Succesul în cinci paşi şi slăbitul în zece…

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

O noapte frumoasă. Linişte. Cerul e plin de stele. Afară e cald, plăcut, relaxant. După o zi de muncă, doi prieteni stau pe balcon şi fumează un joint. Se bucură. Pe scena de la Godot, în Secretul fericirii de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, cei doi (regizorul-actor şi Theo Marton) îşi trec ţigara de la unul la altul, se înţeapă amical şi se mai cadorisesc cu câte un „măi dobitocule“… Dar între ei există linişte şi încredere, ca după douăzeci şi cinci de ani trăiţi cot la cot. Se îndrăgesc. Au o istorie împreună. Nici unul nu se teme de surprize dezamăgitoare din partea celuilalt. Discuţia înaintează în doi peri de la norocul pe care îl au la… fragilitatea existenţei. Afacerile le merg bine, familiile, întemeiate de cincisprezece ani, fiecare cu câte doi copii, aşijderea.

Cei doi schimbă impresii cu un aer leneş, căci în liniştea serii nimic nu-i presează. Şi, totuşi, gazda se pricepe să toarne mascat, cu pipeta, subtext după subtext. Machiavelic, Tom a pregătit pentru noaptea respectivă un soi de farsă-adevăr. Din vorbă în vorbă, el, motorul întregii poveşti, propune un switch. Adică un schimb de dame: „Noi le-am dat ce-am ştiut, da’, ştii foarte bine, vine-un moment când orice-am face, am mai făcut deja… Şi poate că n-o să caute-n altă parte… da’ nici n-o să fie fericite… Pe când aşa, le dăm lor o şansă… ne dăm şi nouă… alta… şi totu-n maximă siguranţă… şi confort“. Prin asemenea replici spectacolul mai întâi trezeşte atenţia publicului, pentru ca apoi să-l deconcerteze, iar spre sfârşit, când lucrurile apar din ce în ce mai clar, drama să izbucnească.
Cu o ştiinţă rară a scrierii textului pentru scenă, Alexandru Popa trece spectatorii prin toate etapele dramatice. Serenitatea iniţială se va sfârşi în tumult şi tragedie. Până atunci, însă, comedia curge spumos şi inteligent, cu personaje actuale care vorbesc exact ca azi. Nici mai elegant, dar nici mai deşănţat decât e cazul. Un talent dramatic cât roata carului, Alexandru Popa scrie un text care sună bine, adică exact ca în viaţă. Şi cu toţii ştim câtă muncă se ascunde în spatele acestui „exact ca în viaţă“! Cu propoziţii scurte care se întrerup la jumătate pentru ca interlocutorul să preia ştafeta din mers, dialogul înaintează într-un ritm dement, cu o naturaleţe de zile mari, exact ca la cei mai tari dramaturgi americani, David Mamet sau Neil LaBute. Nimic nu e ca pe scenă, totul, cu riscul de a mă repeta, e ca în viaţă.
Cu atât mai mult, răsturnările de situaţie, greu de prevăzut, uluiesc spectatorul. De ele se face responsabil personajul lui Vlad Zamfirescu, actor care joacă spumos, cu priză la public. Replicile lui sună amuzant, căci protagonistul aruncă în joc o savuroasă ştiinţă a subtextului, pricepându-se cum şi când să plaseze mici pauze sau accentuând câte un cuvânt care lasă să se presimtă tăvălugul ce va urma. Luat de iarbă, Tom aruncă tot felul de replici deconcertante, în care ameţeala şi planul ascuns se întrepătrund în contururi greu de ghicit. Plin de sine, năstruşnic şi aparent nu tocmai responsabil, el jonglează pe degete cu tehnicile epatării.
De altfel, regizat de atât de experimentatul Vlad Zamfirescu, cu numărul lui impresionant de roluri consistente la activ, spectacolul Secretul fericirii nu putea să iasă decât o bijuterie actoricească. Cei trei interpreţi – fiecare, o personalitate distinctă în teatrul de azi –, strălucesc prin reflexe inteligente şi prin ştiinţa unei naturaleţi a verbului la care alţi colegi, mai declamativi, ar putea doar visa. Spectatorul asistă la „o felie“ din viaţa de cuplu, căci în discuţia celor doi prieteni intervine soţia lui Tom, strecurând inteligent micile şi inerentele reproşuri mascate ale femeii obligate să-şi centreze existenţa în jurul celor doi copii de grădiniţă. Evident, viaţa ei nu este atât de strălucitoare ca a soţului, cel mai de succes impresar al momentului, cu escapadele de rigoare şi un ego bine dezvoltat. Că doar nu degeaba lucrează în show-biz: „Pat: (către David) Cât a fumat?/ David: Cât să se creadă buricul pământului./ Pat: Păi pentru asta n-are nevoie să fumeze!“.
Replicile sunt savuroase, mai ales că interpretarea îi aparţine uneia dintre actriţele cărora rolul de femeie inteligentă îi vine mănuşă: Irina Velcescu. Ironia, sarcasmul îmbrăcat în catifelele curtoaziei, spontaneitatea replicii, nonşalanţa dublată de isteţime şi mai ales adâncimea care persistă în spatele propoziţiilor, de parcă fiecare ar produce reverberaţii din ce în ce mai adânci, fac parte din brandul acestei actriţe singulare în peisajul românesc. Scena în care cei doi amanţi păcătoşi vor fi deconspiraţi, când fiecare dintre ei se uită la un alt punct fix, după indicaţiie dramaturgului, are atâta viaţă cât pentru o serie întreagă de spectacole. Serioasă, gravă, îmbufnată, vinovată, dar demnă, soţia interpretată de Irina Velcescu uluieşte prin dozaj şi prin proporţia excelentă dintre asumare şi lipsă de ostentaţie. Iar Theo Marton, cu tipul lui particular de inteligenţă scenică, cu replici amuzante bine plasate („De ce să-ţi facă ţie pe plac? Ceru’! Cine mă-sa eşti tu ca să meriţi atâta efort?“), balansând între răceală şi blândeţe, în aceeaşi măsură, jovial şi ironic, detaşat şi cordial, ştie să dubleze de fiecare dată textul cu o rezervă plină de umor. Personajul său rămâne deopotrivă relaxat şi echilibrat până când totul se va rupe. Căci în final izbucneşte, iar atunci distanţa şi civilitatea se duc pe apa sâmbetei.
Mizând pe resursa de aur a teatrului, actoria, spectacolul are ritm, inteligenţă şi umor cât casa. Ca să nu mai spun de gradaţie, de surprizele şi de răsturnările de situaţie care scufundă publicul într-o adevărată cavalcadă de scene şi stări. De altfel, montarea de la Godot este doar preambulul unui film care va apărea peste câteva luni, căci actorii, îndrăgostiţi de text, s-au decis să se lanseze într-o experienţă cinematografică.
Mergeţi să vedeţi Secretul fericirii! Nu o să vă pară rău nici după bani, nici după timp. Care, oricum, trece pe nesimţite, pentru că vă distraţi de la început până… aproape de sfârşit. Restul vă las să-l descoperiţi singuri.

teatru-2

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper