„Monografia ca utopie“

Am preluat, pentru notiţele de faţă, titlul unui volum de interviuri, amintiri, aprecieri despre activitatea şcolii de sociologie de la Bucureşti, realizat în urmă cu câteva zeci de ani (1985-1987) de profesorul universitar Zoltán Rostás, cel mai atent şi cel mai fidel descriptor şi evaluator al etapelor şi al
realizărilor acesteia, cu unul dintre cei mai reprezentativi „actori“ ai ei, sociologul Henri H. Stahl (1901-1991), Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Editura Paideia, 2000. Ce să-l fi făcut pe octogenarul, la data interviului, H.H. Stahl să socotească munca atât de concretă, sistematică, remarcabilă în realizări a „monografiştilor“ drept o „utopie“, un vis, o irealitate?
Se poate, eventual, întrevedea sensul pe care Stahl „cel bătrân“ (pentru că există şi un Stahl „cel tânăr“, fiul lui H. H., Paul H. Stahl, născut la 1925, şi el reputat etnolog, specialist în artă populară, balcanolog etc.), citind, printre rânduri, zisele sociologului puse pe hârtie de Zoltán Rostás. Iar harnicul, neobositul Zoli şi-a făcut cu vârf şi îndesat datoria faţă de magiştrii săi, publicând numeroase cărţi recuperatoare şi fondatoare, totodată, precum, cu titlu de exemplu, Sala luminoasă. Primii monografişti ai şcolii gustiene, Editura Paideia, 2003, Atelierul gustian. O abordare organizaţională, Editura Tritonic, 2005, Vreau să fiu şi eu revizuit. Publicistica lui Mihai Pop din anii 1937-1940, Paideia, 2010, Răfuiala cu scopurile noastre. şcoala sociologică de la Bucureşti în cotidianul Ecoul, 1943-1944, 2013. În plus, om al timpului său, Zoltán Rostás editează un buletin (Newsletter G Cooperativa) online al şcolii, în limba engleză, ajuns în mai 2015 la anul 3, nr. 49.
Să spunem că „monografia ca utopie“, ca vis, ca lucrare fără sfârşit, îşi găseşte confirmarea în realizările, aparent modeste, ale tinerilor etnologi în devenire din cadrul Departamentului de Studii culturale de la Facultatea de Litere din Bucureşti, continuatori ai unei iniţiative ale cărei rădăcini se pierd în negura timpului (hei, nici chiar aşa! – e vorba doar de anii ’60 -’70 ai secolului trecut, când profesorul Mihai Pop, el însuşi monografist, a reluat cercetările de teren, cu studenţii, în cu totul alte condiţii sociale, economice, politice (am republicat studiul Dâmbovnic, o plasă din sudul judeţului Argeş, în colaborare cu Anton Golopenţia, 1942, în Mihai Pop, Folclor românesc I Teorie şi metodă, ediţie îngrijită de Nicolae Constantinescu şi Alexandru Dobre, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1998, pp. 331-357, iar experienţa din cercetarea din anul 1939 a fost evocată de Sanda Golopenţia în studiul Mihai Pop la Dâmbovnic, în volumul Centenar Mihai Pop. 1907-2007. Studii şi evocări, Editura Universităţii din Bucureşti, 2007, pp. 19-52).
Acum „noua gardă“ duce mai departe cele începute cu zeci de ani în urmă de vechii monografişti, mergând, uneori, chiar pe drumurile deschise de ei – mă gândesc, de exemplu, la volumul Nereju – patrimoniu viu, Editura Terra, Focşani, 2014 (editor: Centrul Cultural Vrancea). Localitatea vrânceană a fost „terenul“ monografiştilor din 1927, rezultatele anchetelor de teren fiind sistematizate de H. H. Stahl în Nerej, un village d’un région archaïque, 1939, un model, de maturitate şi de autoritate, al acestui fel de cercetări.
De regulă, pentru un grup de tineri şi foarte tineri cercetători, existenţa unui astfel de studiu poate fi un handicap, fiindcă acolo totul pare a fi fost constatat, spus, interpretat, „bătut în cuie“, mai ales că înaintea lor încă alte „trupe de elită“, de cea mai înaltă calitate profesională (cercetători de la Institutul de Etnografie şi Folclor, lucrători la Chestionarele pentru Atlasul Etnografic Român sau „lupul singuratic“ vrâncean Ion Diaconu) au revenit frecvent în zona Nerejului. Dar conf. univ. dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată, coordonatoarea grupului, ajutată de asist. univ. dr. Cătălin D. Constantin şi de cercetătorul Cătălin Stoian de la Muzeul Satului, absolvent de Etnologie, a găsit căile cele mai bune pentru a-i organiza şi instrui pe cei şapte studenţi masteranzi în etnologie – Silvia Caraiman, Andrea Natalia Crăciun, Iulia Cristina Divoiu, Dana Niţu, Melania Oprea, Raluca Penu-Tomescu, Daniela Ştefan (unii dintre ei aflaţi pentru prima oară pe „teren“, lăsând la o parte „practicile“ efectuate în timpul studiilor universitare) întru realizarea unui volum de studii de o remarcabilă acurateţă ştiinţifică, scris cu maturitate şi eleganţă, din care rezultă imaginea unui alt Nereju, diferit de cel vechi, de pe vremea lui H. H. Stahl, dar nelipsit de mărcile identitare ale celui vechi, „arhaic“ – măştile, „Chipăruşul“, cămaşa tradiţională, instrumentele muzicale, vălăritul etc.
Sub conducerea aceleiaşi vrednice de laudă Ioana-Ruxandra Fruntelată s-au desfăşurat cercetări de tip monografic şi în alte localităţi, vezi Starchiojd. Moştenirea culturală (Partea întâi) Locuire, ocupaţii, meşteşuguri, Editura Libertas, Ploieşti, 2014 (co-editor: Cristian Muşa) şi Râmniceni Vrancea. Instantanee  monografice, Editura Terra, Focşani, 2013 (co-editor: Adrian Stoicescu), cărora trebuie să li se adauge numele instituţiilor locale (judeţene) şi ale şefilor acestora, fără al căror aport nici una dintre aceste cercetări nu s-ar fi putut realiza.
Au trecut, peste vechiul Nereju, cei 50 de ani de comunism, cu bunele şi, mai ales, cu relele sale, unele prea recente şi prea dureroase pentru a fi uitate sau trecute cu vederea, între acestea prigoana împotriva celor care s-au împotrivit, făţiş, noii orânduiri, surprinse într-o serie de „portrete subiective“, creionate cu mână sigură de echipierii bucureşteni. Tatăl uneia dintre povestitoare (Safta Vulcan) „a participat la «chermeza» nerejenilor şi când au început arestările, s-a ascuns în munţi alături de alţi săteni. Ca să-i forţeze pe băieţii celui rebel să spună unde este ascuns tatăl lor, jandarmii au făcut un foc mare şşiţ i-au pus pe băieţi pe foc, «cu încălţările în picioare, de le-au ars încălţările în picioare; şi când vroia saracii sî iasă, îi muşca câinii lupi, di peste tot. O lună şî jumatati i-am dat apă şunuiţ frate şî mâncari cu lingura-n pat»“ (p. 122).
Vechile locuri ale memoriei se încarcă cu noi amintiri.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper