7 cărţi cu zombi

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

7. Max Brooks, Războiul Z, traducere de Bogdan Perdivară, Editura Trei, 2012
Roman-colaj compus din naraţiuni orale privind Apocalipsa zombi (ceva chiar mai neplăcut decât crizele ciclice ale capitalismului).

6. Stephen King, Mobilul, traducere de Mihai Dan Pavelescu, Editura Nemira, 2006
Nu e unul dintre romanele cele mai bune ale lui King, dar cel puţin prima parte (în care un semnal transmis prin telefoanele mobile îi transformă în zombi pe toţi cei care îl recepţionează) îşi face treaba.

5. Seth Grahame-Smith, Pride and Prejudice and Zombies, 2009
Rescriere a romanului Mândrie şi prejudecată de Jane Austen din perspectiva genului zombi. Din romanul original sunt păstrate destule hălci – acum de nerecunoscut.

4. The Walking Dead, 2003 – Seria de comics creată de Robert Kirkman (scenariu) şi Tony Moore (desenator), adaptată ulterior pentru TV într-o serie ajunsă deja la al şaselea sezon, este probabil artefactul cel mai popular în materie de zombi de după filmele clasice ale lui George A. Romero (care va rămâne pentru totdeauna geniul inegalabil al morţilor vii).

3. George RR Martin, seria Cântec de gheaţă şi foc, traducere de Silviu Genescu, Laura Bocancios, Editura Nemira
Cele cinci volume publicate în prezent de Martin în seria Cântec de gheaţă şi foc colcăie de zombi: cei mai mulţi mişună în Nord, dar nici King’s Landing nu e scutit de surprize.

2. Aleksandar Hemon, The Making of Zombie Wars, Farrar, Straus and Giroux, 2015
Un scriitor încearcă să ducă la capăt scenariul unui film cu zombi; în exteriorul lumii apocaliptice croite printre drafturile scenariului, America nu arată mult diferit, cel puţin la nivel simbolic. După cum spunea într-un interviu Hemon (născut în Saraievo, refugiat în SUA în 1992 în preajma războiului balcanic): „Nu e o carte despre zombi, ci despre cineva care are fantezii creative cu privire la zombi“.

1. Tiziano Sclavi, Dellamorte Dellamore, 1991
Acest mic roman scris în 1983 şi publicat abia în 1991, avându-l ca protagonist pe paznicul unui cimitir în care morţii nu vor să rămână morţi, a stat la baza celebrei serii (create tot de Sclavi) Dylan Dog – comoara naţională a Italiei în materie de comics, bazată pe personajul detectivului specializat în cazuri paranormale Dylan Dog  (Umberto Eco spunea că alături de Biblie şi de Homer, Dylan Dog face parte dintre lecturile care nu-l plictisesc niciodată). Spre deosebire de seria de comics amintită, romanul Dellamorte Dellamore a rămas o piesă relativ obscură în portofoliul lui Sclavi, devenind cunoscut abia prin intermediul ecranizării din 1994 a lui Michele Soavi, cu Rupert Everett în rolul lui Francesco Dellamorte.
În ce priveşte seria Dylan Dog, din aceasta nu puteau lipsi zombii; Dylan Dog: L’Alba dei Morti Viventi (1986) este piesa de referinţă.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper