Remember Wimbledon 2011: întâmplări, fapte, deziluzii

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

În ciuda proverbialei morgi englezeşti, turneul de la Wimbledon nu e tocmai prilejul unor atitudini calme şi echidistante. Să ne amintim doar de nefericitul an 1973, când cei mai valoroşi jucători ATP au boicotat competiţia, Ilie Năstase, pe-atunci lider mondial, salvând, simbolic şi in extremis, blazonul unui turneu care tocmai îşi văzuse decăzută legenda. Ca orice mit, The All England Lawn Tennis and Croquet Club de la Wimbledon are, datorită istoriei şi tradiţiei de 134 de ani, pătimaşi susţinători şi acerbi contestatari. De regulă, reacţiile variază de la minus la plus infinit. Astfel, avem de ales între formula tipică tenismenilor crescuţi pe zgură (iberici, latino-americani şi est-europeni), „iarba e bună, însă doar pentru rumegătoare“, şi expresia sacrosanctă specifică jucătorilor anglo-saxoni, „nu există combinaţie cromatică mai nobilă decât cea dată de albul echipamentului şi verdele gazonului“. Desigur, dreptate au şi unii şi alţii, iar pe deasupra acestui adevăr tolerant pluteşte constatarea, banală, că Wimbledonul nu poate fi în nici un caz ignorat…
Oricum, faptul că se joacă tenis pe gazon doar cinci săptămâni pe an transformă Wimbledonul dintr-o catedrală aristocratică într-un codru al Sherwood-ului în care totul devine posibil. Există atât de puţini specialişti ai tenisului pe iarbă, că surprizele pot interveni oricând şi de oriunde. În afară de Roger Federer, the king of grass, descendentul lui Pistol Pete Sampras şi al lui Björn Borg, mai nimeni din ATP-ul actual nu poate să declare cu mâna pe inimă că stăpâneşte arta acestui sport despre care Ion Ţiriac spunea că se deosebeşte de tenisul jucat pe alte suprafeţe la fel cum se distinge tenisul de masă de tenisul de câmp…
Desigur, mai este un Nadal, care a realizat performanţa de a se transforma dintr-un „zgurist“ pur sânge într-un maestru al gazonului londonez (a câştigat două titluri la Wimbledon şi a mai disputat alte două finale!), un Roddick (de trei ori finalist ghinionist!), un Murray, britanic get-beget, un Tsonga, Gasquet, Söderling, Fish, sportivi care adoră iarba, câţiva jucători atipici, cum sunt Feliciano Lopez şi Marcos Baghdatis, iar apoi vin tenismenii compleţi, buni pe orice suprafaţă, cum e Djokovici.
Ediţie aniversară, cea de anul acesta a prilejuit lansarea unui excelent film documentar realizat de profesioniştii BBC, 125 Years Of Wimbledon: You Cannot Be Serious, al cărui titlu este o mostră excelentă de oximoron şi umor negru britanic: avem, pe de o parte, cifra ce consemnează o tradiţie mai mult decât seculară şi scrobită, pe de altă parte, ne şochează expresia, deja consacrată, a unui McEnroe revoltat şi turbulent, care-l apostrofează pe arbitru!
Ei bine, ediţia din 2011 a debutat sub semnul unor certitudini majore, la masculin, şi al unor zdravene dileme, pe tabloul feminin. La băieţi, era evident că primii patru capi de serie, Nadal, Djokovici, Federer şi Murray, nu prea aveau cum să tremure pe drumul spre sferturi de finală, deşi un Baghdatis pentru Nole, un Ljubici pentru Andy, un del Potro pentru Rafa şi un Iujnîi pentru Roger s-au dovedit nuci tari. Dezamăgiri grele ne-au oferit Thomas Berdych, finalistul ediţiei trecute, eliminat în optimi de rafinatul iancheu Mardy Fish, dar şi Robin Söderling, înfrânt prea rapid şi prea net de surprinzătorul Bernard Tomic, un puşti australian cu rădăcini croato-bosniace fascinat de jocul serviciu-voleu. Deloc paradoxal, partidele care ar merita un premiu de frumuseţe, deşi nu s-au disputat între favoriţi impozanţi, au fost cele dintre Fernando Verdasco-Radek Stepanek şi Robin Söderling-Lleyton Hewitt, ambele meciuri fiind confruntări de cinci manşe, cu multe răsturnări de situaţie. O surpriză plăcută ne-a oferit şi polonezul venit din calificări Lukasz Kubot, un merituos erou al optimilor de finală, cel care l-a condus cu două seturi la zero pe Feliciano Lopez, ratând două match-ball-uri în manşa a treia. De asemenea, sorţii au dovedit o cumplită lipsă de imaginaţie, aşezându-i faţă în faţă pe John Isner şi Nicolas Mahut, cei care doborâseră recordul absolut de longevitate al unui meci anul trecut, la Wimbledon, când s-au luptat 11 ore şi 5 minute. De data aceasta, în doar trei seturi, s-a impus tot americanul. Despre singurul român de pe tabloul principal, mai nimic de spus. Victor Hănescu a trecut uşor de cehul Pospisil şi a fost eliminat de Roddick după un joc decent.
La fete, vestea bună este că surorile Williams au renăscut, după aproape un an de absenţă din circuit cauzată de grave accidentări. Vestea proastă e că amândouă, şi Venus, şi Serena, s-au oprit în optimi de finală, fiind eliminate în câte două seturi de fosta finalistă din 2007, franţuzoiaca Marion Bartoli, şi de insolita jucătoare bulgară Ţvetana Pironkova. La drept vorbind, familia Williams nici nu ar fi avut cum să spere la mai mult. Altfel, pe tabloul feminin, a plouat cu surprize. Vera Zvonareva a fost timpuriu eliminată de aceeaşi Pironkova, proaspăta campioană de la Roland Garros, Na Li nu i-a făcut faţă germanei Sabine Lisicki, austriaca Tamira Paszek a scos-o pe Francesca Schiavone, unguroaica Melinda Czink pe Sam Stosur şi, bomba-bombelor, fermecătoarea şi miniona slovacă Dominika Cibulkova a spulberat visul liderei mondiale la un prim titlu de Mare Şlem, eliminând-o în optimi pe Caroline Wozniacki, după ce daneza luase un prim set fără probleme, la unu. Dintre fetele noastre, Simona Halep a făcut cea mai frumoasă figură, trecând în turul al doilea. Ea a disputat un meci strâns contra Serenei Williams şi a câştigat primul set în faţa deţinătoarei titlului, o adevărată legendă a istoriei tenisului. Din păcate, Simona şi-a respectat prea mult adversara, permiţându-i acesteia să revină în partidă – spre deosebire de mult mai combativa Ţvetana Pironkova, care n-a vădit nici urmă de consideraţie faţă de capii de serie pe care i-a eliminat…
La dublu masculin, cuplul Horia Tecău-Robert Lindstedt, finalist anul trecut şi favorit opt, şi-a justificat calitatea, atingând sferturile de finală. În aceeaşi probă a turneului, să consemnăm o surpriză de proporţii, căci în turul secund, al doilea cap de serie, format din Max Mirnîi şi Daniel Nestor, a fost eliminat de echipa compusă din Kevin Anderson şi Julian Knowle.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper