Hotărât sau nehotărât?

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

V-aş putea cadorisi cu milioane de exemple, dar deontologia nu mă lasă. În zece ani de când tot redactez diferite cronici mă uluieşte şi răsuluieşte tenacitatea cu care articolul nehotărât îl subminează pe frăţiorul lui hotărât. Ai zice că cel din urmă stă să-şi dea duhul.
Nu mai ştiu de când respectiva amintire îmi persistă în memorie. Poate că e doar un fragment dintr-una mai mare, dar parcă ţin minte că o profesoară ne-a învăţat aşa: prima dată când introducem un cuvânt care denumeşte un referent – oricare ar fi el, om, situaţie, casă, stradă etc. –, încă nefamiliar pentru cititor sau interlocutor, acesta va fi însoţit de articolul nehotărât. Apoi, când interlocutorul a aflat de el, îi punem articol hotărât. Logic, dacă ţinem cont de definiţia celor două articole. Articolul nehotărât individualizeazã obiectul denumit de cuvânt fără a-l defini precis. Cel hotărât (sau definit) îl însoţeşte, arătând că acel cuvânt denumeşte un obiect, concept etc. cunoscut de vorbitor sau individualizat dintr-o mulţime de obiecte similare (după Wiki grăire).
Dacă regula e atât de simplă, de unde potopul de articole nehotărâte în textele din ultimii ani, din moment ce obiectul însoţit de articol hotărât este cunoscut de vorbitor, pe când cel însoţit de nehotărât nu e definit precis? Care să fie motivul utilizării excesive a nehotărâtelor de către autori, de la cel dintâi începător până la cea mai mare somitate? Suspectez că respectiva predispoziţie lingvistică are o raţiune mai adâncă, de fapt, o singură cauză posibilă care antrenează noua trăsătură: lipsa relevanţei care ne inundă. Nici unul dintre obiecte, de la cele neutre la cele dragi, nu aspiră la vreun statut aparte. Dacă ne plecăm urechea la articole, discursul lingvistic desemnează o grămadă de obiecte interschimbabile. Nici unul dintre lucrurile care ne înconjoară nu are regim de singularitate. Nici unul nu desemnează centrul existenţei sau măcar apropierea de el. De fapt, care centru? El a fost înlocuit de sutele de oportunităţi din orice domeniu: odată ce ne-am manifestat opţiunea pentru un gen sau un domeniu, găsim sute de cărţi de citit, mii şi mii de filme de văzut, milioane de informaţii de lecturat, care curg doar la un singur search. Nimic nu mai are statut de unicat. Slujba, centrul existenţei pentru mulţi dintre noi, se poate oricând schimba. Iubitul sau iubita nu mai reprezintă acela/aceea, unicul care ne e hărăzit, pe care îl visăm alături pe viaţă. Azi, orice partener se poate schimba. La fel ca şi casa, oraşul etc. Nimic nu are caracter permanent şi – de ce să nu recunoaştem? –, e mult mai puţin plicitsitor aşa.
Chiar şi pentru religie, o realitate psihică atât de puternic înrădăcinată, în numele căreia oamenii au putut, timp de secole, să se măcelăreasă în neştire, se găsesc azi numeroase variante, plus sute de îndrumători spirituali. M-aş hazarda să spun că articolul hotărât a început să piardă teren de când nici un text nu mai e fundamental, de când Dumnezeu a devenit doar un dumnezeu. Viaţa noastră e populată de prezenţe cu caracter temporar. Dominanta se risipeşte, se fragmentează în miile de opţiuni faţă de care suntem la un click distanţă. Ne extindem pe sute de canale ca să captăm cât mai multă informaţie. În schimb, nu mai coborâm în noi să vedem ce relevanţă are ea în conştiinţa-burete a lumii care suntem. Nu ne oferim un minim răgaz de reflecţie şi de analiză. Iar în absenţa timpului personal de decantare, nici un articol nehotărât nu o să mai aibă în veci puterea să se definească. Apropo, facem un facebook diseară?    n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper