Te rog, îţi poruncesc!

Un articol de Horia Pătraşcu

„Ascultă-ne, Doamne!” Orice rugăciune este o poruncă emasculată. Omul ar vrea să-i poruncească, să-i comande lui Dumnezeu, să şi-l subjuge, să şi-l facă şerb, lacheu, majordom, dar nu poate şi atunci cade în genunchi, imploră, se roagă. „Ascultă-mi, Doamne, ruga” se traduce prin „ascultă-mi, Doamne, porunca!”.
În vechime, zeii care nu se supuseseră dorinţelor oamenilor, care nu le ascultaseră rugile-porunci şi nu-şi plătiseră cinstit ofrandele primite erau biciuiţi şi infamaţi de către credincioşii înşelaţi – semn clar al originii ascunse a rugăciunii. De câte ori nu am tresărit auzind şfichiul acelui bici în cele mai mieroase paraclise şi tropare.
Şi ce e valabil pentru Dumnezeu e valabil cu atât mai mult pentru semenii noştri. Învăţăm târziu şi cu greu să spunem „te rog”: copii fiind, cerem imperativ, comandăm, poruncim. „Eu sunt puternic, tu trebuie să mi te supui” este – până să devină un principiu a- sau trans-moral al supraomului – instinctul firesc al oricărui om. Dacă l-am lăsa să se dezvolte neîngrădit într-un singur copil, acela ar înghiţi lumea. Dar nu o facem, înspăimântaţi de natura hegemonistă a noastră, a tuturor. A educa înseamnă a acţiona în contra acestei naturi, a-i învăţa pe alţii – după cum ai fost tu însuţi învăţat – că nu ţi se cuvine totul, că trebuie să rogi ca să obţii, că ceea ce primeşti e o favoare şi nu un tribut. Copiii îşi smulg unul altuia obiectul dorit într-o deplină inocenţă, fără să se simtă în vreun fel vinovaţi că-şi apropriază ceea ce vor şi le place.
Dacă există, simţul proprietăţii este simţul proprietăţii mele şi nu implică o recunoaştere a drepturilor la proprietate a celuilalt. Putem să o recunoaştem – proprietatea celuilalt – teoretic, niciodată nu-i vom simţi cu adevărat îndreptăţirea. Drept negativ, desigur, dar numai întrucât e vorba despre stăpânirea noastră.  De aceea a fost nevoie ca Decalogul să prevadă nu o singură poruncă, ci două sau, în tradiţia catolică, chiar trei porunci care interzic furtul. Iar dacă a ucide înseamnă a lua viaţa altuia, putem adăuga încă una…

P.S.
Inocenţa potentaţilor prinşi cu hoţii de milioane de euro, redată de cuvintele providenţiale ale Elenei Udrea „ce vreţi, toată lumea ia, toată lumea ştie cum se plătesc campaniile electorale”, readuce furtul în zona omenescului natural, firesc, aproape graţios.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper