Nonficţiunea, noua literatură

Un articol de TEODORA DUMITRU

Cotidianul englez The Guardian a publicat, la începutul anului, un calendar al apariţiilor editoriale relevante pe piaţa britanică a lui 2015. Util ca instrument de shopping, calendarul poate funcţiona şi ca un barometru al ascensiunii şi căderii unor genuri.
Genul liric, de exemplu, e cel mai slab reprezentat. Ca număr, cărţile de poezie sunt covârşite de cele în genurile ficţiune şi nonficţiune. Pentru poezia de limbă engleză, anul 2015 e anul T.S. Eliot – de la a cărui moarte a trecut o jumătate de secol (ca şi de la a lui Winston Churchill – câştigător, între altele, al WWII şi al unui Premiu Nobel pentru Literatură), iar ediţia completă, cu note şi comentarii, The Poems of T.S. Eliot de Christopher Ricks şi Jim McCue este probabil evenimentul principal al anului. Noutăţile se situează sub interesul manifestat pentru clasici (W.B. Yeats, John Ashbery, antologia Essential Poems from the Staying Alive Trilogy – din T.S. Eliot, Philip Larkin, Edwin Morgan şi laureata poloneză cu Nobel Wislawa Szymborska), în orice caz, sub ponderea editării acestora.
În sfera prozei, ficţionarii de primă mână, cu excepţia lui Kazuo Ishiguro (The Buried Giant), sunt ne-britanici de limbă engleză (ca americanii Jonathan Franzen – cu Purity – şi laureata cu Nobel Toni Morrison – cu God Help the Child) sau accesibili prin traduceri (Mario Vargas Llosa, cu The Discreet Hero). În rest, predomină scrierile de „atmosferă” a începutului de secol XXI, ca ale lui Tom McCarthy, Reif Larsen, Irvine Welsh ş.a, susţinute de o seamă de traduceri: din irlandeza modernă (Máirtín Ó Cadhain), plus din canadieni/-ence, haitieni/-ence, japonezi (Murakami), spanioli etc. (Franţa nu e prezentă în acest calendar decât cu o carte non-fiction – a matematicianului Cédric Villani). Romanele grafice, benzile desenate, fantasy-urile (Neil Gaiman), scrierile despre piraţi „pentru adulţi”  (Daniel Handler) şi thriller-ele psihologice cu femei  (S.J. Watson) compun baza (sau, după caz, vârful pentru amatorii genului) calendarului literar de pe piaţa engleză a momentului.
Sensibil mai bine reprezentată – şi în sensul diversităţii, şi într-al consistenţei – e nonficţiunea. Mult mai mult thriller, suspans, glamour, mai multă răceală a excizării din real pare a emana din afara literaturii propriu-zise. Iar realul prezentului atrage (sau înspăimântă) la fel de mult ca demonii trecutului. Abundă cărţile care tratează despre traumele prezentului: declinul capitalismului (Postcapitalism: A Guide to our Future de Paul Mason), Holocaust (Black Earth de Timothy Snyder), boala cronică a Statelor Unite – hegemonismul (Noam Chomsky, Because We Say So), Guantanamo, Afganistan, Statul Islamic (Patrick Cockburn), criminalul norvegian Anders Breivik (Asne Seierstad), problemele tinerei generaţii de britanici analizate cu ochiul specialistului (Georgia Gould, Wasted: How Misunderstanding Young Britain Threatens Our Future) etc. Dar istoria nu e mai puţin fierbinte decât actualitatea. S-a scris despre ascensiunea lui Putin (Peter Pomerantsev, Nothing Is True and Everything Is Possible: Adventures in Modern Russia), dar şi despre declinul lui Hitler (Ardennes 1944: Hitler’s Last Gamble de Antony Beevor). Pe unii, noutăţile despre vieţile lui Liz Taylor şi Richard Burton (Erotic Vagrancy de Roger Lewis) sau despre lumea haute couture (Alexander McQueen şi John Galliano) îi vor perpeli mai mult decât încălzirea globală văzută prin ochii unui expert în oceanografie (Christopher Wadhams, A Farewell to Ice ). Apare o istorie a crimei în SUA (Ghettoside: A True Story of Murder in America de Jill Leovy), dar şi una a muzicii pop (Electric Shock: How Popular Music Made the Modern World de Peter Doggett). Biografiile sunt pe val: au fost (re)descrise vieţile lui Charlotte Brontë (Claire Harman), Alfred Hitchcock (Peter Ackroyd), Saul Bellow (de Zachary Leader) sau Henry Kissinger (Niall Ferguson). S-a editat şi o carte care documentează un singur an din viaţa lui Shakespeare – anul pieselor Regele Lear şi Macbeth.
Aşa stând lucrurile, ne putem întreba: este cutare confesiune despre sexualitatea sau dramele din copilărie a lui X – în regim liric sau ficţionar – mai palpitantă sau mai vandabilă decât o carte-document despre geneza Rusiei lui Putin sau decât traficul de cocaină din Zero, zero, zero de Roberto Saviano? Nu cumva realitatea bate realismul, biografia bate biografismul, istoria poeziei sau antologiile din clasici calcă în picioare vibraţiile lirice contemporane sau scrierile ştiinţifice despre creier îi surclasează pe moştenitorii fluxului conştiinţei şi ai psihanalizei în literatură?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper