Roland Garros-ul se schimbă

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Conservatorismul este bun, dar nu oricum, dar nu oricând. Dacă ştaiful este înalt iar orizontul de aşteptare foarte pretenţios, atunci e musai ca o schimbare de proporţii să se petreacă. Şi asta nu la Paştele cailor, ci cât mai curând, în funcţie de condiţiile şi împrejurările concrete…
Considerat un autentic campionat mondial al tenisului pe zgură, turneul de Grand Slam de la Roland Garros, Paris, a trăit periculos în ultimii ani. Pricina? Nesfârşitele dezbateri, controverse şi chiar certuri iscate de o problemă pe cât de reală, pe-atât de spinoasă: fie dezvoltarea parcului sportiv de la Porte d’Auteuil, fie mutarea sa în altă locaţie. Până la un punct, aspecte precum sporirea suprafeţei complexului FFT şi construirea unui acoperiş retractabil pe arena centrală „Philippe Chatrier”, deşi dezirabile, se loveau de rigiditatea fatală a unei legislaţii de arondisment şi oarbe, şi surde.
În acea zonă burgheză şi înverzită a Parisului este interzis să construieşti structuri urbane prea înalte, iar un acoperiş precum cel de la Melbourne sau Londra ar fi primit doar o autorizaţie temporară de funcţionare. Adică: milioane de euro cheltuiţi, timp de două săptămâni, în fiecare an. Mai mult, nici extinderea fermecătorului parc ce găzduieşte Roland Garros-ul nu era posibilă, căci Primăria de arondisment se opunea exproprierilor.
Dacă lucrurile rămâneau neschimbate, atunci marele turneu era condamnat la un fel de minorat în rândul celor patru competiţii de top ale tenisului mondial. Dintre cele patru turnee de Mare Şlem, Roland Garros-ul avea cea mai mică suprafaţă utilă, găzduind un număr insuficient de terenuri şi beneficiind de un Centru de presă destul de discret. Arena sa centrală, alături de cea a turneului de la Flushing Meadows, erau singurele lipsite de acoperiş în caz de precipitaţii. Iar la Paris, în mai, plouă exasperant de mult…
Pornind de la toţi aceşti factori, nu puţini erau oficialii francezi care propuneau diferite locaţii unde să fie mutată competiţia. Unii o vedeau la Versailles, alţii la Gonesse, iar alţii la Marne-la-Vallée. Singurul impediment? Toate aceste amplasamente sunt situate în afara Parisului, la câteva zeci de kilometri. Ceea ce însemna dezvoltarea infrastructurii ferate şi de şosele-autostrăzi, a celei hoteliere şi informatice, a parcului rutier etc. Plus factorul timp.
În cele din urmă, la 13 februarie 2011, plenul FFT a hotărât, bizuindu-se pe sprijinul Primăriilor şi al Guvernului, să extindă actuala bază de la 8,5 ha la 14 ha până în 2016. Mai mult, un acoperiş mobil tip „aripi de avion” va fi instalat pe arena „Philippe Chatrier”, un nou stadion cu o capacitate de 5.000 de locuri va fi construit pe locul Serelor de la Porte d’Auteuil, prin extindere, iar un nou Centru de presă va fi realizat, având o capacitate de primire mai mare decât cel prezent, de doar 2.500 de locuri. Costul total al proiectului se ridică la 273 de milioane de euro, iar finalizarea sa va aduce un plus de 150.000 de spectatori pe ediţie.
Şi pentru că tot ne-am liniştit văzând că bătrânul Roland Garros nu va deveni altceva, ci doar îşi va cosmetiza şi întineri figura, să sperăm că ediţia 2015 va fi una la fel de tumultoasă precum precedentele, când, cel puţin pe tabloul feminin, surprizele s-au ţinut lanţ, câştigătoarele fiind mereu altele, de la Schiavone la Li Na şi de la Serena Williams la Maria Şarapova. Simona Halep, merituoasa şi ghinionista finalistă de anul trecut, poate da lovitura, căci zgura este suprafaţa care o avantajează cel mai mult. Dacă Şarapova se împiedică pe parcurs şi dacă româncuţa noastră îşi joacă tenisul ei inteligent şi geometric, dacă Simona va fi validă şi cu resurse fizice bine dozate, atunci Cupa „Suzanne Lenglen” are şanse mari pentru a poposi la Bucureşti. Ar fi şi timpul, căci de mai bine de 37 de ani tot aşteptăm un asemenea eveniment, unul pe care sportul alb românesc are, mai ales în prezent, toată legitimitatea să-l trăiască…
Pe tabloul masculin, în ciuda ascensiunii fulminante din ultimii ani a sârbului Novak Djokovici, actualul lider ATP, Rafael Nadal rămâne marele favorit. Ibericul, considerat drept cel mai mare tenisman pe zgură din istorie şi încununat de nouă ori la Roland Garros, în mod normal, dacă se va prezenta valid din punct de vedere corporal, nu poate fi învins de nimeni din actualul circuit. Cu turneul de la Buenos Aires câştigat recent, forma nadaliană pare a-şi fi intrat pe un trend ascendent. Încrederea e dată de rezultate, iar în spatele acestora stă jocul bun. Iată de ce Rafa joacă atât de mult cât poate, inclusiv la dublu, alături de bunul său amic Juan Monaco.
În acest an miza este una imensă pentru elevul unchiului Toni, deoarece un nou trofeu al Muschetarilor câştigat de Rafael ar însemna un adevărat vârf Himalaya în tenis, adică o bornă, zece titluri, cvasi-imposibil de egalat într-un viitor cât de cât aproximabil, mai cu seamă pe zgură, suprafaţa cea mai problematică, aceea care solicită cel mai mult organismul tenismenilor… O surpriză este însă oricând posibilă, indiferent că va fi produsă de Djokovici, Federer, Nishikori sau, de ce nu, Berdych, Murray sau Ferrer.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper