11.1/EchoPoint şi raţiunea în artă

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

E stabilit: mult îndrăgitul actor Sebastian Marina pe care l-aţi admirat de atâtea ori în montările lui Radu Afrim de la Sfântu Gheorghe a devenit regizor. Printre cele mai bune spectacole din Festivalul Atelier de anul acesta s-a numărat Colibri de Garret Jon Groenveld. Ghiciţi în a cui regie! Şi nu e singura încercare. Anul acesta a conceput un spectacol cu totul neconvenţional, 11.1/EchoPoint, de Rajiv Joseph, într-un spaţiu inedit, o casă imensă din centrul Bucureştiului.
Încă din studenţie, pe când juca în spectacolele independente ale lui Chris Nedea, Sebastian Marina şi-a pus în gând să regizeze. Şi iată că s-a adeverit. Anul trecut, la Târgu Mureş, la o lectură pe textele americanului Rajiv Joseph, la care participa şi autorul, l-a străfulgerat o imagine. Şi-a dat seama că scenele mici, fără legătură între ele, pentru care autorul fusese premiat la Festivalul One Minute Play de la New York, ar putea fi reordonate astfel încât să scrie istoria unei relaţii „de la gradul superficial până la unul mai adânc“. De fapt nu a unei relaţii, ci a Relaţiei, chiar dacă ea nu se desfăşoară între aceiaşi doi oameni, căci personajele sunt de fiecare dată diferite. Cum intră, publicul dă peste o atracţie adolescentină, un băiat tentat de două fete, apoi peste întâlnirea bine stropită de alcool dintre un el şi o ea. Într-o altă cameră, ea şi el se îndrăgostesc la un priveghi. Impresionantă, ca de fiecare dată, Claudia Ardelean, din trupa de la Sfântu Gheorghe, rămâne nemişcată. Regizorul i-a indicat să joace doar din privire. Nimic mai simplu pentru o actriţă atât de talentată, cu ochi albaştri, tulburători care poate să exprime zeci de nuanţe în câteva minute. Următoarea scenă, una mută, a armoniei în cuplu, este performată chiar de Sebastian Marina alături de coregrafa Andreea Duţă, pe muzica scrisă special de chitaristul Eugen Nuţescu (Oigăn) de la Kumm. „Trei ore i-am povestit despre întregul proiect ca să-mi zică «Gata, ştiu ce fac!»“, îşi aminteşte regizorul. Urmează cererea în căsătorie, apoi o scenă în care mirii îşi deschid cadourile, luna de miere cu vizita la muzeu, unde Bogdan Nechifor („Aşa actor să tot ai. L-aş recomanda oricărui regizor“, spune Sebastian Marina) are o apariţie de toată lauda. Pentru aniversarea a douăzeci şi trei de ani de căsnicie, regizorul s-a gândit să folosească actori-copii. Ultima scenă este un moment noir, între mamă şi fiu, cu infiltraţii de absurd şi poezie cinică, în care Ionuţ Oprea străluceşte.
Ceea ce întăreşte impresia de neconvenţional este viziunea regizorului asupra spaţiului. Panoplia de desfăşurări ale relaţiei şi-a imaginat-o într-un parcurs pe care publicul îl străbate efectiv, într-un alt tip de participare decât cea tradiţională, mergând din cameră în cameră pentru fiecare nouă scenă. Primul care a aflat conceptul a fost chiar autorul pieselor, Rajiv Joseph căruia Sebastian Marina i-a destăinuit viziunea imediat după lectura de la Târgu Mureş. „Cool, s-a entuziasmat dramaturgul american, am crezut că pe scenă“. Iar Sebastian Marina l-a lămurit pe loc: „Nu, nu, pe scenă joc eu destul“. Aşa că prima mişcare a fost să caute case părăsite. Unde, evident, artiştii s-au apucat mai întâi de făcut curat, de spălat geamurile şi tot aşa. „E greu să faci curăţenie într-un conac, fie doar şi la parter“, se plânge hâtru regizorul. Şi, cum e teatru independent, totul s-a făcut din entuziasm. Cei douăzeci şi doi de actori, dintre care mulţi nu locuiesc în Bucureşti, aşa că trag pe la prieteni, nu au primit vreun ban. Ca de obicei, totul din pasiune! „Îţi dai seama că am târât douăzeci şi doi de oameni în nebunia asta?“, s-a crucit însuşi regizorul.
Scenele, fiecare de trei-cinci minute, sunt jucate de actori diferiţi într-un mod minimal, filmic, adaptat genului scurt. Regrupând cele nouă momente, regizorul a simţit nevoia să le mai adauge două coperţi cu un mim: în total, unsprezece scene. Ştim că în artă toate demersurile sunt zdravăn întemeiate raţional, aşa că o să înţelegem repede şi titlul. Actorul-regizor a avut revelaţia că ziua lui de naştere este pe 11 aprilie. Numărul maxim de spectatori admişi la fiecare scenă, 11, plus un ghid, ca şi titlul spectacolului, 11.1/EchoPoint, au fost hotărâte pe loc. Pentru actori a fost o provocare să joace de şapte ori la rând acelaşi lucru, căci scenele se reiau în buclă, odată la douăzeci de minute, pentru fiecare nou grup de spectatori. Intenţiile artistice, lucrul cu colegii lui, actorii, i-au părut regizorului floare la ureche faţă de bucătăria tehnică: „Deplasarea publicului trebuie să ţină strict treizeci de secunde. Sunt atât de mari variabilele încât parcă am încerca să estimăm cum vor arăta norişorii de lapte din cafea“, spune el cu năduf.

afis

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper