Ce nu aş vrea să văd la televizor

Un articol de FLORENTINA ŢÃRÎNÃ

Zilele trecute, stând de vorbă cu câţiva amici, unul dintre ei a redeschis o problemă recurentă. Omul, după ce a locuit toată tinereţea lui la cămin, într-o cameră îngustă cu alţi trei inşi, fără a avea acces la cablu TV şi la televizor, s-a mutat de curând la casa lui şi, ca orice boier modern, şi-a cumpărat plasmă şi abonament de la nu-ştiu-ce firmă de cablu. Drama lui nu era legată de calitatea sunetului sau a imaginii aparatului, ci de calitatea emisiunilor de la posturile de televiziune. Astfel că rupe şirul discuţiilor anterioare şi ne întreabă: măi oameni buni, voi la ce vă mai uitaţi la televizor, că eu, când îl deschid, îmi vine să plâng după banii daţi pe amărâta aia de plasmă şi pe abonament.
Întrebarea lui a stârnit desigur tot felul de replici care au condus la un fel de joc de-a ce vrem să vedem la televizor, noi punându-ne în locul celor ce propun naşterea bazaconiilor care apar pe post. Unul dintre oratori pune însă la un moment dat problema dintr-un alt unghi, al cererii şi al ofertei, şi faptul că, în definitiv, cel ce acceptă şi căruia, mai rău, îi şi place ce i se pune pe masă este publicul. Moment în care am ajuns la o dilemă: fie publicul de astăzi este atât de slab pregătit, încât degustă toate aceste idioţenii, fie suntem atât de indiferenţi la ceea ce vedem, încât ajungem să înghiţim orice doar din lene.
Şi tot gândindu-mă la acest lucru, şi tot analizând ce programe sunt pe posturile naţionale de televiziune, am ajuns la constatarea că e mai bine să mă întreb ce nu vreau să văd la televizor, nu ce vreau să văd, proporţia înclinând desigur spre prima parte, a lucrurilor pe care le-aş elimina. Aşa că mi-am început lista mentală. Aş scoate prima dată ştirile stupide de pe posturile naţionale. Nu, nu consider că avem nevoie să ştim că o babă a fost violată de un vecin cu mult mai tânăr, în comuna X uitată de lume, în care nivelul de educaţie se opreşte la patru clase. Ca mai apoi să aflu că de fapt baba era concubina lui. Da, lumea este plină de oameni nebuni care acţionează ca atare, dar nu, nu este necesar ca mintea mea să fie ocupată de asemenea informaţii. Şi schimb canalul.
Al doilea lucru este pornografia excesivă. Consiliul audiovizualului este ca o femeie pudică, dar excentrică. Interzicem o înjurătură la ora zece seara, dar permitem tuturor piţipoancelor cu diplomă în Jurnalism să se prostitueze în faţa camerelor. Asta e de domeniul caricaturii. Ştim cu toţii că ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place, dar asta nu înseamnă că fiecare copil care se nimereşte în faţa unui televizor trebuie să vadă sâni siliconaţi ieşiţi pe afară din vreo rochie strâmtă, decoltată şi cu totul la vedere. Cei care vor dezmăţ se pot duce la firma care le asigură serviciile de televiziune şi plăti pentru astfel de posturi, nu văd de ce ar trebui să pun control parental pe un post de largă circulaţie. Ori suntem formali, ori nu mai suntem. Iar dacă domnişoarele nu au bani nici măcar pentru încă un metru de material, le rugăm să rămână la statutul de dansatoare exotice, şi să nu se apuce de televiziune.
Ultima decizie proastă a fost ca de revelionul trecut să rămân acasă, alături de familie, să „petrec“ cu divertismentul „de calitate“ oferit de multitudinea de posturi de televiziune. Nu pot să vă descriu regretul pe care l-am simţit în acea noapte, dar puteţi trage dumneavoastră concluzia spunându-vă că, după focurile de artificii, am preferat calea somnului. Ba chiar vă invit să degustaţi deliciile unui revelion în faţa televizorului şi să participaţi la un mic joc de-a cine rezistă cel mai mult. Nu sunt responsabilă însă de posibilele daune fizice, materiale sau psihologice. E un joc de pomină dacă rezistaţi să vedeţi o mână de actori de comedie foarte cunoscuţi şi îndrăgiţi lăsându-se pe mâna umorului modern de ultimă speţă, cu conotaţii sexuale şi fără de morală.
Dintre toate, însă, primele pe lista emisiunilor de îndobitocire în masă rămân cele de reality-show, pe care oamenii le privesc cu sufletul la gură. De fapt, ele hrănesc exact dorinţa voyeuristă de a vedea în interiorul caselor altor oameni, de a-i privi în cele mai intime momente, în cele mai umilitoare, dar şi în cele mai cumplite. Nu numai că oferă posibilitatea unei comparaţii dintre viaţa unui om cu a altuia, dar publicului i se şi permite să critice comportamentul şi deciziile, ba chiar să hotărască în locul personajelor. Atitudinea seamănă din ce în ce mai mult cu jocurile virtuale, ba chiar are funcţii similare, individul reflectându-şi propria viaţă prin spectrul acestui tip de emisiuni. Ele nu au niciun conţinut informativ, nu aduc nimic nou, nu evoluează, ci pur şi simplu îi impun omului să stea cu ochii holbaţi la televizor douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, să urmărească viaţa altcuiva doar de dragul amuzamentului.
Desigur, lista ar putea continua la nesfârşit cu tot felul de emisiuni şi produse de divertisment, de la cele de cancan la cele umile de divertisment, apoi la emisiunile care şi-au pierdut conţinutul cultural doar de dragul audienţei cât mai mari, la emisiuni cu şi despre politicieni al căror limbaj îl imită pe cel al periferiilor, la emisiuni ale căror invitaţi provin din suburbiile umanităţii. Şi totul se încununează cu filme şi seriale rulate de mii şi mii de ori, ani la rând, filme care nu ies din categoria amatorilor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper