Protezele minţii

Un articol de IOANA PLUTEANU

Căutând o metodă de a mă destinde în weekend, am decis că nu ar fi nimic mai relaxant decât să revăd Iron Man, una dintre seriile mele preferate de filme. Deşi filmul este pură ficţiune, evidenţiază cel mai bine dependenţa omului de tehnologie până în situaţia în care descoperirea unei surse de putere energetice de proporţii uriaşe va reprezenta singura metodă de supravieţuire într-un moment de răscruce.
Tony Stark este un miliardar care deţine o companie ce realizează dispozitive revoluţionare de înaltă tehnologie, dar mai ales arme din ce în ce mai rafinate şi puternice de distrugere în masă. Având o aroganţă ameţitoare, Tony este considerat unul dintre cele mai importante şi mai valoroase personalităţi pentru America, contribuind cu armamentul său de înaltă clasă tehnologică la apărarea locuitorilor Statelor Unite. Dar în curând va descoperi că propria tehnologie te poate ucide la fel de bine cum te poate apăra.
După demonstraţia cu ceea ce poate face noua rachetă Ierihon, cea mai avansată realizare din arsenalul Stark Industries, Tony este atacat de către un grup de terorişti cu propriile sale arme. Viaţa îi este salvată de un doctor care îi implantează în piept un dispozitiv electromagnetic conectat la o baterie de automobil. Acesta este momentul în care privesc dispozitivul electromagnetic ca pe un element vital, parte integrată a organismului, cu rolul de a ţine la distanţă, departe de inima victimei, bucăţile mici din bomba lansată de către terorişti. Spre norocul lui, Tony este un personaj cu o inteligenţă ieşită din comun. El reuşeşte să construiască un arc-reactor în miniatură. Astfel, Tony se transformă într-un adevărat cyborg, menţinut în viaţă de către un dispozitiv din cea mai înaltă tehnologie, ce i-ar putea alimenta inima pentru cincizeci de vieţi „sau ceva foarte mare, timp de cincisprezece minute”, după cum spune. În timp ce este ţinut ostatic de către terorişti şi forţat să le construiască o rachetă Ierihon, el va construi altceva: pe Iron Man.
Ce este Iron Man?
Iată că am ajuns şi la această întrebarea. Tony Stark îşi defineşte creaţia, în cel de-al doilea film, drept o proteză de înaltă tehnologie, şi nu o armă, aşa cum o descriau ceilalţi, deşi în componenţa sa există un adevărat arsenal de arme şi bombe în miniatură. Iron Man este o proteză care îl apără pe cel ce o poartă, oferindu-i în acelaşi timp, pe un ecran virtual, atât informaţii despre starea sa fizică şi psihică, dar şi despre orice element sau individ. Totuşi, Iron Man nu poate funcţiona decât cu energia de la un mini-arc-reactor, precum cel pe care Tony Stark îl are implantat în piept. Astfel se face conexiunea fizică, interdependentă, între individ şi proteză, prin dispozitivul de alimentare. Nici Tony nu poate supravieţui fără arc-reactorul care ţine la distanţă bucăţile de metal faţă de inimă, nici Iron Man nu poate funcţiona fără această sursă care îi oferă cantitatea optimă de energie, pentru a fi utilizat în condiţii normale.
Pe parcursul filmelor Iron Man şi The Avengers, Tony Stark îşi va îmbunătăţi invenţia, astfel încât să fie mai uşoară, mai estetică, mai practică şi mai uşor de asamblat şi dezasamblat, prin  brăţări cu senzori care fac dispozitivul să se ataşeze singur de corp. Dar pe cât de minunat sună toate aceste realizări, nimic nu poate exista fără un echilibru, fără efecte secundare, astfel că arc-reactorul conţine în componenţa sa palladium, un metal toxic pentru organism. Ironic, arc-reactorul îl salvează pe Tony, dar îl şi ucide încet şi dureros. Din fericire, cu ajutorul cunoaşterii pe care o deţine, al hologramelor şi al mijloacelor de înaltă tehnologie, Tony reuşeşte să redescopere un compus care va înlocui palladiumul din arc-reactor şi va supravieţui fără ca organismul să-i fie intoxicat.
În cel de-al treilea film, Tony îşi implantează microcipuri sub piele pentru a fi conectat la Iron Man în permanenţă, oriunde s-ar afla. Folosind robotul-proteză pentru a scăpa din mâinile teroriştilor, pe parcursul celor trei filme, el dezvoltă o dependenţă îngrijorătoare faţă de creaţia sa.
În ultima parte a acestei poveşti, Tony Stark cunoaşte o degradare psihică accelerată, simţind că nu mai poate fi în siguranţă fără armura sa. Are atacuri de panică din ce în ce mai dese, de fiecare dată simţind nevoia să fie reunit cu Iron Man, ba chiar ajunge să-şi controleze simultan, de la distanţă, toate armurile, prin intermediul unei lentile ce îi oferă posibilitatea să simtă experienţa Iron Man, ca şi cum ar fi în interiorul lui, chiar dacă este la kilometri depărtare. Stark pierde controlul propriei sale opere tehnologice în momentul în care armura se transformă într-o armă şi o atacă pe partenera sa, ca şi cum ar avea o minte proprie. După mai multe evenimente care îl pun în pericol atât pe el, cât şi pe cei din jur, Tony realizează că, deşi îi este aproape imposibil să renunţe la proteza sa, timpul lui Iron Man se apropie de final. Se va supune unei operaţii prin care îi sunt scoase bucăţile de metal din piept, reuşind, într-un final, să se desprindă de arc-reactor şi să redevină, din cyborg, o fiinţă umană.
Realitatea virtuală ne înconjoară pe toţi. Fără căştile care ne oferă muzica de toate zilele sau fără gadget-urile care ne ţin la curent cu cele mai noi şi importante informaţii, probabil cei mai mulţi dintre noi am face atacuri de panică, exact ca Tony Stark. Atunci când căutăm telefonul în buzunar, doar pentru a simţi că este acolo, când inima ne bate mai tare dacă buzunarul pare cam uşor, manifestăm poate cea mai puternică stare de dependenţă. Iron Man este un bun exemplu pentru modul în care se degradează treptat starea psihică a individului când intră din ce în ce mai adânc în lumea virtuală, dar şi pentru geniul uman şi capacitatea lui de a realiza dispozitive revoluţionare. Realitatea virtuală cunoaşte nenumărate calităţi care pun în valoare capacitatea individului de a se depăşi pe sine. Ea face parte din viaţa noastră, din lumea reală în care nu poate exista succes fără eşec sau înălţare fără decădere. Orice dispozitiv care ne oferă ceva are şi efecte secundare, fie că este vorba de gradul ridicat de toxicitate sau de atacurile de panică provocate de nevoia obsesivă de a fi mereu în preajma „protezei“.
Partea negativă a realităţii virtuale ne arată că propriile dispozitive create să ne apere sau să ne facă viaţa mai confortabilă vor ajunge să-şi atace creatorii din pricina unei comenzi greşite. Partea bună este că individul ajunge la un asemenea nivel al evoluţiei şi al ingeniozităţii, încât se depăşeşte pe sine însuşi şi poate realiza un dispozitiv de cea mai înaltă tehnologie care, pe baza unor simple comenzi, gândeşte singur.
Tony Stark nu se va opri aici. În următorul film, The Avengers, dorind să se retragă din slujbă ca Iron Man, îl va crea pe Ultron, un robot în memoria căruia încriptează informaţii care apără bunăstarea locuitorilor din America. Dar Ultron face parte dintr-o tehnologie atât de avansată, încât va interpreta informaţiile într-o nouă perspectivă, dezvoltând o conştiinţă malefică şi urmărind, în intenţia de a aduce pacea, să-şi ucidă creatorii.

film-1

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper