Tobie Nathan, printre fantome şi spirite, în căutarea maestrului trişor Georges Devereux

Un articol de DORIN-LIVIU BÎTFOI

A venit în România „pentru a întâlni o fantomă“, pe maestrul său, pe acela care i-a edificat personalitatea intelectuală, Georges Devereux, celebrul psihanalist şi inventator al etnopsihiatriei, născut la Lugoj. Şi a trăit o experienţă singulară. Crezuse că mentorul său era complet nebun, şi o afirmase, de altfel, nu o dată. La Lugoj şi-a dat seama că Georges Devereux nu era nebun.
Era din Banat. Atmosfera locului, discuţiile cu oamenii şi o stupefiantă descoperire l-au convins definitiv asupra faptului.
În seara de 5 mai 2015 co-întemeietorul etnopsihiatriei Tobie Nathan a poposit în centrul Bucureştiului pentru o conferinţă, făcând o haltă pe drumul Lugoj-Paris. „Tradus“ cu uimitoare energie şi exhaustivă competenţă de fidela sa discipolă, Irena Talaban, cunoscuta psihoterapeută româncă stabilită din 1990 în Franţa, Tobie Nathan a vorbit (bineînţeles!) despre etnopsihiatrie unei audienţe bucureştene numeroase, formate preponderent din psihoterapeuţi.
Să ne întoarcem la mentorul său spiritual Georges Devereux, pentru că tot astfel şi-a început expunerea şi Tobie Nathan. Esenţială pentru înţelegerea personalităţii marelui întemeietor franco-american al etnopsihiatriei – aşa cum e prezentat de enciclopedii –, dar totodată şi a operei şi a concepţiilor sale ar fi sesizarea realităţii nu uşor de asimilat că Georges Devereux trişa pe toate planurile. Trişa incredibil. Trişa prin vocaţie. Trişa genial. Iniţial, Tobie Nathan, unul dintre foarte puţinii săi studenţi, credea că Georges Devereux o făcea anume pentru el. Concluzia la care a ajuns Nathan după mai multă vreme este că acest comportament, la prima vedere labil şi frivol, ascundea, de fapt, un adevăr profund: veritabilele ataşamente sunt acelea care trebuie căutate îndărătul aparenţelor. Din raţiuni atât personale, cât şi ontologice.
Şi iată şi descoperirea bănăţeană. Se ştie că Georges Devereux (sau George Devereux, în versiunea şi pronunţia americană) nu era adevăratul nume al maestrului, care plecase din Lugoj în lume la 18 ani, prin 1926. Ci, aşa cum era cunoscut în Banat, Gyõrgy Dobó, un nume reieşit prin maghiarizarea patronimului originar, care era Deutsch (ne spun din nou enciclopediile, corect, sper, căci nu îmi amintesc să o fi spus şi Nathan). La Lugoj, după căutări în arhivele oraşului, Tobie Nathan descoperă însă că nici Gyõrgy Dobó, nici Deutsch nu sunt numele reale, ci… Weissmeier. Lovitură de teatru! Dar una în logica perfectă a Marelui Mistificator George(s) Devereux/ Gyõrgy Dobó/ Deutsch/ Weissmeier.
Nu se numea cum se numea, nu avea religia pe care o avea (nu îşi recunoştea evreitatea) şi aşa mai departe. Raţiuni personale pentru atât de perseverentele ocultări există, fără îndoială, şi nu doar una. Să amintim numai complicata şi spinoasa întreprindere a afilierii la Société Psychanalytique de Paris (SPP), integrare la care Georges Devereux a aspirat întreaga viaţă. Dat fiind că Devereux a urmat o primă tranşă de analiză cu Marc Schlumberger, unul dintre cei mai vechi psihanalişti din Franţa, acesta va fi solicitat din Statele Unite, în perioada americană a lui Devereux, spre a da un aviz favorabil de ataşat la dosarul de aplicaţie la SPP. Procedeu întru totul reprobabil, mai ales pentru noi, cei de azi. Dar care va avea o urmare chiar cu mult mai greu de închipuit, întrucât Marc Schlumberger îl… avizează, într-adevăr, dar într-un fel inedit: nu îi încredinţaţi nici o responsabilitate acestui om, căci este complet psihotic. Eforturile lui Georges Devereux de afiliere la SPP nu se vor opri aici, întâlnind în continuare obstacole de o dificultate care nouă, astăzi (dar poate că şi contemporanilor), ne-ar putea părea stranie. Va izbândi către sfârşitul vieţii. Şi va avea deopotrivă un seminar al său la Institutul Psihanalitic din Paris, cu o audienţă compusă din doar trei studenţi. Unul dintre ei este Tobie Nathan. (Situaţie care se va repeta simetric peste decenii, la începutul anilor ’90, când Irena Talaban va fi unul dintre cei trei-patru studenţi ai lui Tobie Nathan la seminarul de etnopsihiatrie). Mai târziu, Devereux devine şi conducătorul de doctorat al lui Nathan.
Miza lui Tobie Nathan este, o mărturiseşte public, cea de a restitui măreţia şi profunzimea gândirii lui Georges Devereux. A unei gândiri foarte originale şi intense, dar care s-a dovedit, nedezminţit, o gândire contra, gândirea unui anarhist (într-un sens larg), care i-a atras de altfel nu puţine excluderi şi repudieri. Da, Georges Devereux gândea mereu împotrivă. Şi ajungem la raţiunile ontologice ale mistificărilor sale. În articolul „La renonciation à l’identité: défense contre l’anéantissement“ din Revue Française de Psychanalyse, 1956, el îşi teoretizează poziţia, programatic: a face să-ţi dispară identitatea pentru a-ţi permite o gândire autonomă. A avea o gândire autonomă înseamnă a avea o identitate, iar asta îi va declanşa interlocutorului dorinţa de a te distruge.
În fapt, în acest fel Georges Devereux îşi declara implicit evreitatea, evreii fiind aceia care gândesc de o aşa manieră. Dumnezeu e viu, poporul lui Dumnezeu e viu, morţii sunt vii, însă nu şi omul. Nu omul are suflul vieţii, ci Dumnezeu este acela care îl insuflă. Atunci când Georges Devereux spune: fiţi atenţi atunci când aveţi o gândire originală, pentru că asta vă duce la distrugere, atunci îşi recunoaşte, de fapt, propria evreitate.
Deşi în viaţă Devereux procedează, o dată mai mult – şi în această privinţă, aşadar –, la un truc. Tobie Nathan îşi aminteşte cum şi-a chestionat odată maestrul despre presupusa sa evreitate: Dar, Georges, toată lumea spune că eşti evreu! Răspunsul lui Devereux a venit prompt: Păi, dacă aş fi, de ce aş ascunde-o? Minţea, dar în acelaşi timp îşi sublinia şi îşi punea în operă una dintre ideile cele mai de preţ.
O evocare interesantă a psihanalistului Georges Devereux ne-a oferit la Bucureşti în seara de 5 mai Tobie Nathan, starul etnopsihiatriei, un adversar cunoscut al psihanalizei (coautor şi al mult-mediatizatei Le Livre noir de la psychanalyse, care a provocat mare scandal în Franţa acum cu câţiva ani), acelaşi care afirma provocator, într-un interviu recent, că preferă spiritele inconştientului. A fost o evocare a lui Georges Devereux cel „din România“, precum s-a exprimat, dar şi a celui pornit pe traseul unei cariere internaţionale, în mod sigur nu recunoscute cum ar fi trebuit în timpul vieţii sale (cât negate sau ignorate), dar din ce în ce mai mult intrând într-o actualitate pasionată şi fecundă către zilele noastre. O operă, o personalitate şi un personaj deosebit de interesante, aşa cum s-a putut intui, poate, şi din Jimmy P., filmul din 2013 al lui Arnaud Desplechin (cu un excelent Mathieu Amalric în rolul lui Georges Devereux şi un Benicio Del Toro nu mai puţin eficace în rolul indianului de preerie cu nevroză traumatică). La acest film Tobie Nathan a făcut o trimitere importantă atunci când a vorbit despre metoda sa, construită pe baza scrierilor clinice (extraordinar de detaliate) ale lui Devereux.
Dar despre experienţa analitică a lui Georges Devereux cu indianul Jimmy Picard, pe numele său de Mohave: „Cel-despre-care-se-va-vorbi-multă-vreme“, în expunerea şi mai ales în interpretarea lui Tobie Nathan, ca şi despre unele aspecte ale metodei etnopsihiatrice aplicate de Tobie Nathan în cabinetul său, aşa cum au fost oferite audienţei de el însuşi, voi relata poate într-un articol viitor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper