Dimensiunile României

Este greu de imaginat cum se vor calcula în viitor dimensiunile ţãrilor. Teoriile despre dispariţia statului naţional şi înlocuirea lui cu spaţiul teritorial nu sunt noi. Spaţiul în care sã trãiascã un singur popor majoritar, azi, mâine, nu ne mai corespunde realitãţii. Nici poporul care sã defineascã cu precãdere un spaţiu geografic. Spre aceste noi realitãţi istoria contemporanã face paşi importanţi.
Câtã Românie putem socoti
cã se aflã astãzi pe glob?
Fac lecţii cu copiii emigranţilor români la o şcoalã din Atena. Învãţãm ţãrile. Învãţãm capitalele lor. Spun Spania. „Aaa“, sare Ioana, „Acolo lucreazã sora mamei mele“. Spun Franţa. „Aaa“, sare Victoraş, „Acolo lucreazã fratele tatãlui meu“. Spun Roma. „Aaa“, sare Adi, „Am fost acolo. La naşii mei. Am acolo şi-un unchi. Şi verişorii mei merg la şcoalã-n Italia“. Spun Germania. „Aaa…“
Şi-am ajuns cu lecţiile doar la Europa. Sãptãmâna viitoare facem ţãrile Americii de Nord. Şi, pânã la sfârşitul anului, ajungem la Arctica şi Antartica. Nu m-aş mira deloc sã mã întrerupã şi atunci copiii cu „aaa“…
Trebuie sã te deplasezi câteva zile la Roma, ca sã rãmâi „paf“. În Italia trãiesc peste un milion şi jumãtate de români. Aceştia fiind cei înregistraţi la forurile italiene. Dacã punem la socotealã şi ilegalii sau sezonierii, populaţia româneascã se ridicã la aproximativ douã milioane de locuitori. Pe teritoriul Italiei trãieşte deci populaţia întregului Bucureşti. Clujul se aflã ca populaţie în Grecia. În Spania, din câte aud, se aflã un Bucureşti şi un Iaşi la un loc.
Celelalte oraşe sunt rãspândite în Germania, în Anglia şi pe alte continente.
Când spun cã în diasporã trãiesc nu români, ci o Românie, o spun intenţionat, nu fac o greşealã de exprimare. Şi acesta cred cã este cel mai grav lucru care poate sã ni se întâmple. Anume cã cei aflaţi în ţarã nu sunt conştienţi de faptul cã se creeazã o ţarã şi în afara hotarelor, iar cei din diasporã nu-şi dau încã seama cã azi, mâine, ei îşi duc şi  bucata lor de Românie cu ei şi, ca atare, vor fi mai puţin interesaţi de ceea ce se întâmplã în spaţiul real al ţãrii din care au plecat.
Despre condiţia socialã şi moralã a emigrantului se vorbeşte mult. Şi se spun snoave. Cã românii din emigraţie sunt sclavi plãtiţi la negru. Se sensibilizeazã televiziunile din ţarã. Îşi trimit ziarele reporteri. Se discutã la colţul strãzii în România. Cã fetele românce se prostitueazã. Apar interviuri cu personajul cu faţa ascunsã. Se oripileazã ţara de condiţia jalnicã a emigrantului român. Cã românii din Anglia au fost prinşi furând într-un magazin. Vai de mine, noi, cei care am fost învãţaţi în ţarã sã nu încãlcãm cele zece porunci…
Adevãrul este cã trebuie sã trãieşti o vreme în comunitãţile de români din afara ţãrii, ca sã rãmâi „paf“. Hoţi nu sunt printre ei, în mod sigur, mai mulţi decât în ţarã, unde searã de searã avem parte la televizoare de serialul intrãrii guvernului la puşcãrie. Prostituate, aşijderea. Sãrãcie şi analfabetism, ce sã mai vorbim.
Trebuie sã trãieşti câteva zile printre emigranţii români din Italia ca sã înţelegi cã cine a fost fãcut sã munceasã, cui i-a plãcut munca a gãsit de lucru şi munceşte cu mult folos. Şi cine a vrut sã înveţe şi-a gãsit drumul, copiii emigranţilor din România fiind în multe şcoli din Italia premianţii liceelor şi primii la intrarea în facultãţi.
Trebuie sã trãieşti câteva zile printre emigranţii din Roma ca sã vezi ce magazine prospere cu produse româneşti şi-au deschis, ce abundenţã şi ce varietate. Ca sã nu mai spun de numãrul de cumpãrãtori.
Şi… sã fii invitat la postul de televiziune Dacia, care transmite, dintr-un studio perfect dotat tehnic, programe variate în limba românã, pentru milionul şi jumãtate de telespectatori de pe teritoriul Italiei.
În Italia, românii candideazã la posturi de consilieri ai primãriilor italiene. Nu e vorba de un singur caz. Cei propuşi sunt mulţi, rãspândiţi pe tot teritoriul ţãrii. Românii fiind cea mai mare minoritate de pe teritoriul italian, relaţia lor cu italienii este „face to face“. Candidaţii la posturile de consilieri ai primãriilor îşi asumã obligaţia de-a reprezenta toate minoritãţile. Dar, în multe cazuri, ei fac parte din cea mai mare minoritate, cea a românilor. Nu am auzit de multe ori candidaţi la primãriile din ţarã vorbind la televizor şi expunându-şi programul. Am vãzut acest lucru-n Italia. O româncã, alãturi de care am stat cele patru ore ale unui program de duminicã în studioul Dacia din Roma, şi-a expus proiectele, ca viitor consilier al primãriei. Ce expunere clarã! Câtã maturitate politicã! Ce proiecte, demne de invidiat de orice primãrie care se ia în serios. De fapt, asta e ceea ce m-a frapat poate cel mai mult în cazul comunitãţii româneşti din Italia. Românii discutã  cu maturitate despre prezentul şi viitorul lor pe acest teritoriu. Românii se iau in serios, aşa cum mi-aş fi dorit întotdeauna sã se întâmple în ţara din care noi, atâţia, am decis într-o zi sã plecãm.
Nu ştiu cu ce concluzii vin de prin vizitele oficiale reprezentanţii guvernamentali, senatorii al cãror portofoliu tocmai acest lucru îl presupune, cunoaşterea diasporei. Din când în când primesc fel de fel de scrisori şi de înştiinţãri, de „luãri de poziţie“ faţã de un eveniment sau de altul. Trebuie sã recunosc însã, cu tristeţe, cã nimic din ceea ce ne reprezintã de fapt nu rãzbate din aceste „comunicate“. Este şi greu de ajuns la un asemenea lucru. Senatorii nu se mai pot afla în ţarã în ziua de astãzi, şi corespunzãtor unei asemenea tulburãtoare realitãţi, pentru a reprezenta diaspora. Senatorii trebuie sã trãiascã alãturi de noi, sã-şi caute de lucru în ţara-gazdã şi sã se descurce din salariul obţinut prin munca lor. Ei trebuie sã-şi trimitã copiii la şcolile din diasporã, sã-i vedem pe copiii lor printre bursieri, nu cu burse din ţarã, ci cu bursele statului în care lucreazã pãrinţii lor. Senatorii noştri trebuie sã dea seama în faţa poporului din diasporã, nu al celui din ţarã, de proiectele la care lucreazã şi de rezultatele lor.
Îi mulţumesc domnului Eugen Terteleac pentru invitaţia la televiziunea Dacia din Roma pe care o conduce, proprietar şi salahor, coordonator de programe şi reporter prezent cu orele pe platouri. Îi mulţumesc pentru multele învãţãminte pe care le-am tras din aceastã participare la o emisiune. Pentru mine, dânsul este un asemenea Senator. Numele şi l-ar merita pe deplin. Un adevãrat „Senator pentru diasporã“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper