Arhive pentru septembrie, 2015:

Ilustraţie de copertă Nr. 532

Pierre Auguste Renoir, Jean Renoir desenând – 1901; detaliu (Muzeul de Arte Frumoase din Virginia)  

Consumerism cultural

Nu chiar cu mulţi ani în urmă un primar general al Capitalei lansa public distopia prin care Piaţa Revoluţiei urma să fie plombată cu clădiri comerciale, croite unghiular în forma spaţiilor libere, într-un ansamblu ce ar fi integrat Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Biblioteca Centrală Universitară şi tot patrimoniul istoric al zonei – în […]

Cel bun şi cel rău în tenis

Tenismenii sunt şi ei oameni, prin urmare nimic din ceea ce este omenesc nu le rămâne străin. Cu bune şi cu rele. Dacă e de căutat un caracter rău, samavolnic şi fugos, acesta cu siguranţă a fost texanul Roscoe Tanner care, după ce s-a lăsat de sport, a ajuns rău, făcând în câteva rânduri închisoare […]

Ce nu ştie un non-migrant

Nu ştie că atunci când pleci din ţara ta, mai ales în condiţii de forţă majoră, fiinţa ta s-a rupt ca după o intervenţie chirurgicală. O parte din biografia ta a rămas pe loc şi această parte piedută te doare toată viaţa, aşa cum te doare nervul unui picior amputat. Te-ai salvat, ţi i-ai salvat […]

O vedetă europeană: Jorge Wagensberg Lubinski

Dispariţia lui Kenneth Hudson, acum 16 ani, a lăsat un gol mare în gândirea muzeologică europeană. Suntem, cei mai mulţi dintre noi, convenţionali şi plaţi. Imaginaţia şi creativitatea sunt păsări rare, care nu se găsesc în orice ogradă! Atunci când cineva reuşeşte să dea lovitura şi să deschidă un drum nou, ideile sunt preluate rapid, […]

65.000 de ore de zbor în psihoterapie

JON CARLSON în dialog cu DORIN-LIVIU BÎTFOI Jon Carlson, unul dintre psihoterapeuţii aflaţi în circuit planetar, cunoscut prin activitatea psihoterapeutică, didactică, editorială şi prin turneele realizate constant pretutindeni, s-a aflat în luna mai a acestui an la Bucureşti, răspunzând unei invitaţii adresată de Institutul de Psihologie şi Psihoterapie Adleriană şi de Editura Trei. Jon Carlson […]

MECEFF, Europa Centrală şi Marele Război

Ca şi în anii trecuţi, cea de-a cincea ediţie a festivalului MECEFF „7+1“ a însumat şapte filme în competiţia de lungmetraj, reprezentante ale ţărilor din Europa Centrală: Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi România. Ţara invitată din acest an a fost Franţa, prezentă în festival cu cinci filme, structurate în jurul aceleiaşi teme a […]

Un magician al cinematografului: Centenar Orson Welles. De la Cannes la Vene]ia

Era incomod. Era inventiv. Era indezirabil. De neiertat, pe când se juca de-a diluviul planetar. Catalogat catastrofic, imaginând o colosală mizanscenă radiofonică. Răvăşise lumea sub iminenţa invaziei marţienilor pe Terra. Era sortit să devină un formidabil estetician al imaginii. Dar mai întâi să ne aducem iarăşi şi iarăşi aminte că produsese acel de neiertat thriller […]

Lumea oamenilor şi lumea de orez

Su Tong, Lumea de orez, traducere de Dinu Luca, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2015   Dacă nuvela Soţii şi concubine (1989) ecranizată în 1991, în regia lui Zhang Yimou, i-a adus lui Su Tong celebritatea internaţională şi a reprezentat un şoc pentru cititorul occidental, mai ales dacă ţinem seama de tema aleasă (rivalitatea dintre soţiile […]

Li Bai – „zeul poeziei“ clasice chineze

Ilustrul prieten al lui Du Fu (712-770), rămas asemenea acestuia, nemuritor în frumoasa literatură chineză, este Li Bai (Li Tai Pe, Li Bo sau Li Tai Bai). Prin însuşirile sale excepţionale, prin firea mândră şi temperamentul liber şi romantic, Li Bai (701–762) este întruchiparea, prin excelenţă, a structurii spirituale a cărturarilor din perioada prosperă a […]

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper