Pentru o abordare integrată a patrimoniului cultural în Europa

Probabil că o să mai dureze până când vom înţelege că România este – asemenea Germaniei, Italiei, Franţei, Spaniei, Regatului Unit, Poloniei sau altor asemenea ţări – o simplă provincie a noului Imperiu Roman, care se numeşte Uniunea Europeană. Desigur, dacă Apulum (Alba Iulia de azi) şi Romula (Reşca, din zilele noastre) au fost primele capitale ale provinciilor Dacia, Bucureşti este capitala provinciei România. Ceea ce este însă fundamental diferit e faptul că Bruxelles nu este, nici pe foarte departe, capitala care a fost Roma. Este un oraş oarecare; frumos, monumental, dar oarecare. Acolo sunt cazate câteva instituţii fundamentale ale Uniunii, la fel ca şi la Strasbourg, la Luxembourg şi în alte locuri. În epoca noastră, trăim într-o realitate virtuală mai reală decât cea reală, iar instituţiile fundamentale ale Uniunii Europene sunt eterice, volatile şi fantomatice. Şi totuşi, ele exercită o putere foarte reală. A „snoba“ această putere, aşa cum încearcă să facă unele ţări precum Ungaria, Grecia sau Cipru, reprezintă, din punctul meu de vedere, o acţiune echivalentă cu tăiatul propriei crăci de sub picioare. Treaba lor, aşadar! Treaba mea este ca, în provincia în care locuiesc, să fac astfel încât lucrurile să meargă cât mai bine! Tocmai de aceasta sunt foarte atent pe cine trimit să mă reprezinte în Parlamentul European. Alegerile europene mi se par deja mai importante decât cele naţionale, pentru că puterea care se concentrează la nivelul Uniunii va depăşi, mai devreme sau mai târziu, pe cea naţională. Cu alte cuvinte, noi ne vom ocupa aici de atribuirea de contracte pentru canalizări şi autostrăzi, dar caietele de sarcini se vor scrie la nivelul Uniunii. Acolo unde – să ne înţelegem foarte bine –, suntem şi noi reprezentaţi, potrivit ponderii noastre demografice, economice şi politice. Uniunea, ca atare, nu este ceva exterior României, ci o instanţă din care şi noi facem parte şi în care avem şi noi un cuvânt de spus. Mai puţin decât ne-am dori, poate, dar, totuşi, avem un cuvânt!
În fine, revenind la problemele Parlamentului European, voiam să spun că mulţi dintre noi nu ne cunoaştem, probabil, cei treizeci şi doi de deputaţi care ne reprezintă. Ei sunt, că ne place sau nu, cu toţii, în aceeaşi măsură, reprezentanţii noştri în Parlament. Nici nu mai contează acum că sunt populari sau social-democraţi, liberali sau independenţi. Ne reprezintă pe toţi, ca naţiune civică şi trebuie să ne poarte interesele pe acolo pe unde votează.
Am fost, aşadar, mai degrabă mândru atunci când am văzut că un parlamentar român, Mircea Diaconu (vechea mea relaţie de amiciţie cu el nu mai are nici o relevanţă în acest moment), este raportor pentru o moţiune adresată Parlamentului European cu privire la o abordare integrată a patrimoniului cultural pentru Europa. Argeşeanul nostru este membru al Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa. Dar acest lucru este mai puţin important. Ceea ce contează cu adevărat este că el a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie a Parlamentului European. Am senzaţia că mulţi dintre conaţionalii mei nu conştientizează greutatea pe care această funcţie o dă unui parlamentar la Bruxelles. Prietenul meu, Mircea, ar trebui să fie bombardat cu solicitări din partea noastră, a celor care trudim în ţara (provincia) lui de origine pentru a oferi o soartă cât mai bună culturii din România. Dar noi suntem mai ocupaţi cu alde Vâlcov, Nuţi şi Zăvoranu…
Proiectul de moţiune pe care Mircea Diaconu îl susţine este de o valoare inestimabilă pentru istoria protejării patrimoniului cultural european. El urmează, desigur, să fie îmbunătăţit ca urmare a propunerilor venite de la alţi parlamentari, dar şi de la noi, oamenii de rând, care am făcut ca Mircea Diaconu să ne reprezinte în Parlamentul European.
Documentul datează de anul trecut şi poate fi găsit pe internet. Încerc acum să discut.
Proiectul porneşte de la ideea că abordarea integrată a patrimoniului cultural, luând în considerare componentele sale culturale, economice, sociale, de mediu şi ştiinţifice, nu face decât să se alinieze recomandărilor Comisiei Europene privind o cooperare îmbunătăţită între diferitele zone ale politicilor care afectează patrimoniul cultural şi cele privind liniile de finanţare pentru patrimoniul cultural. Se ia în calcul şi proclamarea, într-un viitor nu prea îndepărtat, a unui An European al Patrimoniului Cultural. Proiectul solicită Comisiei Europene să realizeze un singur portal pe internet pentru patrimoniul cultural, să asigure finanţarea din fonduri diferite a lucrărilor privind protejarea patrimoniului cultural, să coreleze cheltuielile privind fondurile structurale cu cele relative la patrimoniul cultural şi să crească baremul de cinci milioane de euro pentru proiectele de infrastructură mici, care au în vedere patrimoniul cultural. Proiectul de moţiune mai are o mulţime de alte prevederi, cum ar fi cea prin care se cere ca în liniile directoare ale fondurilor structurale să fie incluse, obligatoriu, prevederi privind patrimoniul cultural. Există o mulţime de recomandări şi cerinţe la adresa Statelor Membre. Nu am să le înşir aici. Puteţi să le căutaţi şi să le citiţi. Vă asigur că sunt scrise într-un foarte lemnos limbaj „european“, singurul pe care euro-birocraţii l-ar putea înţelege. Convingerea mea este că nici Mircea Diaconu, pe care îl ştiu drept un om harnic şi dintr-o bucată, nu stăpâneşte toate arcanele limbajului „european“. Important este ce transpare dincolo de rânduri. Cum ar fi dezamăgirea că nici în strategia Europa 2020, nici în Planul Juncker de Investiţii pentru Europa, nu există vreo menţionare clară a culturii (nemaivorbind de patrimoniul cultural!) drept motor pentru dezvoltare, ceea ce dovedeşte mărginirea actualei echipe guvernamentale (incluzându-l pe comisarul Navracsics Tibor, care păstoreşte, cum s-ar zice, domeniul culturii). Moţiunea îmi pare a fi textul disperat al unui om care încearcă să le explice congenerilor săi că „orice politică publică în domeniul patrimoniului cultural ar trebui să ia în considerare două perspective: că patrimoniul cultural poate fi o sursă semnificativă pentru slujbe şi pentru venituri, care sunt extrem de importante în actualul context economic şi că „principala valoare a patrimoniului cultural rămâne valoarea sa culturală“. După cum vedeţi, şi la nivel european lucrurile se discută politic. Domnul Navracsics nu prea e compatibil cu domnul Diaconu, pentru că, la nivel european, fac parte din partide politice diferite. Domnul Navracsics este compatibil, politic, cu doamnele Monica Macovei, Ramona Mănescu şi Adina Vălean, precum şi cu domnii Daniel Buda, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu, Siegfried Mureşan, Cristian Preda, Sógor Csaba, Theodor Stolojan, Mihai Ţurcanu, Traian Ungureanu şi Iuliu Winkler. Nu i-aţi votat şi dumneavoastră? Hm…
Dragi colegi de suferinţă, dragi iubitori ai culturii, încerc să spun aici că lucrurile discutate în Parlamentul European sunt, într-o măsură tot mai mare, mai importante decât ce se dezbate la Bucureşti! Poate părea redundantă afirmaţia că „principala valoare a patrimoniului cultural rămâne valoarea sa culturală“. Şi totuşi este necesar să o afirmăm cu tărie, să o reluăm ori de câte ori va fi nevoie. Nu putem justifica în alt fel valoarea patrimoniului cultural decât prin sine însuşi. Orice altă abordare nu este decât ipocrizie.
Proiectul de moţiune susţinut de Mircea Diaconu vorbeşte doar implicit despre muzee, chiar dacă, din păcate, nu le menţionează ca atare. Dar nu ne putem imagina patrimoniul cultural în afara sferei de interes a muzeelor. Aşa încât nu avem decât să citim documentul propus spre aprobare şi, dacă avem ceva de spus, să ne adresăm parlamentarilor care ne reprezintă. Nu uitaţi, vă rog, că fiecare dintre ei câştigă, într-o lună, cam cât câştigaţi dumneavoastră într-un an! Păi, pentru banii ăştia, trebuie să trudească! Aşadar, minte limpede, succes şi spor la treabă! Şi nu uitaţi, vă rog, că parlamentarii noştri trebuie să fie partenerii noştri, pentru proiectele noastre. Aşa să ne ajute…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper