Cel bun şi cel rău în tenis

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Tenismenii sunt şi ei oameni, prin urmare nimic din ceea ce este omenesc nu le rămâne străin. Cu bune şi cu rele. Dacă e de căutat un caracter rău, samavolnic şi fugos, acesta cu siguranţă a fost texanul Roscoe Tanner care, după ce s-a lăsat de sport, a ajuns rău, făcând în câteva rânduri închisoare pentru datorii şi falsuri bancare. De pildă, prin anii 1990, la ceva vreme după retragerea lor din activitate, Connors şi Năstase au fost contactaţi de colegul lor de generaţie Roscoe care i-a invitat la un turneu demonstrativ într-un oraş din sudul american. Pentru că-l ştiau capabil de orice, Jimmy şi Ilie l-au sunat de confirmare pe organizatorul evenimentului care, înainte de orice altceva, le-a mulţumit că acceptaseră atât de rapid, ba semnaseră şi documentele oficiale necesare înscrierii în turneu. Or, nici Jumbo şi nici Nasty nu semnaseră nimic. Tanner le falsificase semnătura pentru un anumit comision, riscând puşcăria. Jimmy Connors a vrut să cheme poliţia, dar românul l-a potolit rapid: lasă-l, nu vezi cât a decăzut…
În schimb, dacă avem trebuinţă să aflăm un suflet generos, fără doar şi poate că acesta îi aparţine tenismanului Andre Agassi… Un eclatant exemplu de solidaritate umană, unul care-l defineşte magnanim pe americanul Andre Agassi, îl reprezintă episodul dramatic trăit de un prieten din copilărie, acel „celebru“ Slim, omul care i-a facilitat campionului contactul cu metamfetamina. Cum s-au întâmplat lucrurile în realitate?
Ei bine, după cum povesteşte Agassi în Open, Slim şi soţia sa avuseseră neşansa ca primul copil să li se nască prematur. La doar patru luni fetiţa prietenilor lui Agassi abia de respiră, are numeroase complicaţii, plămânii îi cedează, este ţinută în viaţă graţie aparatelor medicale. Se impune o complicată intervenţie chirurgicală, una care oferă doar şanse teoretice de supravieţuire micuţei. Din nefericire, clinica din Las Vegas unde este internat copilul nu poate oferi condiţiile pentru o operaţie atât de complicată. Bebeluşul trebuie transportat cu avionul – şi totul este o chestiune de ore. Agassi închiriază o aeronavă, duce el însuşi coşul medical în care se găseşte fetiţa, îi însoţeşte pe bieţii părinţi şi rămâne alături de ei până ce intervenţia reuşeşte, după ce plătise întreaga spitalizare.
Iată şi un alt exemplu de bunătate agassiană. Pe vremea când relaţia cu Brooke mergea bine, cei doi obişnuiau să iasă seara în New York la un restaurant italienesc şic, unde se gătea excelent, iar atmosfera era foarte bună. Devenit cumva a doua lor casă, măcar din punct de vedere culinar, dacă nu şi în planul stimulării afective a relaţiei, restaurantul Campagnola era administrat de un anume Frankie, fireşte, un tip de origine peninsulară. Acesta era un individ simpatic, inteligent, amabil şi foarte pozitiv ca prezenţă umană, care nu ezita să le ofere cele mai bune locuri din local în detrimentul altor clienţi – şi fără să aştepte vreo recompensă. Dar iată cum evocă Agassi acel episod ce-l are ca protagonist pe amicul macaronar:
„Totuşi, din punctul meu de vedere, principala calitate a lui Frankie constă în felul în care vorbeşte despre copiii săi. Îi adoră, nu oboseşte niciodată să le laude meritele, ne arată mereu fotografii cu micuţii. Frankie este foarte preocupat de viitorul copiilor. Într-o seară, trecându-şi o mână peste faţa căzută de oboseală, el îmi mărturiseşte că deşi puştii sunt abia în şcoala primară, îşi face griji dacă vor putea urma o facultate. Şi Frankie suspină, vorbindu-mi despre cât de scump este învăţământul superior. Habar nu are cum o să-i susţină pe copii când va veni vremea. Câteva zile mai târziu, stau de vorbă cu Perry pe care-l rog să treacă unele din acţiunile mele de la Nike pe numele lui Frankie. Când ne facem apariţia, Brooke şi cu mine, la Campagnola, îi spun doar atât: «Acţiunile nu vor fi disponibile decât peste zece ani, dar atunci vor avea o valoare suficient de mare ca să le permită micuţilor să urmeze o facultate». Lui Frankie începe să-i tremure buza de jos. «Andre, abia îngaimă, nu-mi vine să cred că faci asta pentru mine». La rându-mi, rămân stupefiat observându-i expresia facială. Până atunci ignorasem cu totul semnificaţia şi valoarea educaţiei, privaţiunile şi angoasele părinţilor legate de viitorul copiilor. Nu mă gândisem niciodată la educaţie în aceşti termeni. Pentru mine, şcoala fusese întotdeauna un loc din care reuşisem să fug, nu unul în care să-mi fie drag să merg. Punând deoparte aceste acţiuni, mă gândeam doar să-l ajut pe Frankie. Dar când am priceput ce înseamnă acest gest pentru el, mi-am dat seama că, deopotrivă, şi eu câşti-
gam ceva important. A-l ajuta pe Frankie mă făcea fericit, mă făcea să mă simt mai solidar, mai plin de viaţă, mai eu însumi decât tot ceea ce s-a petrecut în 1996 <anul în care Agassi a devenit campion olimpic la Atlanta!, n.m., V.P.>. Aşa că-mi spun: nu uita lucrul ăsta. Agaţă-te de asta. Nu poate exista nimic mai desăvârşit pe lume decât să-i ajuţi pe ceilalţi. E singurul gest care poate avea o valoare durabilă, un tâlc adevărat. Pentru aşa ceva am venit pe lume. Ca să ne dăruim reciproc bunătate şi să avem grijă unii pe alţii“.
Mi se poate spune orice despre superficialitatea marilor sportivi, despre lipsa lor de educaţie şcolară şi morală, despre îngustimea caracterului lor şi despre amploarea patologică a egoului acestora. Aceste aspecte pot fi sau nu adevărate. Numai că o asemenea mărturisire, precum cea de mai sus, venită din partea unui mare sportiv, îi absolvă pe toţi campionii dedicaţi maşinilor de lux, vieţii de noapte şi scandalurilor sexuale. Agassi nu doar că vorbeşte despre bunătate şi omenie, dar şi făptuieşte în sprijinul acestor valori. Între puştiul cu şuviţe lungi şi blonde, în şort de blugi prespălaţi, care îi şoca pe tradiţionaliştii londonezi obişnuiţi cu imaculatul echipament alb, şi maturul care, acţionând astfel, meditează profund asupra condiţiei omeneşti – nici o legătură. Andre Agassi n-a rămas un etern teribilist ca Ilie Năstase, ci a ajuns la concluzia că misiunea unei vieţi de om este să-şi ajute semenii, după puteri.
Ceea ce a şi făcut ulterior, după retragere, edificând propriile sale proiecte umanitare…

Comentariile sunt inchise.

epaper instructiuni_epaper