Comedia eroilor

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

Comedia din jurul presupuselor spuse ale lui Nicolae Breban într-o şedinţă de secţie a Academiei Române îmi aduce aminte o întâmplare din 2008.
În 2008, aşadar, ziarul Gardianul – condus de Gabriel Stănescu, cumătrul lui Roşca Stănescu şi autorul dezvăluirii cu Băsescu vs. Marele Licurici – a publicat un reportaj privind un festival literar organizat la Iaşi (Festivalul Internaţional de Neoavangardă), în timpul căruia Daniel Corbu ar fi înscenat un performance arzând o carte de Mircea Cărtãrescu.
Reacţiile au fost rapide. Uniunea Scriitorilor a produs imediat un comunicat de solidaritate arzătoare cu Cărtărescu, semnat chiar de Manolescu: „Voi propune conducerii USR, la proxima reuniune, să analizeze gestul poetului Daniel Corbu, care este contrar nu numai principiilor statutului nostru, ci şi normelor de civilizaţie şi bunului-simţ, să adopte măsurile de rigoare“.
Editura Humanitas a ivit şi ea un comunicat lăcrămos, în care se făceau toate paralelele care vă puteţi gândi că s-ar putea face pe tema arderii cărţilor. Mai mult, Humanitas anunţa că librãriile sale vor dedica vitrine poetului ars: „Răspunsul Editurii Humanitas la acest act de barbarie culturală va fi simplu: în librăriile Humanitas din Iaşi şi din toate oraşele ţării se vor crea vitrine speciale cu cărţile lui Mircea Cărtărescu“.
La rândul său, Cărtărescu se şi vedea un nou caz Pamuk: „Am fost stupefiat şi speriat, vă spun sincer, pentru că arderea unor cărţi e cel mai dur act de huliganism cultural imaginabil, aşa că l-am sunat imediat pe editorul meu, Gabriel Liiceanu, să stabilim cum am putea reacţiona“. „Urmează să facem o anchetă, deocamdată particulară, dacă e nevoie, şi judiciară. Dacă măcar una singură dintre cărţile mele a fost arsă, vom vedea ce măsuri morale şi poate judiciare vom lua“, ameninţa autorul Orbitorului.
Deznodământul s-a produs atunci când Daniel Corbu a trimis şi el pe unde a putut o scrisorică dezvăluind că nimeni n-a ars nici o carte şi că reportajul din Gardianul era fantasmagoric, după care se mira că nimeni n-a dat un telefon ca să verifice acurateţea informaţiilor din reportajul apărut într-un ziar dispreţuit de toată lumea: „ziariştii despre care vorbim (…) s-au oprit doar la un moment de 30 de secunde, când a fost incendiată o piramidă construită din hîrtie de ziar, un gest absolut simbolic, prin care cei prezenţi spuneau NU subculturii şi gustului derizoriu în artă şi aprobau totodată experimentul autentic, producător de valori artistice, promovat de festival. S-au oprit la acest moment şi au scris un articol tendenţios, dezinformator. (…) Nimeni nu m-a întrebat post factum. Niciodată n-am denigrat pe Mircea Cărtărescu, autorul excelentei cărţi Levantul şi al Orbitorului, cel mai spectaculos roman apărut în România ultimilor douăzeci de ani. Iar cei peste 50 de martori ai momentului «piramida» n-au văzut vreo carte de Mircea Cărtărescu sau vreun CD arzând“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper