Şampon League

Un articol de GEORGE NEAGOE

Campionatul de fotbal din România seamănă cu o burlă. Termenul, preluat din italiană, înseamnă ironie sau glumă şi, de un an încoace, a fost înnobilat cu apelativ de condotier. Nu mai ţin minte de când n-a mai apărut pe post Marcel Puşcaş, fost jucător al Stelei, să ne spună cum Mircea Sandu a confiscat Federaţia Română de Fotbal în 1990, furând denumirea de la fosta asociaţie care funcţionase până la Revoluţia din 1989. Pe Marcel Puşcaş l-am zărit cam 5 sezoane pe la Tele 7 abc şi la OTV (la Domnu’ Dan), într-o emisiune modelată <sic!> de Bogdan Dragomir, fiul Oracolului din Bălceşti. Şi perora invitatul, acuzându-l şi ameninţându-l pe Naşu’, în timp ce Dumitru Dragomir – pe atunci Preşedintele LPF şi Prim-vicepreşedintele FRF – se îmbrăţişa şi se săruta pe obraji cu Mircea Sandu de câte trei ori în public. Era cineva contra? Da, Contra era cineva. Un fundaş muncitor, care, în zilele lui faste, a ajuns la AC Milan. Aşa se orchestrau cândva scandalurile. Să făcea vâlvă, se aduceau critici, se organiza Procesul/ Recursul etapei şi, neapărat, erau sunaţi patronii. Astăzi, cei din urmă sunt chemaţi la vorbitor.
Cum ar fi să treacă Valeriu Argăseală pe la penitenciar, la Gigi Becali, iar deţinutul să-i înmâneze, pe şerveţel, formaţia-tip în clasicul 4-4-2, rezervele şi minutele când să se efectueze modificări? Când Meme Stoica stătea pe banca Unirii Urziceni, ca să-i ţină de urât lui Dan Petrescu, ne povestea la micul ecran cum Gigi Becali îl chema la palat, scriindu-i ce echipă să trimită pe gazon antrenorul (să zicem Marius Lăcătuş): „Domnu’ patron, se trezea apostrofat proprietarul echipei, se scrie Ochiroşii nu Ochii Roşii!“. Îl asculta pe moşier la gramatică. Parcă ar importa detaliile. Nu contează. Miel să iasă. Şi să fie şi de rasă.  Oricum, era nevoie să se ia atitudine la Steaua. Exista pericolul să se relanseze lupta pentru titlu. Noroc totuşi că Mircea Rednic a întors-o ca la Ploieşti. Au năvălit ieşenii şi au câştigat. Îl cunosc pe Mircea Rednic aşa de bine, încât voi înceta comentariile pe teme sportive cât îi va pregăti pe „Lupii Galbeni“. Desigur, titlul se dispută până la final?! O veste bună pentru Constantin Gâlcă, pentru că nu-i mai sună telefonul cu reggaeton. Cred că are acorduri din „Râde iarăşi primăvara“. Pe 1 Mai sper să fie titlul 26 pe masă.
Dacă şi la Petrolul s-ar fi aplicat tactica din Ghencea, atunci s-ar fi văzut imediat rezultatele. Bineînţeles că Toto Tamuz şi Mohamed Tchité sunt cei mai valoroşi atancanţi din ţară. Dar nu e suficient să ai stofă.  Trebuie şi croială. Or, din păcate, după ultimul fluier din actualul sezon, va fi o roială. Vor pleca toţi extracomunitarii, fiindcă avem numai talente, însă nu şi cluburi. Putem organiza o competiţie bidivizională. Liga 1 şi Liga 2 la superofertă. Echipele private vor dispărea şi vor supravieţui cele subvenţionate de stat. Să redirecţionăm câte 2% din impozitul pe venit, să devenim societari şi să primim dividende. CFR Cluj a cucerit trofee doar cât a fost Emil Boc prim-ministru? Nu prea înţeleg creştineşte. E perioadă de post, când mă străduiesc să iert. şi acum clubul se desfiinţează. Are datorii. Cine le recuperează? Dar întrebarea corectă ar fi de la cine. Campioanele României, din 2008 începând (mai puţin Steaua), au nişte destine curioase. Unirea Urziceni s-a dizolvat. Oţelul Galaţi stă în carantină. CFR Cluj e pe cale să se destrame. Alte nume, aşa-zicând de tradiţie, se află în insolvenţă. Timpul trece şi, după trei ani, vor intra în faliment, lăsându-i pe mulţi cetăţeni fără aliment. Or, pentru suporteri se zbat fotbaliştii. Să se zbată să lase sărmăluţele în foi de viţă şi să nu mai combine cartofii cu pâinea. Eşti plătit să alergi, atunci ar fi cazul să dai exemplu de viaţă cât de cât sănătoasă. Pentru Cupa Mondială din 2010, camerunezul Roger Milla, cel mai vârstnic fotbalist care, la acea dată, călcase la respectiva competiţie, a făcut reclamă la o băutură acidulată dăunătoare. Iar Messi şi CR7 savurau, în spoturi publicitare, „puiul“ prăjit à la Kentucky. Ar merge şi câte un pui de somn, imediat după meci. E târzior şi, părerea mea, lăpticul nu se compară cu berica. Echipa s-a dăruit, dar a pierdut cele trei puncte. Eşecul a fost sărbătorit în oraş, alături de prieteni şi de familii. Vorba ceea: atâta pot.
Tot mai multă lume se refugiază pe stadioane şi în teatre. Cetăţenii se întorc în arenă, ca să ia parte la spectacole. Probabil aceasta a devenit, deocamdată, singura variantă-surogat de prezenţă directă la viaţa obştii. Persoanele îşi caută fie reprezentanţii, fie recompensele sufleteşti. Nu e vreme de citit. Nevoia de ficţiune persistă. Aşteptările de la fotbal sunt prea mari la noi. De aceea, poate, justiţia a găsit acolo o ţintă mediatică. Sinteza supralicitării acestui sport în România vine de la Mihai Teja, antrenorul lui Dinamo. După returul semifinalelor Cupei României, cu Pandurii Târgu-Jiu, îl auzim spăşit şi emfatic: „Noi suntem de vină. Ne-a rămas doar campionatul“. Se referea, probabil, la sezonul 2015-2016. Să sistematizăm puţintel. O echipă în insolvenţă are dreptul de a legitima numai jucători liberi de contract. O echipă în insolvenţă nu are drept să evolueze în competiţiile europene intercluburi. Pentru redresarea situaţiei financiare trebuie exportate elementele tinere. Numai că preţurile sunt fixate de cumpărători. Dorin Rotariu tot promite. Cosmin Matei stă să confirme. Marius Alexe aşteaptă a doua şansă peste hotare. Valentin Lazăr se pregăteşte cu siguranţă să plece prin Asia.
Avem pretenţii nefondate, pentru un sport care nu ne-a adus niciodată o performanţă. Rusia vine cu scoruri masive, transferă jucători brazilieni şi italieni, aduce antrenori cu prestanţă şi nu face faţă. Vorbim de cea mai întinsă ţară de pe mapamond, cu peste 17 milioane de km2. Îl trimitem pe cel mai eficient atacant al patriei, pe temutul Claudiu Keşerü, în Qatar. E drept că ţara ce va găzdui Cupa Mondială din 2022 s-a remarcat la CM de handbal din această iarnă, ajungând până în finală cu o multinaţională întreţinută cu dolari. Am senzaţia că în China şi în lumea arabă s-au inventat metode de a înmulţi banii fără a provoca inflaţie. Dacă nu ai nici produse (noi) de vânzare, nici o piaţă nouă de desfacere, atunci, bineînţeles, investeşti în oameni. Se înmulţesc beneficiarii. Dar să fiu econom la vorbe. Florentina Marincu (18 ani) şi Marius Oprea (aproape 33 de ani) au câştigat câte o medalie de bronz la Campionatul European de Atletism în sală de la Praga. Dacă vreo echipă românească ajungea în primăvara Europa League, ţineam petrecerea cu taraf şi sărbătoream Anul Nou de Mărţişor.
E un fel de circ fără pâine. Coca afânată cu drojdie care se dă la un leu nu se compară cu tentaţia cotidiană: covrigul. În Bucureşti, câinii au ajuns să respecte proverbul. În Capitală, sunt două cozi: la achitarea facturilor (la poştă în special) şi la covrigi. La Piaţa Unirii 1, cum ieşi de la metrou, bunătăţile cu mac şi cu susan costă 50 de bani. Presa şi televiziunile se zdrumică nefondat când transformă fotbalul în subiect. Totuşi, România va trimite, în 2016, două echipe în tururile preliminare ale Champions League. Cred că ne vor ustura ochii, de parcă ne-a intrat şampon după un duş cu apă rece şi calcaroasă. Sunt doar nişte clăbuci. Uneori, facem spume la gură când nu am ajuns spuma.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper