O monografie Aron Cotruş

Un articol de Ion Brad

Ion Dodu Bălan, Viaţa şi opera unui poet exilat: Aron Cotruş, Editura ALTIP, 2014

Printre meritele deosebite ale criticului şi istoricului literar Ion Dodu Bălan se înscriu primele monografii temeinice dedicate celor doi mari şi controversaţi poeţi ardeleni: Octavian Goga şi Aron Cotruş. Ele au fost menite să restabilească adevărul despre viaţa şi opera lor, tratate restrictiv şi nedrept, ba chiar interzise, în epoca stalinistă.
Revenind acum la cele două ediţii anterioare ale monografiei Cotruş, autorul îşi aduce la zi cercetările, cu noi şi importante documente de arhivă şi cu studiile cuprinse într-o amplă Bibliografie. Emoţionează, de asemenea, cele câteva ilustraţii, inclusiv ultima fotografie a lui Aron Cotruş pe catafalc.
Cartea are patru capitole, cu unele subtitluri inspirate. Astfel, cap. I. Un poet nedreptăţit. Momente din procesul de receptare a unui mare poet exilat; Aron Cotruş „făcea sculptură din cuvinte”; cap. II Reînvierea necesară; cap. III. Din fulger, din piatră. Aron Cotruş – „sublocotenent de rezervă”; Poezia religioasă cotruşiană; cap. IV. Viaţa în poezie. Personaje colective reprezentative; Elemente expresioniste în opera lui Aron Cotruş; Omul şi pământul românesc; Călători „hăituiţi”; Universul intim cotruşian în contextul liricii interbelice. O nostalgică nevoie de sine; Cotruş – spre orizonturi intime; Cotruş – rapsod al desmoşteniţilor, al oropsiţilor şi al limbii lor; Specificul limbajului cotruşian; Aron Cotruş a revoluţionat chiar şi poezia revoluţionară românească.
La începutul volumului aflăm relaţia profundă dintre autor şi tema studiilor sale: „În ceea ce priveşte lirica lui Aron Cotruş, pe care am prezentat-o în prima monografie, Resurecţia unui poet (1981), mărturisesc că n-am receptat-o nemijlocit prin lectură, proprie, ci am ascultat-o (în «Societatea de lectură Mihai Eminescu» de la Liceul «Aurel Vlaicu» din Orăştie), recitată de elevii «aleşi ai muzelor» ca: Dominic Stanca, actorul şi scriitorul de mai târziu, şi delicatul poet Tiberiu Utan, care cu patos recitau: Horia, Pătru Opincă, Minerii, Ion Roată, Todor Săcure, Ion Ciurea, Ion Codru, Iacob Hampu, versurile cotruşiene cucerindu-ne sufletele şi făcându-ne solidari cu personajele evocate sau stârnindu-ne admiraţia pentru eroii faptei şi-ai gândului: Horia, Maria Doamna sau poezia Eminescu (acest «Dante valah» căruia Cotruş i se adresa cu «Măria Ta»), cântaţi în ample poeme. Era în anii grei de după Dictatul de la Viena, când Transilvania se afla frântă-n două şi Ardealul de Nord era invadat de horthyşti, iar sufletele noastre de adolescenţi erau copleşite de mâhnire, dar şi de mândrie, când ascultam: «Ai noştri sunt aceşti munţi / pietroşi, mănoşi, cărunţi, / căci noi ne-am căţărat pe ei spre cer, / noi le-am deschis adâncurile de aur şi de fier / şi-am suferit prin ei pe ploi şi ger, / noi le-am spintecat uriaşele pântece, / noi le-am proslăvit frumuseţile-n cântece / şi le-am cunoscut sufletul şi furtunile mai bine / ca orişicine…»”.
Continuând cu alte întâmplări care au alimentat pasiunea lui Ion Dodu Bălan pentru viaţa şi opera lui Aron Cotruş, inclusiv cea cuprinsă în Arhivele Ministerului de Externe (prezenţa poetului şi excelentului diplomat la Varşovia, Roma, Madrid, Lisabona). În final, aflăm precizările necesare pentru reabilitarea, estetică şi umană, a marelui poet „desţărat”.
Iată-le, formulate de autor:
„1) Critica realist-socialistă l-a denigrat pe Aron Cotruş, declarându-l antipatriot, fugar, reacţionar, xenofob, cel ce în 1916 s-ar fi dus ca voluntar în armata austro-maghiară. Documentele cercetate ne-au dovedit că n-a fost deloc aşa. Dimpotrivă!
Cotruş a fost încorporat, ca toţi ardelenii prin Ordin, iar din armată a dezertat la italieni, unde a editat un ziar al armatei italiene, răspândit peste front printre soldaţii români, determinându-i să dezerteze şi ei.
2) Cotruş n-a rămas la 23 august 1944 în Spania, ca transfug, ci a cerut să i se trimită banii necesari pentru a se întoarce în ţară cu orice mijloc de transport: tren, avion, vapor.
Cererea nu i-a fost satisfăcută. Apăruse Decretul Regal în viziunea căruia oamenii care ocupaseră funcţii în regimul Antonescu erau declaraţi colaboraţionişti şi propuşi a fi eliminaţi din diplomaţie”.
În cercetările sale, pe temeiuri obiective, dar şi cu motive subiective, Ion Dodu Bălan ne relatează întâlnirea sa din 1977 la Toronto, în Canada, cu episcopul Victorin şi cu un grup de universitari români din SUA. De la aceştia a aflat date noi despre Aron Cotruş, care s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Long Beach, California. La cererea lui, i s-au făcut o slujbă ortodoxă şi una catolică, fiind înmormântat la Cleveland, în cimitirul Hally-Gross, unde îşi dorm somnul de veci mulţi alţi români.
Cartea lui Ion Dodu Bălan impresionează, pe lângă restabilirea dimensiunilor estetice reale ale operei cotruşiene, printr-o multitudine de amănunte de istorie literară din epoca formării şi afirmării lui Aron Cotruş, care a devenit cunoscut nu doar prin colaborarea la cele mai importante reviste literare, dar şi prin participarea la unele şezători în care recita ca nimeni altul.
Închei aceste câteva recomandări de lectură cu sentimentul că trebuie continuat efortul de-a face dreptate unor nume de scriitori prea repede uitaţi, deşi ei aparţinuseră glorioasei perioade interbelice. Dar Ion Dodu Bălan o face cu o energie de maestru, în publicistica sa săptămânală şi în noile sale cărţi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper