Semana Santa la Valladolid

E aprilie 1810, se apropie Paştele, iar Valladolid, vechea capitală a Castiliei, e un oraş ocupat de francezii lui Napoleon. Oraşul şi regiunea întreagă nu au cunoscut, după Reconquista, nici un fel de ocupaţie străină, atmosfera e tensionată peste poate şi francezii se gândesc să dea un semn de normalitate, să demonstreze populaţiei locale că viaţa curge firesc chiar şi într-un oraş controlat de trupe. Valladolid e important pentru ei, are o poziţie strategică în peninsulă, aici şi-au stabilit cartierul general, iar Semana Santa e importantă pentru spanioli, catolici fervenţi şi mari iubitori de procesiuni publice. De secole, ca peste tot în Spania, în timpul Săptămânii Mari au loc în oraş procesiuni. Faimoasele şi preţioasele statui de lemn înfăţişând scene din viaţa Mântuitorului care, din secolul al XVI-lea începând, au făcut gloria artei castiliene sunt scoase din bisericile somptuoase şi din mânăstirile impresionat de mari ale Valladolidului altădată imperial şi însoţite de toată suflarea catolică în procesiuni lungi şi exagerat de lente. Membrii celor cinci confrerii istorice îmbracă veşmintele tradiţionale de ceremonie, îşi acoperă feţele, îşi pun coifuri ţuguiate şi poartă statuile afară din biserică, în ritm solemn de tobe şi alămuri, dar fără vorbe, pe străzi. Se întâmplă asta în fiecare zi din Semana Santa. Francezii nu vor să interzică procesiunile, dar vor totuşi să le ţină sub control. Nu sunt pe gustul lor, obişnuit cu parade militare, dar un gest strategic e necesar. Aşa că fac ceea ce locuitorii din Valladolid încercaseră de câteva ori mai înainte, dar fără rezultat concret: adună toate procesiunile într-una singură, hotărând pentru desfăşurarea ei seara zilei de Viernes Santo. Permit ca acest spectacol grandios să aibă loc pe scena cea mai mare a oraşului, splendida piaţă centrală numită, ca în mai toate oraşele din Spania, Plaza Mayor.

E aprilie 2010, sunt fix două sute de ani de când ceremonia generală din Vinerea Mare a avut loc prima oară, locuitorii oraşului se grăbesc să-şi ocupe locurile în tribunile amenajate de câteva zile în piaţa cea mare pentru Procesión General de la Sagrada Pasión del Redentor. Sunt la Valladolid şi de o săptãmână văd un alt oraş decât cel pe care îl cunoşteam. Vibrează în fiecare zi de sunetul clopotelor nenumăratelor lui biserici. În fiecare zi din ultima săptămână, oraşul întreg a plutit în nori de tămâie. În fiecare zi din ultimele şapte, confreriile din Valladolid au purtat statui baroce pe străzile pline de viaţă ale oraşului, în ritm solemn de tobe şi de alămuri, urmate de credincioşi şi de curioşi, privite, de pe margine sau de la balcoane, de toată lumea din oraş. La orice oră ai ieşi, mai puţin după prânz, când oraşul îşi respectă siesta şi devine pustiu, se aude muzica fanfarei şi pe stradă sau în prima piaţă e o procesiune solemnă şi un Iisus baroc de madera policromada priveşte oraşul de la înălţimea unor secole vechime. Mai toate statuile sunt opere de artă de o valoare care, tradusă în bani, uimeşte pe oricine. Caz unic în Europa, Museo Nacional de Escultura pune an de la an la dispoziţia confreriilor peste o sută de piese, printre care unele dintre exponatele sale cele mai valoroase, iar acestea încep să se plimbe prin oraş în văzul mulţimilor. Mănăstirile ori confreriile au şi ele în proprietate ansambluri statuare de lemn vechi şi cu mare valoare artistică. De la 1810 şi până acum populaţia oraşului a crescut foarte mult, numărul confreriilor s-a înmulţit, numărul procesiunilor e şi el mai mare. În 2010 Valladolid e un oraş prosper şi modern, criza care va izbucni la anul nu pluteşte în aer. Când Napoleon venea aici, Valladolid era poate un oraş plin de biserici vechi, de mănăstiri regale şi de palate gotice, dar număra deja două secole de decădere cruntă, clădirile mari erau numai amintiri ale unei glorii ce încetase odată cu mutarea capitalei la Madrid.
Astăzi, procesiunile sunt mai multe ca oricând, un spectacol fastuos şi bizar pentru un oraş contemporan din Vest. Pare medieval, dar nu e, ultimele sale detalii au fost puse la punct în 1922. E Viernes Santo şi, în Plaza Mayor, urmează cea mai amplă dintre procesiuni, cea care adună toate confreriile într-o defilare ce durează trei ore. Sunt 20 de confrerii şi 32 de pasos. Ca întotdeauna în istoria lor, confreriile sunt laice. Sub hainele de ceremonial care nu te lasă să ghiceşti cine e în spate, cu coif, mască, mantie, toiag şi cruce, sunt oamenii din Valladolidul de astăzi. Avocaţi, proprietari de cafenele, profesori sau orice altceva, e o onoare, dar şi o tradiţie de familie să faci parte dintr-o confrerie. Pasos sunt secvenţele procesiunii, fiecare statuie sau grup statuar însoţit de procesiune compune un paso şi unele confrerii, de obicei cele vechi, îndeplinesc mai mulţi pasos. Oraşul Valladolid are cea mai elaborată procesiune din Semana Santa din întreaga Spanie. De anul trecut a cerut înscrierea ei în patrimoniul imaterial mondial UNESCO.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper