Opiumul oboselii

Un articol de RAMONA ARDELEAN

Există în noi, oamenii, fiinţe complexe şi contradictorii, o dorinţă secretă, o dorinţă subterană, o dorinţă ultimă, aceea de a uita de noi înşine. Din această dorinţă unii fac o virtute, o culme a virtuţii, în sensul smereniei şi dăruirii de sine, alţii, dimpotrivă, un viciu, un deserviciu, în sensul aservirii de sine.
Nereuşind să se dăruiască cu adevărat şi în deplină cunoştinţă de cauză, oamenii ajung să se aservească unor cauze străine (intereselor) lor. Această aservire de sine a îmbrăcat de-a lungul timpului nenumărate forme pentru ca în zilele noastre, atât de strivite de menghina societăţii de consum, să se ajungă la una dintre cele mai subtile forme de aservire: oboseala.
Astăzi, doar prin intermediul oboselii mai reuşesc oamenii să uite de ei înşişi, oboseala funcţionând asemeni unui drog, asemeni unui opium care, ingerat zilnic şi în proporţii considerabile, devine narcoticul, analgezicul cu cea mai largă şi mai nevinovată răspândire.
Cum „grija“, declarată sau nu, a oricărei societăţi a fost de a-i ţine pe oameni sub control, „grija“ societăţii noastre de consum este aceea de a-i controla şi de a-i domina pe oameni prin intermediul unui mecanism mult mai evoluat şi mai sofisticat – acela al oboselii, generate de lipsa, furtul şi consumul excesiv de timp, adică de energie, care risipită doar în sensul spaţial al fugii, vitezei, impulsului, acceleraţiei şi devenirii ne amorţeşte, ne paralizează şi ne droghează într-atât mintea încât uităm de noi înşine, funcţionăm doar pe „pilot automat“ şi trăim „cu ochii larg închişi“.
Aservită, strivită, subjugată, îngenunchiată, văduvită de spaţiul şi timpul odihnei, mintea nu mai poate oglindi, nu mai poate gândi, adică nu-şi mai poate îndeplini funcţia specifică, aceea de a transforma sau de a sublima datele realităţii, ci doar de a le refula, de a crea reziduuri, deşeuri şi resturi care se depun în straturile fiinţei, dând o acută lipsă de sens. Pe această oboseală a minţii proliferează, apoi, toţi germenii, toate tulpinile şi toate florile răului, mintea devenind flască, imună şi lipsită de apărare şi de vigilenţă în faţa diferitelor „atacuri“ ale răului. O minte obosită devine cu timpul o minte drogată, narcotizată şi, prin urmare, cu atât mai lesne de controlat, de stăpânit şi de manipulat de către societatea de consum.
Astfel, celebra deviză „Dezbină şi stăpâneşte!“ ar trebui numaidecât înlocuită cu una mai actuală, cum ar fi, de pildă, „Oboseşte şi stăpâneşte!“, care chiar dacă nu exprimă aceeaşi duritate şi violenţă, nu e mai puţin agresivă prin efectul secătuirii, istovirii, aservirii, uitării şi înstrăinării de sine şi de izvorul vieţii.
P.S. Societatea de consum mai are o altă mare hibă, aceea de a-i goli pe oameni de centrul lor, lăsându-le doar circumferinţa… Deveniţi circumferinţe fără centru, adică fără stabilitate, oamenii se pot simţi angoasaţi, panicaţi, înspăimântaţi de mulţimea de posibilităţi a golului circumferinţei, pe care se vor strădui, astfel, să-l umple cu orice, de la bunuri, bani, obiecte până la titluri, onoruri, funcţii, informaţii etc., dorinţa de a înghiţi cât mai mult, la limită, întreaga lume, fiind ultima fantasmă şi ultima consecinţă a societăţii de consum.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper