De ce m-am întâlnit cu Peter Singer

Un articol de Alexandru Lucinescu

Peter Singer, profesor de etică la Universitatea Princeton, considerat cel mai influent etician contemporan, a primit pe 21 mai titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Acest eveniment a dat naştere în spaţiul public românesc unui val de proteste ce a inclus luări de poziţie foarte critice publicate online, transmiterea unor memorii şi sesizări către instituţii ale
statului şi încercări de a boicota ceremonia organizată la Facultatea de Filosofie.
Aproape toţi cei care şi-au exprimat dezaprobarea pentru acest demers academic au considerat că îşi îndeplinesc astfel datoria de a proteja valorile creştine pe care, în opinia lor, Peter Singer le nesocoteşte într-un mod periculos. Pentru a se demonstra acest lucru au fost citate pasaje din lucrările sale în care avortul şi eutanasia nu sunt considerate imorale, iar nou născuţii sunt comparaţi cu membrii unor specii diferite. Felul nuanţat în care Singer discută aceste probleme şi complexitatea argumentelor pe care şi-a întemeiat ideile par a nu fi fost surprinse de contestatarii săi. Pe de altă parte, subtilitatea şi consistenţa logică a  reflecţiei lui Singer asupra unor subiecte controversate au fost evidenţiate cu meticulozitate de către filosofi de profesie care au încercat să înlăture în acest fel confuziile şi exagerările. Pentru cititorii lor, etica lui Singer devine mai clară, ceea ce nu înseamnă că este şi mai uşor de acceptat.
Multe dintre intuiţiile morale ale unui bun creştin vor fi contrazise de concluziile la care ajunge Peter Singer. Multe, dar nu toate. Adversarii săi nu au mai avut răgazul să ne aducă aminte că în articolul Famine, Affluence and Morality pe care l-a publicat în 1972, la vârsta de 26 de ani,  Singer a încercat să justifice că orice persoană care câştigă mai mult decât îi este necesar pentru a supravieţui are obligaţia morală de a folosi acel surplus pentru a-i ajuta pe cei care nu au ce mânca ori sunt lipsiţi de asistenţă medicală. Singer susţine aici, fără a-şi asuma şi presupoziţiile de natură teologică, ideea sfântului Toma de Aquino că săracilor le aparţine ceea ce au bogaţii. Convins de justeţea acestui punct de vedere, Singer şi soţia sa, Renata, au început să doneze bani unor organizaţii umanitare; donaţiile au reprezentat iniţial 10% din veniturile lor pentru ca în prezent ponderea acestora să fie de 30%.
Din 1972 şi până azi, Peter Singer a scris şi a conferenţiat pe această temă în întreaga lume, contribuind astfel semnificativ la apariţia unei mişcări denumită altruismul eficient. Ultima sa carte, The Most Good You Can Do, publicată la începutul acestui an, are ca subiect prezentarea acestei mişcări şi a fundamentelor sale etice. Deşi autorul a lansat volumul şi la Bucureşti, acest moment al vizitei sale a trecut neobservat de către oponenţii săi. Din acest motiv am să citez un fragment din introducere: „Altruismul eficient are la bază o idee foarte simplă: trebuie să facem cât de mult bine putem (…) A duce o viaţă care se conformează unui standard etic minimal înseamnă a folosi o parte importantă a resurselor noastre disponibile pentru a face din lume un loc mai bun“. Poate că, înţelegând aceste lucruri, Singer îi va deveni mai familiar unui bun creştin care s-ar putea chiar întreba dacă el însuşi trăieşte mereu la înălţimea preceptelor credinţei sale.
Aceluiaşi bun creştin i-ar fi, cred, foarte greu, dacă nu imposibil, să împărtăşească alte convingeri ale lui Singer, aşa cum sunt cele privitoare la eutanasie sau avort, şi nu este exclus ca unii atei care acceptă interdicţii absolute să fie la fel de puţin dispuşi să îi dea dreptate. Nu mă îndoiesc de faptul că printre cei care au venit la Facultatea de Filosofie să îl asculte pe Peter Singer s-au aflat şi persoane care nu erau întru totul de acord cu acesta. Eu însumi m-am numărat printre ele, dar am dorit să-l întâlnesc pentru că, din ceea ce a scris şi din înregistrările pe care le-am urmărit, mi-am dat seama că are o imagine realistă despre sine şi că este interesat să discute cu cei care nu îi acceptă părerile.
Autobiografia sa intelectuală se deschide cu următoarea reflecţie asupra rolului pe care şansa l-a jucat în viaţa sa: „Este ciudat să te gândeşti cât de uşor ar fi fost ca vieţile noastre să urmeze un cu totul alt făgaş. Dacă sora mea s-ar fi îndrăgostit de altcineva sau dacă, atunci când m-am înscris la Universitatea din Melbourne, m-aş fi întâlnit cu un alt îndrumător, probabil că nu aş fi ajuns niciodată filosof“. Datorită lui John Dwyer, viitorul soţ al surorii sale, a citit prima lucrare de filosofie, pe când era elev de liceu, iar mai târziu, atunci când a vrut să se înscrie la Facultatea de Drept, un consilier de carieră i-a sugerat să urmeze şi o specializare mai largă în ştiinţe umaniste. Acceptând propunerea, a putut să audieze cursuri de filosofie şi astfel s-a hotărât să urmeze o carieră în acest domeniu.
Ajuns, ca masterand, la Universitatea Oxford, în 1969 a audiat prelegerile lui Derek Parfit şi a fost puternic impresionat de talentul acestuia. Avea să relateze în autobiografie că în faţa lui Parfit „aveam un sentiment foarte clar al inferiorităţii propriilor mele abilităţi filosofice“. Despre prima sa care, Democracy and Disobedience, apărută la Oxford University Press în 1973, nu are o părere prea bună deoarece consideră că argumentele elaborate aici nu sunt îndeajuns de clare.
Singer nu este doar autocritic, ci tratează cu seriozitate şi obiecţiile pe care i le aduc ceilalţi. În lucrarea Peter Singer Under Fire: The Moral Iconoclast Faces His Critics, apărută în 2009, el a răspuns detaliat criticilor săi care au supus unui examen atent punctele sale de vedere referitoare la probleme precum statutul moral al animalelor, avortul, infanticidul şi eutanasia.
M-am întâlnit cu Peter Singer şi pentru că, în urmă cu mai bine de cinzeci de ani, studenţii marilor universităţi din Statele Unite le reproşau profesorilor de filosofie morală că ignoră ceea ce se întâmplă în lume. La Universitatea Berkeley, de pildă, cursul lui John Searle a fost întrerupt de cei care doreau să afle dacă, în opinia sa, Războiul din Vietnam era sau nu un război drept.
Peter Singer, omul pe care l-am cunoscut este acelaşi cu omul pe care l-am citit. Modest, interesat de părerile celorlalţi, mai ales atunci când acestea diferă de ale lui, Singer nu este un interlocutor care vrea să se impună, ci să înţeleagă de ce nu eşti de acord cu el. Pentru Peter Singer deosebirile de opinie nu fac dialogul inutil ci, dimpotrivă, cât se poate de necesar.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper