Du Fu – un nemuritor al poeziei clasice chineze

Un articol de CAMELIA PANTAZI TUDOR

Du Fu, Balada carelor de luptă, traducere în română şi prefaţă de Mircea Opriţă, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2004, 130 p.

În secolul al VIII-lea şi în prima jumătate a secolului al IX-lea au trăit literaţi care, prin opera lor, au marcat în mod definitoriu, cultura chineză. Este perioada de maximă înflorire a poeziei din dinastia Tang (618-907) care a dat poeţi rămaşi în prima linie a personalităţilor literaturii acestei ţări.
Poetul considerat cel mai reprezentativ specificului naţional chinez a fost şi este Du Fu (712-770). În Scurtă istorie a literaturii clasice chineze (ESPLA, 1960), Feng Yuan-Chuan afirmă că marele poet, „înzestrat cu o înţelegere adâncă a vieţii, a scris poeme a căror substanţă e mai puternică decât a celor compuse de toţi contemporanii săi“. Du Fu şi prietenul său Li Bai (701-762) „rivalizează“ după trecerea în nemurire pentru primul loc în ierarhia poeziei chineze clasice. Împreună marchează, în mod definitoriu, această poezie, cele două maniere diferite de a trata arta cuvintelor şi realitatea se îmbină, se completează şi formează un întreg atât de complex cum nu s-a mai întâlnit de atunci. Li Bai îşi exprimă sentimentele sub o inspiraţie taoistă, de visare şi exaltare romantică, iar versurile lui Du Fu dezvăluie o realitate aflată sub influenţă confucianistă. De aici rezultă o tematică diferită a poeziilor lui Du Fu faţă de cele scrise de prietenul său. El scrie puţine pasteluri pure, poemele sunt adevărate tablouri realiste. În acest sens, Florentina Vişan, în prefaţa antologiei de poeziei clasică chineză Trepte de jad (Editura Univers, 1990), scrie; „Peregrinări, boală, sărăcie, eşecul în viaţa publică, amărăciune, dar şi optimism şi forţă definesc nu doar destinul personal al poetului, ci devin emblematice pentru acele vremuri“.
Originar din Gong Xian, în actualul Henan, Du Fu provine dintr-o familie de nobili de factură intelectuală confucianistă (bunicul său Du Shenyan era poet, iar tatăl său Du Xuan, cărturar), care îi impune un sever program de învăţătură având ca bază literatura.
Rămas de mic fără mamă, este dat în grija unui unchi. Influenţat de acesta şi sub semnul talentului literar al familiei sale, începe să scrie versuri încă din copilărie. Cunoscând că un cărturar trebuie să fie pregătit multilateral, Du Fu se dedică artei caligrafiei şi se preocupă de pictură, muzică, dar şi de călărie şi mânuirea spadei.
Animat de un înalt ideal şi de elanul tinereţii, la vârsta de 20 de ani porneşte într-o călătorie prin ţară, având ocazia de a cunoaşte vastele regiunile ale Chinei, învăţând să aprecieze frumuseţea naturii. Toate acestea şi în general viaţa sa cotidiană, aventuroasă, de tânăr nobil arătos şi risipitor, îi inspiră primele versuri dovedind o sclipitoare fantezie.
Având parte de eşec la examenele pentru accederea în funcţii de conducere a statului se hotărăşte să plece într-o lungă călătorie în care îl va cunoaşte pe Li Bai. Marcat de personalitatea acestuia, dar pornind de la propriile cunoştinţe, scrie versuri inspirate de trecut, evocând evenimentele şi glorioasele fapte de arme ale poporului.
Anii maturităţii îl găsesc în capitala Chang’an (Xi’an de azi). Încearcă din nou să treacă examenul de doctorat, dar fără succes. Rămas fără bani, este nevoit să trăiască din lucrări la comandă (versuri la diferite ocazii, epitafuri, scrisori, cuvântări, discursuri) înainte de-a obţine un modest post în administraţie către 752.
Versurile lui Du Fu exprimă indignarea cauzată de diferenţele dintre viaţa plină de fast a aristocraţilor şi traiul mizer al nevoiaşilor. Poezia sa este un strigăt dureros împotriva nedreptăţilor şi a războiului. Înţelege suferinţa poporului, devenind treptat un poet preocupat permanent de viitorul ţării şi de soarta neamului său.
În preajma revoltei lui An Lushan din anul 755, împăratul Xuan Zong (712-756) îl remarcă şi doreşte să îl numească într-un post mai important. Datorită evenimentelor tragice care au urmat, suveranul abdică şi Du Fu este nevoit să-şi lase familia şi să plece din capitală, petrecându-şi viaţa pe drumuri obositoare, suferind de foame, măcinat de disperările provocate de incertitudinea zilei de mâine şi de conştiinţa pierderilor teritoriale suferite de ţară.
Revine în capitală în anul 758 pentru a fi numit cenzor de către noul împărat Su Zong, dar conştiinciozitatea cu care îndeplineşte această sarcină determină nemulţumiri.
Foarte curând, în anul 759, dezamăgit total de situaţia politică a ţării, Du Fu demisionează din funcţia dregătorească. În acest an, o secetă nemaipomenită face ravagii în zona capitalei Chang’an. Poetul, împreună cu familia, se refugiază la Chengdu unde, găzduit de un prieten, trăieşte ca un pustnic timp de patru ani.
Poeziile din ultimii ani ai vieţii sunt o reflectare a evenimentelor din trecutul glorios al Chinei şi a personalităţilor celor mai marcante, prezentate în contrast cu decăderea din perioada în care a trăit, scopul fiind de a-şi îndemna contemporanii la luptă.
Moare bolnav şi sărac fără să ştie că bogăţia sa consta în opera inestimabilă recunoscută timp de secole de urmaşi. Marele poet a trăit sub semnul modestiei şi al discreţiei, nu a nutrit ambiţii de notorietate, s-a dedicat exprimării sentimentelor sale, aşa cum ştia mai bine ca nimeni altul, scriind versuri.
Opera lui Du Fu este expresia întâmplărilor trăite de el însuşi şi a sentimentelor determinate de evenimentele care s-au petrecut în China acelor timpuri. Sensibil, vibrând sub durerea vremurilor, consemnează realitatea în versuri neasemuit de profunde, dând posibilitatea cunoaşterii unei epoci aşa cum a fost, şi oferind bucuria cunoaşterii unui OM, peste veacuri.
Reprezentative pentru creaţia din perioada de pribăgie din timpul rebeliunii lui An Lushan sunt şase poeme care evocă momentul istoric din perspectiva evidenţierii eticii ţărăneşti, înnobilată de opţiunea de a salva ţara prin propriul sacrificiu. Exprimându-şi profunda simpatie faţă de nevoiaşi şi repulsia faţă de situaţia haotică a ţării, Du Fu scrie poezii ca: Trei dregători şi trei despărţiri (San li san bie), Dregătorul din satul Shihao (Shihao li), Dregătorul din Xin an (Xin an li), Dregătorul din Tongguan (Tongguan li), Despărţirea tinerilor căsătoriţi (Xinhun bie), Despărţirea bătrânilor (Chuilao bie), Despărţirea celor fără familie (Wujia bie).
Deznădăjduit, sărac, se lasă în voia reveriilor paseiste, deplângând pierderea traiului patriarhal şi regretând vremurile în care adevăraţii bărbaţi luptau pentru ţară şi dinastie. Versurile împotriva războiului sunt pline de o profundă compasiune: Cugetări în cinci sute de cuvinte (Yonghuai wu bai shou), Carele de război (Bingche xing), Cu gândul către primăvară (Chuan Wang) ş.a.
În numeroase poezii, poetul, obosit şi dezamăgit, îşi exteriorizează criza interioară, rezultată din propria experienţă în cadrul larg al problemelor sociale. Chiar şi bucuria veştilor bune primite de pe câmpul de luptă este umbrită de sentimente copleşitoare de tristeţe şi durere. În S-au redobândit provinciile He nan şi Hebai (Wen guanjun shou He nan şi Hebai), doar pentru o clipă bucuria victoriei îl face să retrăiască plăcerea zilelor de pace de altădată. În Satul cu numele Jiang (Jiang cun) şi Bucurii autumnale (Qiu xing), îndoielile existenţiale i se risipesc doar temporar, deoarece intrigile şi conjuncturile nevaforabile vor produce modificări în starea sa sufletească şi materială.
Renunţând definitiv la viaţa publică, scrie versuri de consolare şi îmbărbătare surprinzând realitatea cu obiectivitate. După cum scrie Ileana Veleşcu-Hogea în Dicţionar al literaturii chineze clasice şi moderne (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983), „altitudinea spiritului său, ce fraternizează nu numai cu truditorii scrisului ci şi cu nefericiţii lumii, din Cântecul colibei distruse de vântul de toamnă (Mao wu wei qiu feng suo po ge), alternează cu lamentaţia provocată de destinul tragic al poetului, datorat unor conjuncturi neprielnice şi propriei incapacităţi de a se feri să cadă victimă istoriei“.
Potrivit unei culegeri publicate în dinastia Song (960-1279), opera sa este compusă din peste 1.400 poezii, iar antologiile apărute mai târziu cuprind chiar mai multe. Indiferent de numărul poeziilor, calităţile lor excepţionale au avut ca rezultat o glorie literară care s-a menţinut până în zilele noastre.

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper