O nouă trădare a intelectualilor

Un articol de Ion Brad

Theodor Codreanu, A doua schimbare la faţă a României, Editura Scara, 2013

 

Autor al unei bogate opere de prozator, eseist, critic şi istoric literar (printre care multe dedicate lui Eminescu), Theodor Codreanu îşi explică necesitatea publicării acestei a doua ediţii a cărţii prin care a încercat să dea o replică volumului cu acelaşi titlu, publicat în 1936 de Emil Cioran: „Dar de ce acest titlu? Cititorul avizat va face imediat corelaţie cu celebra Schimbarea la faţă a României din 1936 a lui Emil Cioran. Neîndoielnic, e vorba şi de o replică dată teribilei frământări ideatice a tânărului Cioran, îngrijorat ca nimeni altul de soarta României. Dar replica mea venea într-un moment total nepotrivit, fiindcă după 1989 nu era loc de îngrijorare pentru soarta neamului românesc, deşi tocmai de o asemenea îngrijorare ar fi fost nevoie. Preocuparea pentru România devenise imposibilă în contextul biruinţei ideologiei postmoderniste, care elimina din arsenalul ei naţionalul la umbra condamnării aşa-numitului fenomen al «naţional-comunismului» adus la exacerbare de megalomania Ceauşeştilor. În asemenea împrejurare, s-a produs în ţara noastră o nouă trădare a intelectualilor, ca să fac trimitere la Julien Benda. E vorba, mai degrabă, de continuarea sub masca anticomunismului a ceea ce Jean Sévillia numea, într-o carte recentă, terorism intelectual. Fenomenul merită a fi judecat măcar post-festum. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat decât o singură dată în istoria României: la instaurarea regimului comunist sub ameninţarea tancurilor sovietice. Atunci, intelectualii care n-au fost eliminaţi (prin puşcării sau prin exil) au răspuns, fascinaţi, la cântecul de sirenă al ocupantului sovietic, slujindu-l cu mult zel. Ce contrast izbitor între ceea ce visase Cioran şi ceea ce au adus cu ei ruşii, ajutaţi de entuziasmul «mesianic» al intelectualilor români!“
Odată intrat în substanţa acestui tablou complicat, ajuns în faţa realităţilor de după evenimentele din 1989, autorul este nevoit să constate că „s-a dovedit că noua schimbare la faţă e tot una aberantă, dar cu mult mai parşivă decât cea veche, căci ar putea să însemne nu schimbarea la faţă, ci dispariţia însăşi a României“. Pentru a putea desluşi evoluţia şi gravitatea unor asemenea susţineri, cititorul acestei cărţi de 524 de pagini este invitat să parcurgă cele 29 de capitole, de o varietate impresionantă. O simplă enumerare a lor e suficientă pentru a înţelege efortul acestui strălucit şi (prin fire) modest cărturar român de la Huşi de a limpezi, cu argumente convingătoare, atâtea ipostaze contradictorii sau încă nelămurite ale istoriei din ultima sută de ani. Nu ştiu dacă le lămureşte pe toate sau numai le abordează curajos şi le lasă deschise, îndemnându-ne pe noi să le căutăm soluţii.
Astfel navigăm printre paginile intitulate Autohtoni şi periferici, pornind de la cea mai veche teză a lui Neagu Djuvara, ajungând la Experienţa românească (Cazul fanariot, Cazul maghiar, Cazul rusesc, Cazul românilor sud-dunăreni) ca să poposim pe îndelete la Cazul minorităţii evreieşti. Aici citim despre Radicalişti, Evreii în spaţiul românesc, Adevărata „problemă evreiască“, Promisiunea lui Stalin „violenţa mimetică“, Întrebările lui Paul Goma, ca să constatăm în final că autorul iese cu fruntea sus din acest delicat labirint al unei tragedii contemporane.
Pline de tot interesul sunt capitolele Românitate şi occidentalizare, Naţionalism şi comunism, Protocronismul, Disidenţi şi rezistenţi, un amplu expozeu istoric al evoluţiei acestor categorii. O multitudine de exemple cu nume personale, uneori în polemică deschisă cu unii dintre aceştia, cum este Neagu Djuvara, semnatar al Declaraţiei de la Budapesta, devenit apoi campion al rescrierii istoriei româneşti pe „direcţia antieminesciană“. Alt caz examinat pe larg este cel al aşa-zisului disident Vladimir Tismăneanu. Aflăm multe despre rolul său malefic, ca şi despre acela al lui Silviu Brucan, cel prin care „geniul“ lui Soros şi-a înfăptuit proiectele, prin oameni de stânga şi de dreapta. „În istorie există analogii izbitoare. Iacobinul de la 1793 a devenit comunistul din zilele noastre“, scria Karl Marx în 1848, „Cu privire la problema poloneză“. După acest citat Th. Codreanu adaugă: „La rându-ne putem judeca: în istorie există analogii izbitoare. Comunistul de la 1848 a devenit anticomunistul din zilele noastre. Şi tocmai acest adevăr la lumina zilei se străduiesc să-l ascundă, destul de nedibaci, apostolii «noii lumi». Apostoli ca Soros şi adepţii lui, atraşi sau nu de generozitatea miliardarului, evită gândirea organicistă, cu adevărat critică, din pricină că s-ar izbi de existenţa naţiunilor“.
Din lipsă de spaţiu, mai recomand citirea atentă a celorlalte capitole ale cărţii, printre care neapărat Cleptocraţia, Europa bicefală, Schimbarea la faţă I şi II, „Culpa“ generaţiei fericite şi A doua schimbare la faţă?.
Oricât efort presupune parcurgerea unor asemenea pagini, acesta este răsplătit din plin, îndemnându-ne pe toţi la o mai profundă înţelegere a timpului pe care îl trăim.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper