Poezie, nebunie

Un articol de MIHAI IOVĂNEL

Anul acesta, în august, poetul Ion Gheorghe va împlini 80 de ani. În mod nedrept, dar explicabil, nu a primit Premiul Mihai Eminescu – şi probabil nici nu-l va primi –, deşi a marcat poezia postbelică prin volume precum Nopţi cu lună pe Oceanul Atlantic (1966). Sursa acestei omisiuni stă nu atât în compromiterea politică reală a autorului şi cu atât mai puţin în cea literară (Ion Gheorghe nu a fost contestat ca autor canonic de vreunul dintre criticii care contează). E vorba mai curând de încadrarea poetului – înrolarea lui – în rândurile conspiraţioniştilor tracomani a căror bibliografie ar putea umple câteva rafturi clinice.
O primă contribuţie în domeniu poetul a făcut-o prin proza pseudoarheologică din volumul de eseuri Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea miturilor autohtone (1974), în care erau valorificate delirant pietre adunate de prin munţi şi prezentate ca vestigii culturale arhaice. I-a urmat placheta Scripturile (1983), hermeneutică tocmită în versuri pe seama unor monede dacice în felul următor: „Mai întâi am fotografiat un număr de monede din cartea lui Constantin Preda – Monezile geto-dacilor (…). Am obţinut pe această cale un soi de tablete în care am sesizat suite imagistice riguroase, precum şi combinaţii de litere greceşti, latineşti şi de rune aşa-zise gotice, alcătuind cuvinte. Am mai sesizat că, la rândul lor, suitele imagistice sunt ele însele compuse din litere şi semne alfabetice, alcătuind un soi de pictograme, ideograme. Acestea când sunt dublate cu ajutorul unei oglinzi, se combină în ansamble picturale dând la iveală chipuri şi grupuri de fiare şi animale, de bărbaţi şi femei, precum se pot recunoaşte de asemenea tot felul de obiecte (…). Revelându-se acest veritabil muzeu de semne, nume şi desene am început un fel de inventariere a lor, descriind amănunţit un număr de 20-30 de monede privite dinspre toate cele patru puncte cardinale. Am obţinut câteva sute de pagini: o carte de documentare într-o lume pe care aş putea-o numi necunoscută“. „Am fost întrebat adesea, cu sinceră nedumerire, cum de se obţine atâta text din câteva semne“, mărturiseşte poetul într-un volum recent de memorii (Deochiul Gorgonei, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2013), punând candid degetul pe unul dintre numeroasele puncte nevralgice ale delirului său hermeneutic.
Nemulţumit de tergiversările şi lipsa de ecou de care descoperirile sale ştiinţifice aveau parte în sistemul socialist, Ion Gheorghe avea să-i scrie o scrisoare de protest lui Nicolae Ceauşescu, în care-şi expune sistemul: „Cu ani în urmă am descoperit pe dealul Istriţa, între Monteoru şi Pietroasele, deci în plină platformă arheologică, un număr impresionant de statuete de betoane arhaice, scrise. (…) Cercetând eu terenul din care am extras statuetele în chestiune, am descoperit nu mai puţin de trei necropole, şi-un adevărat oraş al morţilor, cu pavimente şi cu aliniamente şi construcţii megalitice, cu multă ceramică dinainte de Cucuteni – cu inscripţii pe care eu le-am descifrat şi din care am aflat limba latină cea dintâi pe care au vorbit-o şi-au scris-o geţii, dacii, tracii. (…) Am descoperit, tovarăşe Ceauşescu, scrierile arhaice şi codurile lor, pe-aceste pietre, şi-am scos un număr mare de fapte mitologice şi filosofice de interes uriaş, am descoperit mai apoi cheile culturii strămoşilor noştri, o sistemă de lucru de tehnică matematică fără de care toate inscripţiile alor noştri au fost citite greceşte fals, denaturat“.
Deşi astfel de năzbâtii trezesc râsul sau mila, ele nu anulează calitatea literaturii lui Ion Gheorghe. Ba chiar dimpotrivă. Ion Gheorghe este, într-o mai mare măsură decât oricare altul, poetul paradigmatic al comunismului românesc: l-a însoţit de la un capăt la altul, ilustrându-i toate etapele politico-estetice (realismul socialist al anilor ’50, neomodernismul anilor ’60-’70, naţionalismul paranoic al anilor ’70-’80; remanenţele post-’89 în zona România Mare); este cel mai bun poet dintre toţi poeţii true believers şi cel mai radical ideologic – maoismul pe care şi-l atribuia părea cu totul exotic în România comunistă. Se poate scrie o fenomenologie transversală a comunismului românesc analizând doar cărţile lui Ion Gheorghe. Calitatea cea mai preţioasă în vederea unui astfel de proiect stă tocmai în nebunia expansivă a poetului, în delirurile lui interpretative inconsistente, ilogice şi frenetice: în miezul ei se ascunde lava unei religii care este politică şi a unei politici care este religie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper