Despre spaţiu

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

În ultimii ani, marcaţi de prăbuşirea vânzării de CD-uri  (urmare a crizei şi a ascensiunii transferurilor digitale – plătite sau nu), s-a putut observa un fenomen periferic şi aparent paradoxal: vânzarea de viniluri, în loc să se conformeze tendinţei declinante, a crescut. Fapt cu atât mai curios cu cât pickup-urile sunt de mult accesorii care ţin de epoca de bronz a tehnologiei; de la viniluri era de aşteptat să dispară cu totul. Cum se explică reabilitarea lor?   Desigur, o primă explicaţie stă în existenţa unei miniclase de audiofili cu bani suficienţi pentru a-i investi în relicve de lux (un pickup de calitate este foarte scump, iar preţul unui vinil este de regulă cel puţin dublu în raport cu CD-urile).  Dar aceasta este doar partea vizibilă a efectului. Cauza de adâncime stă tocmai în caracterul fizic al vinilurilor. Spre deosebire de CD-urile mult mai mici şi mai uşor de stocat/ manipulat, vinilurile, cu aspectul lor de clătită supradimensionată, presupun o multiplă interacţiune fizică cu utilizatorul: pe lângă cea auditivă, şi una tactilă şi vizuală. Vinilul trebuie extras din plicul de carton care permite desfăşurări de artă grafică pe care minusculul CD nu le îngăduie decât într-o versiune ingrată, ultracomprimată; trebuie întors de pe o parte pe alta (în condiţiile în care e nevoie de mai multe viniluri pentru a cuprinde informaţia de pe un CD: ultimul album Metallica a avut nevoie de patru unităţi de vinil); ocupă emfatic spaţiul prin extinderea fizică foarte vizibilă (spre deosebire de CD-urile invizibile în timp ce sunt ascultate, înghiţite cu totul în unitatea audio).  Ofensiva vinilurilor survine în condiţiile în care chiar CD-urile tind spre calitatea de piese de muzeu. Oricât de mici, CD-urile sunt mult prea mari în raport cu spaţiul pe care îl ocupă un fişier MP3 sau FLAC; iar după creşterea spectaculoasă a capacităţii de stocare a hardurilor, spaţiul acesta oricum mic a devenit un nonspaţiu: pe un calculator banal sau pe un hard disc extern poate încăpea toată muzica pe care o poţi asculta într-o viaţă.  Fenomenul poate fi verificat şi în materie de cărţi. O tabletă Kindle cu o capacitate de câţiva giga cuprinde ceea ce altădată ar fi format o bibliotecă impozantă. Sociologul german Werner Sombart, la sfârşitul secolului al XIX-lea, îşi construise casa în raport cu spaţiul bibliotecii. Acum Sombart şi-ar putea duce biblioteca într-o garsonieră, sub formă de Kindle sau de laptop; şi, spre deosebire de imensa lui bibliotecă de secol XIX, greu navigabilă, în care se ajungea cu scara la rafturile de sus, ar fi găsit orice carte în două secunde, cu o simplă căutare.  Pe de altă parte, se pierde ceva, şi anume acel ceva la a cărui absenţă vinilurile fac o trimitere aproape didactică: spaţiul care conferă cărţii calitatea de obiect. Precum în cazul unui multimiliardar pentru care miliardele sunt o simplă abstracţiune, a avea câteva zeci de mii de cărţi sub formă de fişiere electronice într-un laptop e o simplă abstracţiune, deşi altfel o posesiune extrem de reală. Ce înseamnă douăzeci de mii de cărţi? Văzându-le într-o bibliotecă, într-o spaţialitate apropriabilă vizual şi proximă tactil, ai sentimentul că ştii despre ce e vorba. Dar ce înseamnă o sută de mii de cărţi într-o minicutie de plastic? Ele nu pot fi cuprinse într-un concept util sau operabil – de aici lipsa lor de realitate.  Care este corespondentul vinilurilor în materie de cărţi? Din păcate, nu s-a observat o creştere a cererii în materie de tăbliţe de piatră ori de pergament. Singurul corespondent este însăşi rezistenţa cărţilor de hârtie, mai scumpe şi mai consumatoare de spaţiu decât cele electronice, într-o lume sufocată de lipsa de spaţiu şi de resurse.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper