Autosuspendaţii de la IICCMER

Un articol de Ionuţ Cojocaru

O ştire care mi-a atras atenţia este cea prin care aflăm că patru din cei paisprezece membri care formează Consiliul Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc s-au autosuspendat în urma declaraţiilor făcute de dl Radu Preda, preşedintele ce conduce acest institut. Este vorba de Zoe Petre, Dennis Deletant, Cristian Pârvulescu şi William Totok care, delimitându-se de declaraţiile lui Radu Preda, s-au autosuspendat în semn de protest, dar nu au renunţat la privilegiul de a fi în Consiliul Ştiinţific. Prin gestul lor şi a presiunii mass-media, Radu Preda se va întoarce, probabil, la Cluj.
Principalul reproş al celor „deranjaţi“ este următorul: „dezaprobăm declaraţiile preşedintelui Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), dl Radu Preda, care, între altele, susţine teza că aşa numita lege «anti-legionară» este o lege «pro-comunistă». În consecinţă, ne autosuspendăm din Consiliul Ştiinţific al IICCMER până în momentul desemnării unui nou preşedinte executiv al acestui institut de către Guvernul României“.  Cu alte cuvinte, nu i se cere demisia, ci doar să plece.
Cu siguranţă că legea 217/2015 nu condamnă comunismul, ci doar pe ultimul său conducător, Nicolae Ceauşescu, care fiind condamnat pentru genocid intră sub incidenţa legii. Ce contează că cei care au stabilit sentinţa, componenţa completului şi selectarea plutonului de execuţie stabiliseră toate acestea înainte de a ajunge la Târgovişte?
Cei de la Institutul Elie Wiesel au alte opţiuni, alte planuri şi acţionează în consecinţă. Chiar directorul Alexandru Florian a declarat recent că aceia care vor să condamne comunismul să-şi facă şi ei o lege. Cine-i împiedică?
Ideea condamnării comunismului i-a surâs lui Traian Băsescu încă din 2006, alcătuind în acest scop Comisia Prezindenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cum această comisie avea rolul de a condamna dictatura comunistă, tot modul de operare s-a desfăşurat pe baza unor concluzii deja stabilite, membrii acesteia, numiţi de preşedintele Băsescu, fiind în majoritate covârşitoare orice altceva, numai istorici nu. Chiar preşedintele acestei comisii, de pildă, dl.Vladimir Tismăneanu, nu este istoric, singurul său merit fiind acela că şi-a făcut o „profesie“ din a condamna comunismul. Obiectivul politic a fost atins, preşedintele Traian Băsescu însuşindu-şi „concluziile“ Raportului Final, pe care le-a prezentat în şedinţa specială a Parlamentului României din 18 decembrie 2006. Astfel, după o muncă asiduă „completul autorilor“ a condamnat totul, toată perioada în care a funcţionat regimul comunist, toate actele, deciziile, tot. Nimic, deci, pozitiv în cei 45 de ani!
Controversata Lege 217/2015, a fost votată în unanimitate de către cel mai numeros Parlament din istoria noastră. Doar două abţineri! Iar cei care au iniţiat această lege au fost absolvenţi de istorie.
De când a fost adoptată, cei de la IICCMER, prin vocea directorului său, apreciază legea, dar se pronunţă şi pentru includerea comunismului în textul legii. Cred că aici se impun câteva constatări:
– din lista membrilor Consiliului Ştiinţific al IICCMER sunt doar câţiva istorici care pot proba prin volume şi studii că se ocupă cu perioada care face obiectul activităţii Institutului, cum ar fi Denis Deletant şi Adrian Cioroianu.
– Din cv-urile „autosuspendaţilor“ Zoe Petre şi Cristian Pârvulescu nu rezultă că s-au ocupat cu analiza perioadei pe care ei sunt chemaţi să o gireze din postura de membri ai Consiliului Ştiinţific.
– Observăm că din Consiliul Ştiinţific fac parte persoane de cultură, doar că majoritatea nu cadrează cu preocuparea Institutului.
– Prin numirea membrilor Consiliului Ştiinţific de către primul-ministru se alimentează suspiciunile că membrii săi sunt numiţi mai ales pe considerente politice şi nu  ştiinţifice.
Astfel, împletirea factorului politic cu cel ştiinţific, ocuparea posturilor pe baza relaţiilor, conturarea unor grupuri ale unora sau altora diluează cercetarea, progresul ştiinţific şi pun sub semnul întrebării deciziile care au stat la înfiinţarea acestora.
Credem că cercetarea ştiinţifică nu trebuie, sub nicio formă, să stea sub auspiciile unei legi. Cercetarea nu trebuie şi nu poate fi îngrădită. A contesta azi Holocaustul este o dovadă clară de incultură. A spune că Mişcarea Legionară (nu am înţeles de ce nu se condamnă din 1923, de când a apărut, ci din 1927) a fost o mişcare democrată este, de asemenea, o mostră de incultură. Iar a le compara pe cele două dovedeşte, indiscutabil, prostie. Evidenţa nu poate fi contestată. Consider, de aceea, că cercetarea evenimentelor trebuie să revină în special istoricilor, cu precădere celor specializaţi în domeniul perioadei respective. Altfel, ajungem să constatăm că persoane ca doamna Zoe Petre, un foarte bun specialist în Orientul Antic, se ocupă de perioada contemporană. Aşa ajungem să înţelegem amatorismul celor care vor să compare comunismul cu nazismul, fascismul cu legionarismul, iar exemplele pot continua…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper