Din nou, despre Nopţi şi Zile

Am avut parte, încă o dată, de un şir de evenimente fantastice, pentru muzeele României şi pentru publicul lor. Eram mai mult sau mai puţin convins că, în 2014, se ajunsese, aproape, la un plafon de creştere, în ceea ce priveşte gradul de vizitare, cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor. Am greşit. Sau, mai corect spus, am subestimat atât muzeele, cât şi publicul.
De data aceasta, chiar dacă am avut mai mulţi vizitatori şi mai multe muzee participante şi în Capitală, adevăratul şoc s-a produs în muzeele din restul ţării.
Mai întâi, trebuie spus că, în pofida celor care ne-au descurajat, în ceea ce priveşte protestul nostru, al muzeografilor, faţă de soarta imobilelor şi bunurilor restituite şi, astfel, scoase în afara interesului public, tocmai acesta a făcut ca numărul muzeelor participante să crească, în chiar zona geografică cea mai afectată: oraşele din provincie.
La pregătirea determinării acestor muzee în sensul participării a contribuit şi studiul, recent încheiat, de colega noastră Alexandra Zbuchea, studiu care a relevat faptul că numărul sediilor de muzee pierdute, pe calea restituirii proprietăţii către foştii proprietari sau către urmaşii acestora depăşeşte 115, în situaţia în care ne-a fost imposibil să reconstituim întregul tablou al restituirilor, acesta fiind, probabil, mai mare!
În fine, nu vreau să reiau enunţurile din articolul trecut, scris înainte de producerea evenimentului din 16 mai 2015. Am să mă refer doar la informaţiile noi – augmentate de faptul că au fost destule muzee care s-au înscris în ultima clipă (deşi data limită anunţată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, care rămâne marele iniţiator şi organizator al Nopţii Europene a Muzeelor, fusese 15 aprilie). Practic, numărul muzeelor româneşti participante a fost, în acest an, de peste 120. Anul trecut înregistraserăm 114 muzee. Din cele peste 120 de muzee participante, aproximativ 100 au dat curs iniţiativei de protest formulate de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România. În ultima clipă, se pare că şi Ministerul Culturii a înţeles că cea mai bună soluţie (singura, de fapt) pe care o are este aceea de a încerca, în sfârşit, să colaboreze cu Reţeaua, pentru a reuşi sprijinirea muzeelor care au suferit pierderi, în ultimul sfert de secol. Nu vreau să detaliez acum, în legătură cu această colaborare; sper doar ca ea să devină, din promisiune, realitate.
Au fost şi câteva muzee care, deşi au organizat programe speciale pentru public, cu ocazia Nopţii Europene, au neglijat protestul colectiv. Dintre cele circa 20 de muzee aflate în această situaţie, cel mai important a fost Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Cunoscutul arheolog, Gabriel Custurea, aflat la conducerea instituţiei, a motivat neparticiparea la protest prin faptul că, atunci când muzeul a trecut prin clipe foarte grele – în urmă cu doar câţiva ani, atunci când personalul muzeal constănţean, ca urmare a dispoziţiei aberante a Guvernului Boc, de reducere drastică a numărului de bugetari, fără niciun criteriu, a fost, practic, înjumătăţit – breasla din întreaga ţară nu le-ar fi stat alături colegilor de la malul Mării. Nu cred că este locul să intrăm în polemici. În 2010, toate muzeele ţării au fost afectate, nu doar de amintita dispoziţie aberantă, cât şi de aplicarea ei cu ticăloşie, de către autorităţile publice locale. Într-adevăr, la Constanţa a fost mai rău decât în alte judeţe, fiind ceva mai greu de purtat un dialog intelectual cu un semianalfabet, aşa cum este fostul diriguitor al judeţului, Nicuşor Constantinescu. Soluţia, pentru muzee, nu este mai puţină solidaritate ci, din contră, mai multă! În fine, lăsând la o parte aceste excepţii, muzeele participante la protest au reuşit să stârnească interesul publicului. Mai mult decât atât, câţiva studenţi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a strânge cât mai multe informaţii despre protest, cu scopul realizării unei mici cercetări sociologice. Şi, în context, să amintim şi numărul mare de voluntari, tineri, cu toţii, care au venit alături de muzee, pentru a face faţă valului de vizitatori.
La ora la care scriu, nici noi nu am reuşit să adunăm toate datele privind numărul vizitatorilor, dar, până acum, acestea par să fie extraordinare. Numărul total al celor care ne-au trecut pragurile, cu ocazia Nopţii Europene, în anul 2014, a fost de 453.365. Ei bine, din informaţiile pe care le avem, până acum, se pare că acest număr s-ar fi dublat! Revirimentul nu s-a produs în Bucureşti – unde, una peste alta, probabil că nu am depăşit cifra de anul trecut, de 191.156 –, ci tocmai în celelalte localităţi ale ţării. Spre exemplu, numai în Iaşi, unde muzeele au fost vizitate, în Noaptea anului 2014, de cam 42.000 de persoane, în acest an, numărul lor a depăşit 70.000. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Palatul Culturii este, în continuare, închis pentru restaurare – fapt cu atât mai spectaculos. Revenind la Capitală, dacă, faţă de anul trecut am pierdut participarea Muzeului Naţional al Literaturii, în 2015 am înregistrat prima vizitare nocturnă a Muzeului Băncii Naţionale a României, unde s-a stat şi câte două – trei ore la coadă, pentru a ajunge în faţa vitrinelor. Ar trebui menţionat că, după Bucureşti şi Iaşi, următoarele oraşe cu un număr mare de vizitatori au fost, în ordine, Sibiu, Cluj-Napoca şi Galaţi. Poate că aceste cifre vor da de gândit şi celor care plănuiesc să înscrie oraşele lor în competiţia pentru Capitala Culturală Europeană 2021, când va veni, din nou, rândul României să propună o ofertă culturală, la 14 ani după marele succes înregistrat de Sibiu.
Cum spuneam, publicul a fost interesat de protestul mut al muzeelor. Excepţie de la regula pânzei negre, care a acoperit câte un obiect preţios din muzeu, au făcut Muzeul Naţional al Ţăranului Român, care nu a utilizat pânză neagră, ci un material special, mai degrabă alb (pentru că nu a avut în depozit pânză neagră şi nici bani pentru a o achiziţiona), care a acoperit, ce-i drept, un obiect imens (troiţa de la Burluş, din judeţul Argeş) şi Muzeul Naţional de Artă a României, care a organizat o „expoziţie“ (Priveşte arta, arta te priveşte) cu rame şi socluri goale, sub care se aflau numele operelor de artă „restituite“ de Muzeu, în ultimii 25 de ani, prin sentinţe judecătoreşti, mai mult sau mai puţin corecte.
Pentru a creşte gradul de conştientizare a publicului, cu privire la pierderile suferite de muzee, la Bucureşti, Galaţi şi Iaşi au fost organizate „puncte de donaţie“, unde vizitatorii au fost invitaţi să ofere câte un obiect important pentru ei, şi care ar putea deveni important şi pentru comunitate, prin intermediul muzeelor. Din păcate, acţiunea a fost organizată în pripă şi, în consecinţă, nu s-a bucurat de mare succes. Cred, însă, că o mai bună promovare a iniţiativei ar duce la rezultate încurajatoare, în viitor.
Noaptea Europeană a Muzeelor a fost urmată, la două zile distanţă, de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muzeelor care, în acest an, a avut drept temă Muzee pentru o societate durabilă. Chiar dacă muzeele româneşti care au sărbătorit evenimentul nu au fost la fel de numeroase, ca în anii trecuţi (fiind o zi de luni, când multe dintre muzee erau închise vizitării), am remarcat, în Bucureşti, de exemplu, efortul făcut de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“, parcă tocmai pentru a adeveri spusele Preşedintelui Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), Hans – Martin Hinz: „trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a ne asigura că muzeele sunt parte din forţa culturală pentru dezvoltarea durabilă a lumii“. Într-adevăr, este de datoria noastră, a celor care lucrăm în muzee, de a face tot ceea ce ne stă în puteri pentru a-i determina şi pe semenii noştri să înţeleagă că societatea nu va avea parte de o dezvoltare durabilă, dacă dezvoltarea şi protejarea muzeelor va fi neglijată. Sper, din acest motiv, că interesul crescut pe care publicul românesc l-a arătat muzeelor, acum, la mijloc de lună mai, nu va rămâne o simplă floricică într-un câmp de ciulini. După cum ni s-a tot dovedit, cu prisosinţă, până acum, nu ne putem baza foarte mult pe înţelepciunea autorităţilor, aşa încât nu ne rămâne decât să continuăm să ne batem, pentru a ne proteja cât mai bine patrimoniul cultural naţional. Dacă nu noi, atunci, cine?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper