Primenirea UNATC

Un articol de Alex Goldiş
Un articol de Claudiu Turcuş

Scandalul UNATC a devenit viral. N-are rost să mai insistăm doct asupra abuzului instituţional comis de conducerea UNATC faţă de Andrei Rus. Toate motivaţiile concrete ale propunerii de desfacere a contractului de muncă al lectorului s-au învârtit însă în jurul ideii că s-ar fi produs un prejudiciu de
imagine. E de înţeles: în sistemul universitar românesc e printre singurele delicte care pot conduce la asemenea consecinţe. Incompetenţa, nerespectarea sarcinilor din fişa postului, aranjamentele tacite, abuzul de putere sunt tolerabile în raport cu o imagine maculată.
Raţiune şi simţire
Elemente de gherilă universitară, adevărate „bande de revoluţionari sexuali“, cum academic le descrie profesorul Florin Zamfirescu, au corupt atmosfera idilică de la UNATC. A fost, de aceea, nevoie de un efort raţional din partea celor responsabili cu liniştea etică. Or, dacă discutăm despre acest din urmă aspect, e suficient un decupaj al principalelor argumente şi modalitaţi de exprimare puse în joc de cele două tabere.
Agitatorii „bolşevici“ Rus şi Gorzo au fost nemulţumiţi de înjumătăţirea fără explicaţie a bugetului revistei FilmMenu şi de presiunile asupra decanului Sorin Botoşeneanu de a demisiona din funcţie. Pesemne că disciplina de partid le-a impus interogarea tranşantă a modului în care sunt gestionate resursele instituţiei. Ce se află totuşi în spatele acestor anarhişti, gata să compromită prestigiul universităţii? Chestiuni isterice, precum: transparenţa deciziilor, comunicarea deficitară între structurile de organizare a Universităţii, absenţa unei grile relevante de evaluare profesională, creşterea vizibilităţii academice, chestionarea modelului Bologna, complicitatea dintre sistemul meditaţiilor şi admitere ş.a.m.d. Pe scurt: motivaţii profund personale, incompatibile cu imaginea aulică a Universităţii.
Noroc că vocea raţiunii n-a pierit încă în Academia românească, ba chiar s-ar putea spune că s-a articulat mai vârtos. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca în acest delir instituţional cineva să mai poată echilibra, prin argumente oneste şi limpezi, situaţia. Conflictul ar fi scăpat de sub control dacă buna-credinţă a Comisiei de Etică n-ar fi făcut cercetări documentate şi judecăţi drepte – exprimate fără echivoc prin alocuţiunea preşedintelui, prof. univ. dr. Ştefan Velniciuc, pe holurile facultăţii. Într-o expunere elaborată, acesta a demonstrat, fără putere de tăgadă, vinovăţia tânărului Rus. Manipularea unui dosar stufos, care dezvăluia nesocotirea a nu mai puţin de 12 articole, a condus spre concluzii ferme, sintetizate în fraza „plecăm dintr-un punct şi sărim într-o altă zonă“(*). Studenţilor recalcitranţi care s-au prefăcut a nu pricepe asemenea probe incontestabile li s-a livrat, patern, axiomaticul „etica este acolo unde o regăsiţi şi dumneavoastră“. Coborâtă din sfera abstractă a discuţiei, măsura aplicată lui Rus a devenit clară pentru tot auditoriul profesorului Velniciuc. Doar răuvoitorii n-au înţeles: „Comisia a votat decizia care va fi luată de Senat“.
Odată restabilit calmul instituţional şi recreate condiţiile unei atmosfere academice, mai lipsea doar infrastructura filosofic-ideologică a deciziilor luate. Precizată, cu aceeaşi generozitate, de prof. univ. dr. Florin Zamfirescu. Doleanţelor isterice ale lui Rus, Gorzo & co. li se răspunde de data aceasta pe un ton instituţional. Astfel, demersul lui Rus poate fi plasat în tipologia „mieluşelului care simte că se apropie Paştele“, a „unei minţi bolnave“ care transformă Universitatea în câmpul „şcârboşeniilor afişate fără ruşine“. Nici nu e de mirare că distinsul profesor se declară în incompatibilitate deontologică cu Rus şi e gata să apere până la autosacrificiu onoarea pătată a UNATC: „Sunt sigur că va fi îmbrăţişat de o altă instituţie potrivită lui, unde să-şi poată pune în aplicare ideile progresiste. În caz contrar anunţ public faptul că eu, Florin Zamfirescu, nu voi mai intra în Universitatea unde acest individ îşi rezolvă problemele umorale!“. Carevasăzică, principiile înainte de toate!
Când nu stabileşte alianţe universitare cu SRI-ul (invocat să rezolve ameninţările bolşevicilor la adresa studenţilor cuminţi), profesorul se dedică întru totul transparentizării universitare, transcriind public corespondenţa cu un coleg de breaslă:
„Dragã Florine, acolo treaba e de Beciul domnesc!!! Ce face Rus e doar o imensã fumigenã care ar trebui sã facã douã lucruri; 1. Sã distragã atenţia de la problema de fond, şi 2. Sã aducã rector pe cineva capabil sã îngroape rahatul de la film pâna la prescrierea faptelor.
Am vorbit intens cu Titi la telefon în tot timpu ãsta. I-am spus cã nu mai putem juca cu pionii în partida asta. Trebuie sã scoatem turele, caii şi chiar Regina. A fost de acord. Încã puţin şi lucrurile vor ieşi la luminã şi se va vedea şi cine este Rus dar, mai ales cine e în «spatele» lui…
Între timp vãd cã se mişcã şi studenţii din interior.
Cu drag,
Sergiu“

Totul, aşadar, pentru păstrarea imaginii nealterate a Universităţii. Principiul care ghidează viziunea academică a profesorului Zamfirescu – „Urăsc asemenea oameni!“ – e conotat juridic de aforismul adresat Iuliei Popovici de către conf. univ. dr. Doru Ana: „Tu o să mă umpli de bani!“. Tot conferenţiarul Ana identifică originile intelectuale ale răsculaţilor, victime ale autoreflecţiei („Sunteţi manipulaţi de propria voastră minte!“) cauzate de lectura în exces („Citiţi! Citiţi! Citiţi! Citiţi!“).
Argumentelor suple ale universitarilor de tradiţie li se alătură, în mod surprinzător, un analist politic cunoscut pentru abilitatea de a tempera tonul dezbaterilor. Cheia demonstraţiei sale imparţiale ar fi de regăsit în capacitatea de a vedea dincolo de „ocările şi ameninţările cu care se gratulează domnii profesori, dându-se afară unii pe alţii“. Înţelegem din această aserţiune că domnul Cristian Tudor Popescu, căci despre dânsul este vorba, ar deţine informaţii conform cărora Rus şi Gorzo orchestrează o Comisie Alternativă de Etică, gata să aplice taberei adverse aceleaşi decizii axiomatice anunţate de Velniciuc. Probabil că după o asemenea primenire universitară, exercitată de către ambele tabere, insitituţia va fi suficient de aseptică încât să-l determine pe filmologul CTP să-şi sacrifice imparţialitatea şi să revină, de data aceasta titular, la catedră.
Cât despre noi, rămânem ce-am fost: militanţi pentru păstrarea imaginii Universităţii!

 

(*) Pentru cine nu crede, citatele de mai sus sunt extrase din postările personale de pe site-uri de socializare, precum şi din declaraţiile publice înregistrate şi mediatizate de platforma online Veioza Arte: https://vimeo.com/129249656.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper