Facebookliteratura

Un articol de Arthur Suciu

Nu există autor mai constrâns în comunicarea sa, mai puţin liber decât autorul de texte pentru Facebook. Mijloacele pe cât de complexe, pe atât de limitative de construire şi transmitere a mesajului, ca şi amestecul direct al receptorului în textele sale fac în aşa fel încât tot ceea ce spune autorul să poată fi redus, cât ai clipi, la un număr de prefabricate discursive. Identitatea scriitorului de Facebook este, sută la sută, un construct determinat tehnologic şi sociologic.
Literatura pentru Facebook – dacă, în acest caz, termenul „literatură“ nu conduce la o falsă înţelegere a fenomenului – este un tip de scriitură digitalizată, concepută ca răspuns la întrebarea: „What’s on your mind?“, scrisă cu litere şterse la update status. Este aşteptat un răspuns intuitiv, fragmentar (scriitura pentru Facebook este obligatoriu fragmentară), provizoriu, prescurtat (adesea printr-un sistem de prescurtări specifice Facebook-ului sau comunicării online), însoţit de emoticoane menite să impună artificial feeling-ul lecturii şi de instrumente multimedia (imagini fotografice sau video), care-i descentrează mesajul, îl încadrează, de fapt, într-un mesaj mai amplu. Faţă de acest mesaj, el este abia o piesă, nu totdeauna cea mai importantă. Facebook-ul este, pentru un autor, interfaţa online de publicare a textelor de pe diverse produse tehnologice de comunicare (computer, laptop, I-pad, I-phone). Aceste medii condiţionează conţinutul mesajului prin digitalizare, prin tastaturi cu sau fără diacritice, prin limitări ale numărului de semne, prin opţiuni de publicare etc. Textul urmează a fi făcut vizibil într-un spaţiu special din contul autorului-utilizator, mai exact pe wall-ul său şi, simultan, pe wall-urile tuturor celor care i-au devenit friends (grila celor care au acces la conţinutul înscris pe wall este, în fapt, mai complicată şi ea are implicaţii asupra receptării). Anterior, textul suportă încadrarea în identitatea generală a contului de Facebook, care este definită, între altele, prin numele şi informaţiile cuprinse în About, Profile Picture şi Cover Photo. Această formă de identitate nu permite o asumare proiectivă a discursului, ruptura de ordin literar între autor şi narator. Practic, tot ceea ce apare pe wall-ul unui utilizator îi defineşte identitatea (chiar dacă informaţiile sunt false), o identitate virtuală, cum se spune, dar care poate avea consecinţe în plan real, întrucât discursul publicat pe Facebook nu încetează niciodată să fie real, să fie referenţial.
Într-o anumită măsură, autorul decide asupra receptorilor săi, el poate accepta sau nu o persoană în lista de friends şi poate permite sau nu share-uirea propriilor texte. Limitarea numărului şi a opţiunilor de distribuire a mesajului nu face, însă, decât să reducă Facebook-ul la un mediu privat, anulând una dintre caracteristicile esenţiale ale textului literar, aceea de a fi o comunicare publică (se transformă, practic, într-un blog, având un număr definit de user-i). Permiterea accesului publicului face, însă, ca distribuţia mesajului să devină, practic, imposibil de controlat de către autorul-utilizator. Locul ca atare al textelor „literare“ pe wall-uri nu este deloc unul special. Ele se înscriu într-un flux constant, care amestecă, după o lege adoptată de fiecare utilizator, conţinuturi private literare şi non-literare heterogene, RSS-uri şi share-uri la informaţii de-o diversitate aparentă de-a dreptul uluitoare. Ele intră, de asemenea, în concurenţă cu un content consumat spontan de utilizatori pentru că provoacă cele mai ciudate, mai presante sau mai intime curiozităţi. Astfel, un text literar poate fi încadrat de două imagini hard, una reprezentând morţi într-un atentat terorist, alta doi sâni imenşi. Aceasta conduce la sublinierea contingenţei mesajului în contextul receptării, lipsindu-l de potenţiala sa încărcătură sau „profunzime“.
Identitatea celor aflaţi în lista de friends influenţează, la rândul ei, mesajul; ea este, cel mai adesea, cunoscută, ceea ce-l transformă pe autor într-un personaj utopic. Reprezentarea personalităţii noastre este dependentă de oamenii pe care îi frecventăm. Swann, personajul lui Proust din În căutarea timpului pierdut, era un burghez aproape banal în faţa părinţilor lui Marcel, un personaj versat şi influent în casa Guermantes, un evreu încornorat în ochii soţiei etc. Relaţiile sale sociale erau însă distribuite în timp, nu aşa cum face utilizatorul de Facebook, comunicând, în aceeaşi clipă, cu foşti colegi de şcoală sau de serviciu, cu rude sau prieteni, cunoscuţi şi necunoscuţi din medii foarte diferite. Fiecare ştie sau află ceva despre el, niciodată tot, având totuşi dreptul la o reprezentare a celuilalt, oricât de săracă. Or, a transmite tuturor, în acelaşi timp, acelaşi mesaj înseamnă a genera inevitabil disonanţe cognitive, a încerca să anulezi atât timpul (cu unii dintre ei, utilizatorul nu s-a văzut de ani şi ani), cât şi diferenţele sociale şi culturale. Iată de ce autorul de Facebook nu poate fi niciodată mai mult decât un personaj utopic, personajul real fiind obligat să respecte, în continuare, reprezentările celorlalţi despre sine. Este adevărat, cartea tipărită are acelaşi efect de disonanţă, numai că receptorul cărţii este, în principiu, un necunoscut. Presiunea sa asupra autorului este, prin urmare, mult mai slabă. Ea rămâne, în orice caz, invizibilă şi uşor de contracarat, cel puţin în momentul scrierii textului. În cazul Facebook-ului, receptorul – cunoscut, mai ales, dar şi necunoscut – este prezent în text încă de la început ca un cenzor nemilos. Replica sa eficace vine imediat după ce textul a fost publicat – fie printr-un comentariu, fie printr-un mesaj privat pe chat – şi condiţionează felul în care autorul-utilizator va scrie următorul mesaj. Receptorul induce încadrarea generală, ideologică a textelor publicate pe Facebook, ca şi nivelul lor de complexitate şi de „profunzime“. În timp ce cartea este un mediu mai degrabă distanţat, care permite accesul la intimitatea autorului tocmai prin această distanţare, Facebook-ul îi reduce autorului potenţialul de distanţare şi îi evaporă charisma, îi blochează disponibiliatea de a spune lucruri greu de spus, acele lucruri „interzise“ pentru formularea cărora în scris autorii adevăraţi şi-au asumat cele mai mari riscuri.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper