Nimic. Un personaj la modă

Un articol de Tiberiu Niţă

Ce faci? Nimic; Ai chef de ceva? De nimic…; Ce citeşti? Nimic; Ce crezi că…? Nimic; Ai ceva în cont?   Nimic. Întrebări banale cu acelaşi răspuns: nimic.
Ce este nimicul? Ceva nul, egal cu zero, ne-am grăbi să răspundem. Şi, totuşi… Universul a luat fiinţă din nimic şi tot nimicul îi guvernează şi-i condiţionează viitorul.
Timpul tău, trăit, este nimic în comparaţie cu timpul universului; realizările unui individ sau ale altuia sunt nimic, dacă ele nu înseamnă ceva pentru ei sau pentru omenire; un ideal este nimic, dacă nu reuşeşti să-l atingi sau măcar să te apropii de el; curajul este nimic, dacă este însoţit de prostie; adevărul este nimic, dacă este îmbrăcat în minciună.
Şi, atunci, ce este nimicul?  O unitate de măsură fără greutăţi, fără centimetri, dar cu un alt standard, cu o altă valoare?
Pe unde mergi, pe unde te învârţi, nimicul te însoţeşte, se ţine scai de tine. La medic, la biserică, la piaţă, la farmacie, oriunde, dacă nu dai „ceva”, primeşti… nimic.
Citeşti o carte şi nu înţelegi nimic. O mai citeşti o dată cu speranţa vagă că acum vei înţelege despre ce este vorba. Dar… nimic. Pasezi cartea unui prieten cu rugămintea să-ţi explice dacă a înţeles-o. Şi… nimic. Deci,  este nulă, egală cu zero, de unde rezultă că nimicul are altă… valoare; politicienii promit câte-n lună şi-n stele pentru anumite funcţii de conducere şi, când vine scadenţa… nimic; munceşti de dimineaţa până seara, atâtea zile, atâţia ani şi agoniseşti… nimic; înveţi, te perfecţionezi, inventezi şi tot… nimic; lupţi pentru ţara ta, te sacrifici pentru ea şi  primeşti drept recunoştinţă… nimic.
Dar, dacă aş fi un anonim şi aş striga acest lucru în plină stradă? Ce-ar zice lumea? Eeee!… Un nebun, acolo, şi el…, lasă-l că-i un amărât, nu se vede? Aha!, va să zică, nu  mai sunt un nimic? Şi atunci, ce-i mai bine: să fii un anonim sau un nimic? Să fii băgat în seamă sau nu?
Nimicul te înconjoară, îl respiri, te sufocă, face parte din viaţa ta.
De câte ori nu ai auzit, verde în faţă, că nu eşti bun de nimic ? O, să fii tu sănătos! Ajuţi pe cineva care este strâmtorat, la ananghie. Vai, ce amabil, ce prieten! Nu te mai lasă din mulţumiri şi linguşeli până la o nouă ananghie, când, din motive obiective, nu-l mai poţi ajuta. Atunci să vezi ce om de nimic eşti; vii acasă târziu, obosit şi puţin melancolic că, de, ai băut şi tu o bere cu băieţii şi consoarta te ia din prag:  „la ora asta se vine când ştiai că ai de făcut piaţa, de plimbat copilul şi de reparat mobila?” Degeaba încerci să-i explici că ai întârziat deoarece ai avut şedinţă, iar damful de bere se datorează faptului că ai fost avansat la serviciu. Pentru ea, figurezi ca un om de nimic.
Ce poţi să spui despre o zi în care totul este tern şi nu s-a întâmplat nimic?  Probabil nu mare lucru, oricum, aşa sunt majoritatea zilelor, neplăcute, cu nimic deosebite în conţinutul şi desfăşurarea lor.
Noroc că nimicul, ca orice altceva pe lumea asta, nu este veşnic, dar paradoxal, este perpetuu. Şi asta intrigă. M-am săturat să mi se spună că sunt un nimic şi că nu fac  nimic  pe  lumea asta. Aştept să mă nasc încă o dată.
Din nimic, nu NIMIC.
Ce este nimicul? Ceva nul, egal cu zero, s-ar grăbi unii sã răspundă…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper