De ce (nu mai) iubim femeile

Un articol de Horia Pătraşcu

Nu-i poţi ierta, ca bărbat, femeii iubite un fapt simplu, care de altfel nici nu-i poate fi imputat: acela de a îmbătrâni. Bătrâneţea este păcatul de neiertat al femeilor, păcatul care contrariază, umileşte şi batjocoreşte iubirea noastră. Nu poţi iubi decât o femeie tânără, iubirea faţă de o bătrână este inimaginabilă. Femeia simte asta şi încearcă să facă – prin cosmetică – un mic aranjament cu Ireparabilul, să ne arunce în ochi praful sclipitor al unei frumuseţi contrafăcute.
„Neînţelegerile” dintre soţi se reduc întotdeauna la această cauză: descoperi uluit şi tot mai indenegabil că femeia iubită a îmbătrânit. Atunci el se apucă să-i caute pricină, să-i exagereze defectele pentru a justifica moral o respingere făcută din raţiuni estetice. „Nu ne mai potrivim” înseamnă „Nu-mi mai place”; „S-a schimbat” = „a îmbătrânit”, „s-a urâţit”, „Nu mă înţelege” = „Nu mai suport s-o văd în faţa ochilor!”.
Singura diferenţă dintre Albã ca Zăpada şi mama ei vitregă este diferenţa de vârstă. Cele două personaje sunt de fapt două ipostaze temporale ale uneia şi aceleiaşi femei. Dacă trăieşte prea mult, orice Graţie devine, mai devreme sau mai târziu, o Cotoroanţă. Poveştile de dragoste trebuie să sfârşească tragic din acest simplu motiv: ea trebuie să moară iubită, adică tânără, adică frumoasă. De-ar trăi mai mult, povestea ar fi încă şi mai tragică: Julieta ar fi părăsită de Romeo. O condiţie ca o poveste de dragoste să rămână de dragoste şi să nu continue cu o poveste de ură este ca ea să moară tânără şi frumoasă. De aceea toate marile iubite sunt frumuseţi moarte „prematur”, adică exact la timp, în plenitudinea înfloririi lor, după care nu ar mai urma decât să vezi cum femeia iubită se înrăieşte cu fiecare rid ce-i apare, devenind astfel „nedemnă” de iubirea noastră, pe care o îndreptăm din nou spre o fiinţă bună, adică frumoasă. Zgripţuroaica, Gheonoaia, Scorpia, Meduza – întruchipări ale Răului – sunt femei urâte, în vreme ce Afrodita, Atena sunt femei frumoase. Xantipa – prototipul femeii rele şi arţăgoase – nu poate fi imaginată, sub nici un chip, ca o Cosânzeană.
Iată ce nu recunosc bărbaţii când începe să li se urască de sau chiar să-şi urască femeile iubite: au îmbătrânit şi ei nu pot trece cu vederea o aşa de zguduitoare evidenţă. De la iubire la ură nu este într-adevăr decât un pas. Se chinuie bieţii de ei să îndure patimile trezirii lângă o maşteră cu respiraţie greu mirositoare, tot mai buhăită şi umflată de somn, din ce în ce mai grasă sau mai scofâlcită, care profanează prin simpla ei prezenţă ideea de zori, de trezire şi de iubire. Şi gândul că aceeaşi femeie te făcea să nu-ţi mai iei ochii de la ea, să trăieşti extaze vizuale, să-i sorbi cu nesaţ răsuflarea şi saliva nu mai ajută, din păcate, la nimic.
„A îmbătrânit!” – Nu e nimeni vinovat şi asta te înfurie şi mai mult şi te face să fii nedrept cu o şi mai convinsă inflexibilitate. Repudierea unei femei este dintotdeauna mai crudă, mai amorală şi mai naturală decât am putea accepta astăzi: sterpitudinea e un motiv prezent de la originile lumii, celălalt, subînţeles, e îmbătrânirea. Dintr-o pornire filosofică vei încerca să găseşti adecvarea dintre imaginea aparentă şi esenţa sufletească ascunsă şi te vei iluziona că „în interior” s-a produs schimbarea, că s-a înrăit şi de aceea s-a urâţit, ergo că ea poartă vina pentru păcatul dezagreabilei înfăţişări.
Şi poate că aşa se întâmplă: o femeie neiubită sfârşeşte prin a deveni rea, nesuferită, plină de arţag, pe când o femeie iubită este bună, generoasă, devotată, iubitoare. Când simte că nu mai este iubită, femeia se transformă în scorpie. Urâţirea trupească coboară în suflet devenind urâţenie morală, răutate. Cercul se închide: temporalitatea afectează moralitatea. Ficţiunea de la început – pentru că s-a înrăit („s-a schimbat”, „a devenit alta” etc.) nu o mai iubesc – a devenit reală: nu o mai iubesc pentru că s-a urâţit, a îmbătrânit; dar pentru că nu o mai iubesc, ea s-a înrăit; aşadar, sunt îndreptăţit să n-o mai iubesc: femeia iubită s-a înrăit, viaţa lângă ea a devenit un calvar, o părăsesc.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper