipuri principale: pregătirea ceaiului cu Furo  în timpul verii şi pregătirea ceaiului cu Ro  în timpul iernii.
Principala diferenţă dintre pregătirea ceaiului pe timp de vară şi pregătirea pe timp de iarnă constă în faptul că vara Kama (ceainicul) trebuie pus pe grătar, în timp ce iarna Kama trebuie pus pe vatra afundată sau în Ro, adică în gaura pătrată din podeaua acoperită cu tatami. Încheierea ritualului diferă, de asemenea, în funcţie de anotimp.
Nu doar ceremonia în sine este una cu foarte multe detalii care trebuie respectate cu stricteţe, dar şi încăperea e nevoie să aibă o anumită atmosferă şi să îndeplinească cerinţe stricte. Pardoseala trebuie acoperită cu patru tatami, accesul se face printr-o uşă joasă, sobrietatea culorilor trebuie să se armonizeze cu verdele ceaiului, iar materialele să evoce natura. De asemenea, este important să se prezinte anotimpul printr-o pictură şi să existe un aranjament floral (ikebana) care să aducă puritatea şi simplitatea. Instrumentele sunt alcătuite dintr-un material (fier, pământ sau bambus) cu forme aparent rustice, dar, paradoxal, rafinat în acelaşi timp.
Gazda ceremoniei se poate pregăti intens înainte de eveniment – de altfel, simplu în detalii –, practicând mişcările cu mâinile şi paşii, astfel încât ceremonia să iasă perfect. Ceremonia poate să aibă loc în propria casă, într-o cameră special amenajată, într-o casă a ceaiului sau chiar în aer liber.
Înainte să înceapă ceremonia, invitaţii aşteaptă într-o altă cameră, numită machiai, până când gazda este gata. Ea va merge pe roji, pământ umed, simbolizând faptul că se descotoroseşte de praf, de ceea ce este rău. Pe urmă, invitaţii se vor spăla pe mâini şi pe gură cu apa dintr-un bazin din piatră, ca un ultim pas de purificare.
Gazda primeşte invitaţii printr-o uşă scundă, astfel încât invitaţii sunt nevoiţi să facă o plecăciune pe măsură ce intră. De asemenea, şi gazda face câte o plecăciune în faţa invitaţilor.
Ceremonia ceaiului începe prin curăţarea şi pregătirea ustensilelor necesare pentru servirea ceaiului. Mai întâi, gazda curăţă bolul, lingura specială pentru ceai şi telul pentru amestecare cu mişcări concentrate şi graţioase. Pe urmă, se pregăteşte ceaiul prin adăugarea a trei linguriţe de pudră de ceai verde matcha pentru fiecare invitat în bolul de ceai. Apa fierbinte se pune în bol cu un polonic special, făcut din bambus şi se amestecă cu telul până devine o pastă subţire. Se adaugă apă încetul cu încetul până când pasta devine un ceai cu consistenţă de supă.
Gazda prezintă bolul cu ceaiul pregătit unuia dintre invitaţi în timp ce se înclină unul în faţa celuilalt. Primul invitat admiră bolul şi îl roteşte înainte de a bea. Urmează ca gazda să şteargă buza bolului pentru a-l putea oferi mai departe următorului invitat care repetă aceleaşi mişcări. După ce toţi invitaţii au băut câte o gură de ceai, bolul, telul şi lingura sunt spălate. În acest moment, invitaţii au oportunitatea de a admira ustensilele folosite în timpul ceremoniei. La terminarea ceremoniei, invitaţii ies din încăpere cu o ultimă înclinare.
Am descris ceremonia ceaiului pe scurt, detaliile fiind mult mai multe şi precizia fiecărei mişcări neputând fi explicată în cuvinte. Pentru a putea practica ceremonia ceaiului, este nevoie de mulţi ani de practică. În Japonia, mulţi aleg să participe la cursuri special dedicate acestei arte în şcoli sau în universităţi dedicate artei ceaiului. Sau chiar să se alăture unor cluburi de ceai. Chiar şi după finalizarea studiilor, japonezii îşi pot dedica întreaga viaţă perfecţionării.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper