Gândirea britanicilor despre Europa nu se schimbă

Un articol de GEORGE APOSTOIU

După victoria netă a conservatorilor în alegerile parlamentare, premierul David Cameron va avea un al doilea mandat de guvernare. Poate că nu aş fi scris despre alegerile din Marea Britanie dacă acestea nu ar fi infirmat măcar două dintre tehnicile de influenţare a electoratului: folosirea reţelelor de socializare şi presiunea prin sondajele de opinie. Pentru cum trebuie să voteze insularii au ţinut să gândească ei pentru ei. Reconducţia la guvernare a conservatorilor şi a lui David Cameron s-a făcut cu o majoritate care a răsturnat toate sondajele de opinie ce indicau şanse egale pentru laburişti şi conservatori. La fel de important este şi faptul că britanicii nu s-au lăsat seduşi de „avantajele“ reţelelor de socializare. Vor fi depistat la timp forţa de manipulare a acestui tip de insurecţie de birou! Conservatorismul a asigurat continuitate şi credibilitate politicii insularilor: britanici în totalitate, europeni cât trebuie. Ei nu s-au aliniat modei actuale a răsturnării unei guvernări pentru a aduce la putere, cu orice preţ, opoziţia obedientă cuiva. Şi nu au trădat dreptul la opinie statornicit prin vot care trebuie să fie universal, egal, direct şi secret.
Mai firesc nici nu se putea
Reinstalarea lui David Cameron în Downing Street nu a ridicat nici o problemă. Proporţiile înfrângerii i-au făcut pe învinşi să nu recurgă la tracasări politicianiste. Aceştia au realizat rapid semnificaţia votului şi şi-au dat demisia în semn de respect pentru alegători: Ed Miliband de la şefia Partidului Laburist, Nigel Farage de la cea a partidului anti-european Ukip şi Nick Clagg de la conducerea Partidului Liberal Democrat. Mai firesc nici nu se putea.
Majoritatea absolută obţinută în alegeri le permite conservatorilor să guverneze singuri. Obiectivele principale ale noului mandat nu sunt fundamental schimbate. Altele decât cele economice, acestea sunt: referendum pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, dreptul de a negocia cu Bruxelles problemele legate de circulaţia forţei de muncă, reglementări mai clare privind tratamentul imigranţilor. Pe acest front Bruxelles va avea de înfruntat un guvern care se arată puţin flexibil. Din această perspectivă referendumul promis de Cameron încă din 2013 poate fi crucial. Dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, viitorul proiectului european devine problematic mai curând decât îl prevedeau euroscepticii.
În afara acestor direcţii şi obiective, în noul lui mandat Cameron a introdus o nouă ţintă: economia britanică să ocupe locul doi în Europa. Aceasta înseamnă să o depăşească pe cea a Franţei, ceea ce nu va fi greu, întrucât Parisul a epuizat, în ultimii ani, multe dintre resurse în războaiele din Libia, Republica Centrafricană, Coasta de Fildeş, Mali etc. Şi să se apropie de economia germană, ceea ce este mai greu, nemţii având în orice competiţie – chiar şi în războaie – mentalitate de maratonişti; adică să reziste cât mai mult, indiferent de preţ. Mai nou, Berlinul pare să-şi fi propus, fără tapaj, unu: să recupereze pierderea prin absenţa de la festinul împărţirii colonialiste şi, doi: să câştige, altfel decât la baionetă, cele două războaie duse – şi pierdute – pentru respectiva cauză.
Continuitate şi credibilitate
Strategia victoriei conservatorilor a fost construită pe continuitate şi credibilitate. Continuitatea, imperioasă la acest partid istoric, a fost orientată pe susţinerea proiectului vechi al statutului particular pe care şi l-a dorit Londra în Uniunea Europeană. Euroscepticismul, împărtăşit sau nu, i-a frământat pe toţi locatarii din Downing Street. Se ştie că Winston Churchill, iscodit la o reuniune dacă este pentru construcţia Europei unite, a răspuns cu umorul lui inconfundabil: da, dar începeţi fără noi. Margaret Thatcher a consolidat „excepţionalismul britanic“ ca drept şi condiţie de aderare. Într-un discurs ţinut la Bruges, la 20 septembrie 1988, doamna Thatcher a declarat, fără ocolişuri, că britanicii nu au luptat pentru păstrarea graniţelor „pentru a le vedea (acum) impuse într-un super-stat european care să exercite de la Bruxelles o nouă dominaţie“. De atunci gândirea britanicilor despre Europa nu s-a schimbat. Cameron şi conservatorii au câştigat alegerile tocmai pentru că au rămas „europeni“ în interiorul unei astfel de gândiri. De aceea premierul nu s-a sfiit să facă din referendum temă de campanie ca ideal al unui popor, nu al clasei politice. Cu atât mai onest a fost gestul, cu cât, deşi eurosceptic el însuşi, Cameron nu doreşte ieşirea Marii Britanii din Uniune. Din respect pentru democraţie, el a vrut ca britanicii să decidă, nu guvernul. Iar majoritatea britanicilor au ţinut să aducă în actualitate logica doamnei Thatcher: să hotărască singuri şi să nu accepte dominaţia Bruxelles-ului. De aceea, au întărit prin vot opţiunea lui Cameron pentru referendum. Totul s-a produs pe fondul unei modificări sensibile de atitudine a tinerei generaţii şi a mediului de afaceri faţă de riscurile părăsirii Uniunii Europene.
Referendumul unei generaţii
În intenţia de a-l sprijini în alegeri pe laburistul Ed Miliband, fostul premier Tony Blair a supralicitat pericolul organizării referendumului. „Gândiţi-vă la haosul pe care l-ar antrena referendumul propus de David Cameron dacă va fi reales la 7 mai, fără să mai vorbim de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Locurile de muncă stabile de acum vor fi imediat ameninţate, deciziile privind investiţiile vor fi întârziate sau anulate, economia britanică se va îndrepta spre un orizont imprevizibil“. Chiar şi în faţa acestei perspective sumbre, sugerată de unul dintre importanţii foşti premieri britanici, alegătorii i-au sancţionat pe laburişti. Prima explicaţie ar fi că, în opoziţie şi, deci, fără să suporte uzura puterii, aceştia şi-au pierdut mult din „identitate“. Rezistenţa conservatorilor în timpul crizei financiare a fost apreciată de alegători care, în faţa urnelor, nu au uitat că economia britanică a fost protejată de efectele crizei. Conservatorii au câştigat şi pe plan politic, aşa cum arată rezultatele din Scoţia, fief al laburiştilor. Din cota lor de 59 de locuri în Parlamentul de la Londra, „independentiştii“ scoţieni ocupau după precedentele alegeri numai 11; acum au 56. Puternicul grup de deputaţi scoţieni vor aduce în Camera Comunelor un discurs care va da şi mai mari bătăi de cap Majestăţii Sale, garantul unităţii Marelui Regat. La referendumul din septembrie regina a trecut Munţii Cheviot pentru a potoli avântul separatiştilor. Atunci a reuşit. Dar acum? „Este o cotitură istorică, a declarat Nicola Sturgeon, şefa guvernului scoţian, când Partidul Naţional din Scoţia pe care îl conduce a ieşit victorios în alegeri. Mulţumesc tuturor celor care au votat pentru PNS. Voi aţi făcut ca vocea voastră să fie auzită, noi vom face ca vocea Scoţiei să fie ascultată în Westminster“. În cazul în care referendumul lui Cameron ar da câştig de cauză ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, lidera Partidului Naţionalist din Scoţia a promis că va organiza un nou „referendum scoţian“ pentru a se decide dacă Scoţia se desprinde din Marea Britanie pentru a rămâne în Uniunea Europeană.
Negocieri între Londra
şi Bruxelles
Renegocierea locului Marii Britanii în Uniunea Europeană nu va putea fi evitată. Cameron a promis că acest obiectiv va fi urmărit, pentru clarificare, până la referendum.
Privite cu detaşare, unele evoluţii din interiorul Uniunii Europene duc cu gândul la o nouă confruntare între fostele mari puteri. Ceva se schimbă sau trebuie să se schimbe. Pare „ne-europeană“ această afirmaţie – şi este posibil să fie aşa –, dar cum ar putea fi înţelese bătăliile iscate, aşa cum se văd acestea din adoptarea unor atitudini diferite faţă de noile realităţi de pe continent. Mai clar: faţă de Rusia. Cu o guvernare conservatoare la Londra, Europa pentru Marea Britanie nu are aceeaşi greutate politică pe care i-o resimte, de exemplu, Germania. Relaţiile speciale istorice ale Marii Britanii cu Statele Unite oferă britanicilor alte baze de putere. Dacă Uniunea Europeană nu este constructivă în înţelegerea „excepţionalităţii britanice“, Londrei îi va fi mai uşor să se despartă de Bruxelles, decât Bruxelles-ului de Londra.
Aceasta este perspectiva deschisă de o victorie a alegătorilor, nu a politicienilor.
P.S. 1. Alegerile din Marea Britanie au precedat aniversarea victoriei de la 8/ 9 mai 1945 în războiul antihitlerist. Aliaţii au sărbătorit cele şapte decenii de pace mai dezbinaţi decât oricând. Separat, comemorări au avut loc; este un semn prevestitor de rău pentru viitorul Europei.
P.S. 2. În timpul comemorărilor clasa politică românească îşi consuma umorile într-o dispută pe seama cardului de sănătate. Semn că începem să ne dedicăm lucrului bine făcut.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper