Cruciada lichelelor

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Recitind editorialul, unul dintre ultimele din câte îmi dau seama, dacă mă uit la ce ne-a mai rămas din buget, descopăr că titlul ar mai cere două substantive: papagali şi idioţi.
Deci: Cruciada lichelelor, papagalilor şi idioţilor. Căci fără contribuţia acestora din  urmă, tragedia României nu ar fi putut atinge asemenea dimensiuni. Am depăşit planul la turnătorii. Primii la mortalitatea infantilă şi la copii abandonaţi, izolaţi precum soldaţii japonezi uitaţi  în diverse insule din Pacific,  primii analfabeţi ai Europei şi tot cam aşa suntem în ierarhie în multe alte domenii, ultimii la tipărituri, dar lideri la turnători. Securiştii de altădată, cei care mai trăiesc, trebuie să se simtă în faţa unor procurori de astăzi precum piticii lui Swift în faţa lui Gulliver! La fel şi turnătorii epocilor de aur! Delaţiunea încurajată prin toate mijloacele, ba chiar ridicată la rang de principal sport naţional, jenantul circ al arestărilor „selective“, cătuşereala ostentativă, cacealmaua justiţiei dezlănţuite – chioară, dar în niciun caz oarbă – marchează drumul spre epoca de piatră a civilizaţiei. Cei ce mai aşteptam un „proiect de ţară“ se vede că ne-am înşelat, astfel că,  în acest moment istoric, nu avem de ales decât dintre câteva rele, iar  orice om cu o minimă raţiune este obligat să-şi răspundă la cele mai banale dintre întrebări: Cine produce ţării cele mai mari daune? Hoţiile din bogăţia naţională – restituirile, mita etc.? Aşa-zisa justiţie care lasă impresia că stăpâneşte totul,  ascultă, urmăreşte, verifică o ţară de hoţi, de vinovaţi care-şi aşteaptă rândul la cătuşe (căci nimeni nu este în afara suspiciunii), sau paralizia generală, când de sus şi până jos nimeni nu mai semnează nimic, nimeni nu-şi asumă vreo răspundere? M-a uluit reacţia unor ambasade nemulţumite că nu a fost încă aruncat în cătuşele procurorilor un politician  – de valoare, în opinia mea –, Dan Şova. Ce treabă are, de exemplu, Ambasada Olandei cu decizia Senatului? Există vreun plan de arestare a guvernului ori a politicienilor români de frunte? Or, să fie ei de serviciu la turnesolul democraţiei de la noi? Dacă e aşa, ar trebui să-i revolte ordinele şefei liberalilor, care a cerut ca votul să fie filmat: treci cu bilele prin faţa obiectivului pentru ca acesta să garanteze partidului că bilele au fost puse unde trebuie. Secret, coană Joiţico,  dar să ştim şi noi!  Semn că stăm bine şi cu viitorul guvern. Dar când te gândeşti pentru ce a murit Gheorghe Brătianu la Sighet… Dacă până nu demult impresia generală era  că meseria cea mai rentabilă este cea  de politician, de acum înainte, şi experienţa ultimelor zile o dovedeşte, delatorii vor fi cei mai avantajaţi: dacă îşi toarnă colegii de echipă – grup infracţional organizat –, nu-i pedepseşte nimeni, rămân şi cu banii furaţi, şi scăpaţi de închisoare. Iar morala nu face parte dintre componentele spirituale ale lumii în care trăim. Mai există naivi convinşi că se poate face justiţie şi cu bun-simţ, fără aresturi supraaglomerate, fără cătuşe şi fără să dai unei  întregi populaţii certitudinea că este urmărită şi arestată. Sigur, se poate, dar nu la noi, unde este cultivată cu temeinicie nevoia de sânge, de violenţă, unde ţara pare împărţită între hoţi şi procurori care, fireşte, se înfruntă neîncetat pentru a stoarce o urmă de aprobare de la cei ce întreţin încleştarea pentru ca, nu de puţine ori, să poată  fura ei în linişte sau să cumpere, la preţuri de nimic, ceea ce a mai rămas. Este aproape unanimă părerea că ultimul deceniu, cel  băsist, a fost cel mai întunecat şi mai dureros, nu numai pentru că s-au desfiinţat şcoli, zeci de spitale, zeci de muzee, că practic mai mult s-a dărâmat decât s-a construit. Răul însă, din păcate, nu a început şi nu se va sfârşi odată cu Traian Băsescu. Acesta va fi, dacă va fi, doar ţapul ispăşitor, căci la  originea tuturor relelor trebuie căutată lipsa de educaţie îndeosebi a celor care ne-au condus – numai şi numai activişti! – din momentul în care au coborât de pe tancurile sovietice  şi până astăzi, când cam aceiaşi au schimbat rusa cu engleza, paltoanele de piele intens mirositoare şi cizmele cântărind câteva kilograme cu costume Armani şi Pierre Cardin. Ce n-au reuşit să schimbe de atunci şi până în zilele noastre, când sunt plini de titluri şi de diplome cumpărate, este dispreţul pentru carte, pentru omul instruit, şi alte asemenea sentimente şi atitudini care ţin de mitocănie. La început, se ştie prea bine, „puterea populară“ s-a instalat cu ajutorul celor leneşi, fără şcoală, complexaţi, cu păcate mai puţin ştiute. Fiind ceva mai vechi pe această planetă, am cunoscut mulţi activişti, vechi şi noi, proşti şi deştepţi, de ieri şi de azi. Unii, chiar şi acum, după atâta timp, îmi mai tulbură amintirile, se insinuează între ele revendicând un loc într-un roman. Mă urmăreşte tovarăşul R., care i-a cerut rectorului de la Medicina din Cluj să fiu exmatriculat pentru că aş fi declarat, în faţa lui şi a Comitetului raional de partid, că nu mă interesează politica partidului, că nu recunosc partidul şi alte asemenea mizerii. E adevărat, am refuzat să stau de vorbă cu el la telefon, deoarece trebuia să-l duc pe tata la spital şi nu găseam o salvare. I-am dat rectorului de atunci lista celor din Comitetul raional şi  l-am asigurat că accept exmatricularea dacă toţi vor confirma spusele secretarului. Serviciul de Cadre, spre uimirea mea, a făcut verificarea şi un singur om, un plutonier de miliţie, a spus adevărul. Datorită lui nu am fost exmatriculat. Acest activist, R., a trimis, în vremea colectivizării, mulţi ţărani la închisoare. Un vecin care, ca deţinut, a lucrat cinci ani într-o mină, şi-a propus să-l omoare. Luni întregi, după eliberare, i-a urmărit drumurile, prietenii, îi cunoştea pe de rost programul şi, într-o sâmbătă, ştiind că acesta mergea la o iubită, iar ca să ajungă la casa ei trebuia să treacă printr-o pădure, i-a ieşit înainte şi i-a făcut un inventar al păcatelor pentru care era decis să-l omoare. Când i-a comunicat sentinţa, vecinul meu a văzut cum omului i se umezeau pantalonii, iar la auzul unor  anumite zgomote, l-a lăsat să se prăbuşească: „Cum să bagi cuţitul în cineva care face pe el de frică?“.
Revoluţia din Decembrie a fost făcută de bărbaţi adevăraţi, dar după victorie au ieşit imediat la suprafaţă gunoaiele, demagogii, cei cu biografii falsificate, turnătorii şi papagalii. Un sfert de veac au vândut tot ce s-a putut, au furat şi au minţit. În jurul lor n-au mai rămas specialişti, profesionişti, oameni care îşi iubesc cu adevărat ţara. Cine îşi închipuie că nebunia arestărilor şi a cătuşelor îi va speria pe hoţi se înşală. Cei buni îşi iau lumea în cap, iar cei laşi aplaudă şi îşi vor pune întrebări dureroase abia după ce „tiranul“ va fi plecat. Şi abia atunci îl vor huidui, uitând că nici un dictator nu a apărut fără sprijinul şi aplauzele formale sau naive ale mulţimii, ci absolut sigur cu votul ei. Să nu uităm, aşadar, că asistăm la o mare cacealma. Nu ştiu câte partide politice mai există, dar din banca mea se văd doar două: al celor ce fură şi al celor furaţi. Şi o singură clasă politică: a activiştilor care refuză orice contact cu profesioniştii, cu educaţia adevărată. Dacă se arestează pe cinstite, rămân liberalii fără viitorul guvern. Căci alegeri n-au fost numai în 2009, ci şi mai târziu, bunăoară în 2014, şi nu avem nici un motiv să credem că obiceiurile s-ar fi schimbat radical. Adevărul până la capăt nu se află cu ajutorul cătuşelor şi al circului televizat, ci cu acela al cărţii, al educaţiei, al respectului pentru cel ce ştie, nu pentru cel ce toarnă. Cu aceiaşi oameni nu se poate face şi dictatură, şi democraţie, ci cum am spus, doar cacealmale. Petru Dumitriu avea un îndemn adresat unui confrate care a scris mai multe cărţi decât a citit: „Caliban, du-te la şcoală!“. Îndemnul mi se pare şi astăzi mai valabil ca oricând, atâta doar că nu ne-ar ajunge spaţiile de învăţământ. Dar trebuie să începem. Un înţelept zen spunea că orice întuneric poate fi înlăturat de o simplă lumânare.     n

P.S. Un recenzent al revistei Familia s-a arătat oripilat că am publicat in extenso opiniile preşedintelui Klaus Iohannis despre cultură. Am scris la timpul potrivit şi despre intelectualii lui Băsescu, deoarece la el, a văzut o ţară întreagă, de cultură nici nu putea fi vorba. Este o greşeală să informezi? Am informat, nu l-am lăudat, dar aş face-o cu plăcere dacă preşedintele ne-ar da motive.

Un comentariu pentru “Cruciada lichelelor”

  1. aprilie 7, 2015 la 4:09 pm

    Maestrul August Buzura este scârbit. Şi pe bună dreptate.Cei care s-au dus la şcoală nu au loc în administraţii. Şi asta, domnule Augustin Buzura pentru că nu-i vrea nici populaţia – căci popor sau neam nu-i pot spune – română, blestemată de ea însăşi.”Lasă-l, că-i poet!”
    Ne culcăm şi ne trezim în zăngănit neruşinat de cătuşe butaforice, urmând ca tot noi, contribuabilii, să suportăm statul în aresturi şi puşcării balneare, fără să se reintroducă în circuit banii furaţi de aceştia.
    Cineva trebuie să spună aceste lucruri. Sunteţi unul dintre ei. Dar nu vă faceţi iluzii, nu veţi îndrepta lucrurile. Doar vă răcoriţi. Neduşii la şcoală nu vor părăsi scena. Populaţia îi cere, îi vrea. Acesta este blestemul!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper