Modelul intelectualului intră în revizie

Un articol de TEODORA DUMITRU

Într-un număr recent din Le Magazine littéraire (martie 2015), Patrick Bollon coordonează un dosar care dezbate metamorfoza rolului pe care intelectualul şi l-a cucerit sau care i-a fost delegat în viaţa culturală franceză postbelică, de la Jean-Paul Sartre şi Albert Camus la Alain Badiou & Co., precum şi la noile speranţe din viaţa intelectuală a Franţei. Conceput aşa încât să evite deopotrivă văicăreala şi gonflarea egoului unei culturi care a dat modele de intelectuali pe bandă rulantă, dosarul conţine piese extrem de utile şi incitante, care descompun traiectoria şi tipologia intelectualului francez din ultimele decenii (vezi amplul material semnat de Patrice Maniglier). O idee care rămâne este aceea că trebuie admise declinul sau demisia tipului de Intelectual cu majusculă, a intelectualului „profetic“, omolog al „marilor naraţiuni“ căzute şi ele, de câteva decenii, în dizgraţie. Se înţelege că tipologia intelectualului urmează modul de a concepe societatea, economia, politica al unei epoci şi că, prin urmare, odată cu generalizarea bunelor obiceiuri ale democraţiei „de piaţă“, a câştigat teren intelectualul ne-aristocratic (dar şi ne-plebeu sau ne-proletar), intelectualul care nu se mai imaginează agent sau avocat al Universalului, denunţând modul „feudal“ în care s-a impus gândirea până acum. Am spicuit din interviul acordat lui Bollon de Christophe Prochasson, rectorul Academiei din Caen, istoric al culturii de profesie. Punctul de vedere al profesorului francez e extrem de interesant, deşi poate întru câtva previzibil: democraţia presupune o „masificare a intelectualilor“ care se substituie „figurii singulare, chiar eroice“ a modelului tradiţional de intelectual (francez), al cărui act de naştere e considerat, cum se ştie, Afacerea Dreyfus. Această masificare a intelectualilor, care nu e fără legătură cu capacitatea crescândă a Universităţii de a bombarda societatea cu „mii de intelectuali“, „face aproape cu neputinţă apariţia câtorva mari seniori ai gândirii (…) cu atât mai mult cu cât moravurile noastre democratice, accentuate de un acces mai facil la cunoaştere, contrazic formele vechi ale dominaţiei intelectuale“; televiziunea, radioul şi, mai nou, internetul şi spaţiile publice virtuale au aportul lor în mutaţia suferită de tipologia intelectualului francez (dar, desigur, nu numai). Dispariţia unor centre de coagulare ideologică precum Partidul Comunist, văzut ca „un palat al intelectualilor, furnizând repere, sens şi indicaţii“, spune Prochasson, a avut şi ea rolul ei în „dispariţia modelului feudal pe care se baza intelectualul clasic: un maestru (Bergson, Sartre, Foucault, Bourdieu etc.) şi discipolii săi, acceptaţi şi/ sau repudiaţi“. Mai ales intelectualii care-şi asumă identităţi de stânga ar suferi, crede Prochasson, din pricina dispariţiei modelului antidemocratic (sau feudal) al intelectualului… Paradoxul – dacă există unul – e foarte perfid. Prochasson crede că noile media care asistă naşterea şi producerea noului model de intelectual, culminând cu internetul, au inoculat, în viaţa culturală şi în ceea ce se numeşte spaţiul public, anticorpii care resping orice tipologie „nedemocratică“ a intelectualului. Lăsând la o parte faptul că superioritatea modelului „democratic“ de intelectual asupra celui „feudal“ poate fi pusă la îndoială sau, să zicem, trebuie validată de istorie, ar fi, în orice caz, extraordinar dacă s-ar putea constata o democratizare autentică a discursului public generat sau asistat de noile media. Or, felul în care arată structurile şi sociologia spaţiului virtual nu încurajează deloc aceste concluzii: blogurile, platformele, saiturile electronice nu sunt decât spaţii în care „un maestru şi discipolii săi“ se exercită până la epuizare în misiuni de persuadare, descurajare sau hăituire a partidelor adverse, exprimate în sectoare virtuale concurente. Tipologia e aceeaşi, doar că mult mai bogat şi mai pestriţ reprezentată, la o scară direct proporţională cu facilitatea mediului de exprimare şi de realizare a contactelor. Politica like-urilor e tot o formă de discipolat şi orice panseu făcut public pe wall spre a suscita comment-uri e o formă de a vâna adeziune, visul ascuns al fiecăruia de a fi un maestru sau, via omonimul francez, chiar un „stăpân“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper