Incidente ceheşti în tenis

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Un incident petrecut la sfârşitul partidei din sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Bucureşti, cel cunoscut sub denumirea de Năstase-Ţiriac Trophy, ajuns în acest an la cea de-a XX-a ediţie, m-a pus pe gânduri. Este vorba despre întâlnirea dintre doi foşti finalişti, cehul Lukaš Rosol, campion pe zgura bucureşteană în 2013, şi finalistul aceleiaşi ediţii, spaniolul Guillermo Garcia-Lopez.

Spre deosebire de competiţia din 2013, acum victoria i-a revenit ibericului, la scorul de 6-4 7-6 (7). O revanşă logică, după cum s-a jucat. Ei bine, spre surprinderea şi dezamăgirea sonoră a publicului bucureştean, Guillermo a refuzat să-i strângă mâna adversarului, aşa cum cere uzanţa. Spectatorii l-au huiduit, considerând, pe bună dreptate, că acest gest e unul impardonabil. Între paranteze, românii erau sensibilizaţi de un episod asemănător, petrecut pe 7 aprilie la Montréal, între Eugènie Bouchard şi Alexandra Dulgheru, în Cupa Federaţiei. Toată lumea s-a inflamat de alegerea, puţin stupidă şi oricum rarissimă a jucătoarei canadiene, care refuzase să o salute astfel pe adversarea ei, umilind-o, căci a lăsat-o pe Piti Dulgheru cu mâna întinsă. Chestie de superstiţie, avea să se apere Bouchard, semn de proastă-creştere, avea să comenteze Halep!
Dar cum au stat lucrurile la Bucureşti? De ce a refuzat Garcia-Lopez, câştigător al meciului, să-l salute cu fair-play pe adversar? La limită, au mai existat câteva elemente ale incidentului de la BNR. La stăruinţa arbitrului de scaun al întâlnirii, tenismanul spaniol, călcându-şi peste fire, îi întinde mâna lui Rosol, dar cehul, deja ambalat de primul refuz, aplică şi el o sancţiune morală similară, respingând orice împăcăciune. Spectatorii îl aplaudă pe fostul campion şi îl huiduie copios pe viitorul câştigător al turneului. Lumină în această urâtă situaţie se va face abia la conferinţa de presă de după partidă, când Guillermo Garcia-Lopez avea să se explice. Ibericul a spus că pe parcursul întregului meci Rosol l-a apostrofat în cehă (fără să ştie limba lui Kundera, compatriotul lui Nadal a înţeles după tonalitatea vocii cam ce vorbe îi adresa Lukaš!), iar când se întâlneau pe culoar, în pauza dintre ghemuri, adversarul îi spunea într-o rostire ironică „vamos, vamos!“, mai cu seamă în momentele mai proaste ale spaniolului… De aici şi nemulţumirea veteranului ATP, de aici şi refuzul de a-şi onora un adversar care îl jignise pe teren.
Privite astfel, lucrurile îngăduie o altă perspectivă şi îndeamnă la un simplu exerciţiu de anamneză. Pe mine, cel puţin. Bunăoară, îmi amintesc că şi alţi jucători cehi de top au avut probleme cu diferite ocazii în circuitul ATP sau în Cupa Davis. În 2012, la Praga, cehii înfruntă Serbia în proba rezervată echipelor naţionale. În a doua partidă, sârbul Tipsarevici îl bate în cinci seturi pe Radek Štepanek, după o revenire spectaculoasă, în urma căreia a stins câteva mingi de meci ale cehului, scor 5-7 6-4 6-4 4-6 9-7. La final, după strângerea de mână peste fileu, Janko e gata să-l ia la bătaie pe Radek. Nimeni nu înţelege nimic, publicul vrea să-l linşeze pe războinicul belgrădean, dar abia reluarea atentă a momentului ne arată cum degetul mijlociu al palmei drepte a cehului înţeapă ostentativ palma lui Tipsarevici. Adică un fel de „m-ai bătut, te salut, dar te trimit şi la origini, mama ta de sârb…“. A fost nevoie de intervenţia staff-urilor şi a oamenilor de ordine ca episodul să nu degenereze, căci Janko era foarte greu de potolit.
Mai demult, chiar la Roland Garros, până şi Nadal a avut de furcă cu talentatul, dar altfel plinul de morgă Tomaš Berdych, care l-a enervat tot timpul în meci pe campionul spaniol, iar la final strângerea de mână a fost ratată din raţiuni cunoscute doar de ceh. Berdych a fost huiduit şi la Estoril, în finala din 2014 pierdută în faţa argentinianului Carlos Berlocq, când a jucat execrabil, pierzând decisivul cu 6-1, după ce-şi adjudecase prima manşă la zero! Publicul lusitan l-a bănuit de noncombat, iar Tomaš, enervat, a făcut nişte gesturi neprotocolare, taxate imediat de temperamentalii portughezi.
Şi, ca să revin la Rosol, trebuie amintit un incident consumat la Wimbledon, în 2012, când campionul din 2008 şi 2010 a fost eliminat în turul al doilea. Atunci cehul l-a zgândărit permanent pe iberic, imitându-i ticurile şi stereotipurile, avansând provocator la primire în teren, trăgând de timp şi căutând în genere să-l enerveze cât se poate pe Rafa, al cărui tenis era evident aflat în suferinţă.
Ce concluzie s-ar putea desprinde în urma acestor episoade de tip remember? Că este ceva în mintea, educaţia, temperamentul şi filosofia de viaţă a unor tenismeni cehi (să nu-l uităm pe Jirí Hrebec sau pe Ivan Lendl, alţi doi mari „scârboşi“ ai court-urilor!) gata să declanşeze conflictul şi să genereze tensiunea în meci. Fără să fie toţi praghezi, aceşti jucători de tenis au parte, pare-se, de acelaşi umor negru, jignitor şi provocator, atât de specific oraşului de pe Vltava. În majoritate atei, foarte urbani, dar rebarbativi la cutume, vitriolanţi şi autişti, siguri pe ei şi suferind de varii complexe de superioritate (sau invers!), cehii, sportivi sau nu, au o morgă greu de înţeles. De multe ori se poartă de parcă lumea ar fi doar a lor, ceea ce e şi bine, dar şi rău. Atunci când provocările tenismenilor stârnesc furie şi animozitate, este clar că ei, cehii, au o mare problemă, indiferent ce se vede la televizor!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper