Sora lui Rebreanu

Un articol de Ion Brad

Livia Rebreanu-Hulea, Răvaşe în tabără, Editura Ecou transilvan, Cluj-Napoca, 2014;

 

Colegul şi prietenul meu, criticul şi istoricul literar de la Blaj, Ion Buzaşi, amintindu-şi că i-am dăruit cândva volumul original, Răvaşe în tabără, al Liviei Rebreanu-Hulea, sora marelui prozator Liviu Rebreanu, s-a învrednicit să-l reediteze şi să-l prefaţeze. Un gest de nobleţe sufletească şi intelectuală.
Desprind doar începutul Prefeţei sale: „Când într-o familie se afirmă un talent artistic puternic, genial, ceilalţi copii, chiar dacă au şi ei înzestrări artistice remarcabile, rămân în umbră. Este şi cazul învăţătorului Vasile Rebreanu, din a cărui numeroasă familie de 14 copii (şase morţi de tineri), aproape toţi au avut înclinaţii spre diferite arte, dar numai Liviu, cel dintâi născut, Alfa, cum îl numea Ludovica Rebreanu (n. Diugan), mama lui, va deveni un nume celebru în literatura română, fiind considerat creatorul romanului românesc modern.
Talent poetic a avut şi sora lui, Livia. Fotografiile ce le am în faţă îmi întăresc imaginea cinematografică pe care a întruchipat-o cu atâta farmec actriţa Catrinel Dumitrescu în filmul realizat după romanul Ion. A fost cu patru ani mai tânără decât Liviu, născută la 12 octombrie 1889 în Maieru, fiind al patrulea copil dintr-o familie numeroasă, ce va fi şi o bucurie, dar şi o povară materială pentru învăţătorul mereu strâmtorat financiar“.
Aflăm, de asemenea, că în 1918 Livia s-a căsătorit cu profesorul şi publicistul Ovidiu Hulea, împreună cu care a locuit o vreme la Blaj, apoi la Cluj, ca să se aşeze definitiv la Aiud, în 1922, când a luat fiinţă acolo Liceul „Titu Maiorescu”. Soţul Liviei a decedat în 1952, ea supravieţuindu-i până în 1972.
Din biografia sa literară reţinem faptul că de la începuturi a fost încurajată şi îndrumată de fratele său mai mare, debutând apoi, în 1910, în revista Falanga literară şi artistică a lui Mihai Dragomirescu. A colaborat la revistele ardelene Luceafărul, Cosânzeana, din Orăştie, şi Românul din Arad.
După versurile de început, sentimentale şi elegiace, „zilele de zbucium şi lacrimi” ale Primului Război Mondial aduc în poezia sa o notă gravă, o sensibilitate acută, ca o rană deschisă. Era şi vremea în care fratele său Emil fusese judecat şi executat, ca ofiţer în armata austro-ungară fiindcă a refuzat să lupte împotriva românilor.
Ion Buzaşi analizează atent ambele etape ale poeziei Liviei Rebreanu-Hulea, insistând mai ales asupra unor reuşite din ciclul Răvaşelor, trimise pe front. Unul al copilului, altul al bunicului, care îşi încheia mesajul cu următoarele versuri: „şi toţi cu-nfiorare vorbesc de-un mare praznic // Când s-o sfârşi deodată tot vuietul năpraznic / şi s-o zidi, nepoate, o mare-mpărăţie / şi slobod pe vecie românul o să fie“.
În Răvaşul copilului citim frumoase versuri ca acestea: „Sub o geană de pădure dintr-o-ndepărtată ţară / luna vede-o cruce nouă pe-o movilă solitară“. Mai sunt şi alte versuri la fel de emoţionante.
La împlinirea celor o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, reeditarea cărţii Liviei Rebreanu-Hulea merită toate elogiile noastre.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper