Se pregăteşte ceva

Un articol de Constantin Stoiciu

Dovezile sunt covârşitoare şi de netăgăduit. Smulgerea din anonimat a fostului profesor de fizică fără nicio altă experienţă politică şi intelectuală decât cea de primar al unui oraş dintotdeauna bine gospodărit şi impunerea lui cu damful democratic al unui miracol ca preşedinte al ţării ar fi putut rămâne un accident.

Unul din numerosele accidente politice suspecte, dar suportabile din disperare socială şi morală, care au însoţit de douăzeci şi cinci de ani o Românie aruncată peste noapte în sălbăticia neoliberalismului şi a decadenţei. Un accident ar fi putut rămâne şi sabotarea referendumului de suspendare a fostului preşedinte de către Uniunea Europeană şi Statele-Unite. Ca şi, de atunci, atacurile din ce în ce mai dese, mai perfide şi mai duşmănoase la adresa Parlamentului şi a clasei politice în general. Ultima ispravă a huliţilor reprezentanţi ai românilor, salvarea primului-ministru şi a guvernului, a încălzit spiritele trepăduşilor şi ale câtorva comentatori mai răsăriţi dincolo de ceea ce, în mod obişnuit, se ştia despre cârdăşia lor cu renumitele şi misterioasele Servicii secrete. Sondaje manevrate după sondaje manevrate şi valuri de vorbăraie şi de cerneală otrăvită după valuri de ani de zile, cruciada cătuşelor şi, între două vacanţe, opusuri şi plimbări în lume pe banii cetăţeanului, mofturile şi exasperările prezidenţiale ale proaspăt instalatului la Cotroceni au desăvârşit de curând până la grotesc şi revoltă imaginea de hoţi, de corupţi şi de incompetenţi a aleşilor naţiei şi partidelor. Subit sensibile la convulsiile politice dâmboviţene, ambasadele Angliei, Germaniei şi Olandei s-au alăturat „yancheilor“ expediaţi în protectoratul şi în baza militară numită încă România pentru a terfeli acelaşi Parlament bănuit de răzmeriţă împotriva Justiţiei.
Date fiind împrejurările rămase nici azi fără răspunsuri clare şi credibile, ar fi fost de neimaginat să se nască peste noapte în România o clasă politică respectabilă, responsabilă, educată şi competentă. Dacă dintre foştii activişti de partid de mai mare sau mai măruntă importanţă reciclaţi rapid şi fără complexe în democraţi pur sânge s-au impus câteva personalităţi care continuă să irite şi să încarneze toate frustrările generaţiei de democraţi urechişti şi de intelectuali colonizaţi, marea, imensa majoritate a noilor veniţi în politică n-au văzut şi nu văd decât o afacere cu profit imediat şi substanţial; costă scump, de altfel, un scaun de deputat, de senator şi de europarlamentar. Renăscute precipitat, idealizate până la delir, infiltrate şi, oricum, anacronice, partidele istorice n-au cunoscut şi nu cunosc o altă evoluţie. Aşa se întâmplă că Parlamentul şi clasa politică în ansamblu lasă impresia, în bună măsură reală, de adunătură de indivizi dubioşi, primitivi, agramaţi şi solidari când interesele lor sunt în joc. Între timp, regulile de bază ale democraţiei liberale au fost totuşi învăţate, s-au înţeles exact rolul şi puterea constituţională a Parlamentului şi, în faţa agresiunilor şi acuzelor prezidenţiale mai vechi şi continuate cu aplomb de noul locatar de la Cotroceni, manifestările recente de rezistenţă şi de apărare a prerogativelor legale sunt perfect legitime şi prefigurează, deocamdată timid, un nou şi la fel de legitim raport de forţe în funcţionarea statului de drept. Este exact ceea ce deranjează pe cei care-şi primesc ordinele de la Bruxelles şi Washington şi deţin, în realitate, puterea în România.
Eternizarea crizei economice în Europa şi în Statele-Unite, agitaţia belicoasă a Alianţei Atlantice, „războiul rece“ declarat Rusiei şi consacrarea acesteia ca duşman oficial al Occidentului, războiul confuz împotriva Statului islamic au avut, au şi vor avea repercusiuni serioase şi asupra democraţiei; spre aducere aminte, tratatele, regulamentele şi înţelegerile care au consacrat şi consolidat de-a lungul anilor existenţa neoliberală a Uniunii Europene sunt rezultatul negocierilor între politicienii la putere în momentul respectiv şi nu al voinţei popoarelor. Intrată, impusă astfel în obişnuinţă ca o expresie a exigenţelor mondializării şi ca o soluţie de ieşire din criză, punerea în paranteză a democraţiei s-a manifestat şi se va manifesta cu precădere în fostele state socialiste şi în cele din sudul Europei (Grecia, Spania, Portugalia, Italia), unde apariţia unor partide ca Siriza şi Podemos contrazice democratic dogmele neoliberalismului şi puterea absolută a oligarhiei financiare internaţionale. Emblematică în această privinţă este condiţia de cobai al austerităţii în care a fost adusă Grecia şi consecinţele dramatice pentru populaţie ale aplicării stricte a reţetelor faimoasei troici, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană. Democratic ales pentru a pune capăt deposedării şi destructurării statului, şomajului şi sărăciei, guvernul grec e şantajat de luni de zile financiar, economic şi politic pentru ca, în schimbul ultimei tranşe de credit destinate nu redresării ţării, ci rambursării băncilor, să reia aplicarea reţetelor halucinante de privatizări a porturilor şi aeroporturilor în favoarea companiilor occidentale, de noi reduceri ale salariilor şi pensiilor, de noi creşteri ale taxelor şi de înfiinţarea altora. Din ce în ce mai plauzibile de la o zi la alta, la fel de bine falimentul Greciei şi ieşirea din zona euro, ca şi, in extremis, înfeudarea, colonizarea definitivă ar trebui să servească drept exemplu ţărilor, popoarelor, preşedinţilor, parlamentelor şi guvernelor tentate, sub pretextul democraţiei, să se opună neoliberalismului Uniunii Europene şi Statelor-Unite, oligarhiei financiare internaţionale.
O astfel de tentaţie este exclusă de douăzeci şi cinci de ani în România capitalistă. Nimic, absolut nimic din viaţa politică şi din confiscarea ritualică a alegerilor în favoarea unuia sau a altuia din aspiranţii agreaţi sau pur şi simplu impuşi de Occident la preşedinţia ţării nu anunţă nici cea mai mică schimbare. Cu fostul profesor de fizică şi primar trimis la Cotroceni ca intermediar şi agent al intereselor Uniunii Europene şi ale Statelor Unite, domesticirea Parlamentului sau împrospătarea lui cu fideli şi zeloşi servitori, schimbarea guvernului şi înfricoşarea politicienilor, fie aceştia şi persoane respectabile şi cu simţul datoriei faţă de cei care i-au ales, sunt doar o chestiune de timp. În dezordinea provocată de Statele Unite în lume, Europa are nevoie de linişte.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper