Metamorfoze poetice

Un articol de OCTAVIAN MIHALCEA

Ioan Es. Pop, 1983. Marş; 2013. Xanax, Editura Charmides, Bistriţa, 2013, 49 pp.

 

 

Într-un volum cu accentuate valenţe simbolice, 1983. Marş; 2013. Xanax (Editura Charmides, Bistriţa, 2013), Ioan Es. Pop evidenţiază două momente esenţiale pentru un parcurs liric de excepţie. Primul ciclu al cărţii, revelator remember, cuprinde poezii publicate acum 30 de ani în revista Nord. Impresionează angoasanta imagine a pianelor ce „vor fi aduse în faţa plutonului de execuţie“ (Întâi să amuţească grădinile. Un trandafir). O permanentă culpabilizare a trecutului apropie teroarea obscurităţii. Spiritul alienant al vremurilor arată implacabila direcţie de urmat. Este o părăsire, adevărată smulgere dintre cele uzuale, glacială descindere „mărşăluind cu pas egal prin cele patru anotimpuri,/ ieşind în afara lor cu pas egal,/ ziua şi noaptea, fără oprire,/ pe ploaie şi pe frig, numai lovind cu bocancii/ tare în caldarâm,// ieşind din oraşe, din orizont,/ din locurile înscrise pe hărţi, din limbajele cunoscute,/ din ordinea timpului – rap-rap -, din/ succesiunea generaţiilor,/ cu pas egal, din memoria părinţilor,// marş care nu ne abate de la vreo/ direcţie, marş hărăzit/ în loc de călătorie./ marş şi atât.“ (Magnetofoanele anunţă ora douăzeci). Marşul, sau paradoxala certitudine a stagnării care înstrăinează. Cvasi-permanenţa deşertului conduce la o gamă extinsă de oprimări. Un apocaliptic elan fluid loveşte, criogenizant, dar totuşi calofil, ambientul existenţial. Este invocată evaziunea: „plajă. Tulpina plaiului a îngheţat./ din alpii degetelor cineva răstoarnă zăpezile peste clape./ naufragiul în cuvânt se cerea celebrat./ noi însă am sosit mai târziu. am râs./ am dănţuit danţuri reci aşteptând/ ca la un gest al lui să se stingă întreaga întunecime.“ (O mare a ars. Cenuşa ei năvăleşte peste). Solitudinea creează identităţi morganatice. Au loc spectaculoase alunecări printre multiple entităţi din zona transfigurărilor, mereu aflate în căutarea idealului: „frânturi / dintr-o biografie a altcuiva ne asaltează şi brusc/ podişul prin care goneam se întrerupe şi ne trezim/ în mijlocul oceanului, cu ochii degeraţi de întuneric/ şi cămăşile îngheţate. prizonieri ai unei/ corăbii. sau în târgul medieval, în amurg, abia sosiţi/ dinspre stepe, ne întâmpină inchizitori deghizaţi/ în haine de cerşetorie şi pe cel din frunte,/ cel care ştia ieşirile din trecut,/ îl înjunghie. prizonieri ai acelui târg/ şi ai acelei înserări. sau ajunşi pe/ muntele iluminat de măslini/ aflăm mormântul gol şi nimeni care să ştie/ despre cine vorbim şi pe cine căutăm./ prizonieri ai absenţei Sale.“ (În acest decor nici personajele, nici gesturile lor). Tentaţia extincţiei se impune cu acuitate: „voi da foc decorurilor şi cu asta aventura va lua sfârşit.“ (Am încercat atunci un dialog cu personajul. N-a părut). Suntem călăuziţi pe fondul cvasi-omniprezentei obscurităţi înconjurătoare. O stare ambiguă, plină de mister, poate defini aceste problematizante incursiuni ce au, câteodată, diafane certitudini: „ne fusese destul să vedem/ trandafirul urmei sale pe nisip.“ (El călătorea înainte şi numai el). Eliptica versurilor determină ample ecouri evanescente: „dar ei sunt adânci ca rozele toamna./ frunza mâinii căzând suspină/ ca o pasăre pe mediterana -/ obositoare a apei lumină.“ (Ei sunt adânci ca rozele. Ca pe nişte frunze). Volumul, beneficiind de elocventele ilustraţii marca Mihai Zgondoiu, mai cuprinde şi o edificatoare prezentare a lui Ioan Es. Pop realizată de Răzvan Voncu, care punctează subtilele metamorfoze ale acestei importante poetici. Iată un pasaj despre 1983. Marş; 2013. Xanax: „Cartea de faţă conţine, aşadar, pe lângă poezia lui Ioan Es. Pop de-acum şi de altădată, şi o invitaţie la reflecţie pe tema, atât de delicată şi fundamentală, a naşterii poetului. Ea ne sugerează că nici măcar un poet concret, care nu gustă, în orice caz, fantazia devitalizată şi romanţioasă, nu se naşte spontan. În spatele poeticii lui Ioan Es. Pop, atât de simplă (după vorbă, după port…) se află o transformare spirituală amplă, o transfigurare, ce include în egală măsură lecturi şi gesturi existenţiale şi mai ales o aspră ucenicie a cuvântului. Căci Ioan Es. Pop se naşte din Ioan Pop prin rescriere.“ Al doilea ciclu liric, 2013. Xanax, debutează cu un poem selenar al noilor orizonturi, revelatorii întru tainice introspectări. Astfel încât „cel care pleacă nu pleacă/ niciodată singur. vidul tremură./ e perfect. e desăvârşit. e/ dincolo de orice putere de percepţie.“ (Într-o seară, pe la ora nouă). Intuiţiile poetice ating cromatismul regiunii de odinioară. De undeva răsare imaginea somnului pe verticală, generator de spaime şi intense rugăciuni. Problematica morţii e abordată într-o remarcabilă cheie ludică. În final, dialogul ia valenţe puţin obişnuite: „după ce mori, pe tine cine-o să te-ngroa? păi da,/ e o treabă a dracu’ de grea fincă toţi to-/ varăşii mei de lucru s-au dus./ da’ poate mă călugăresc şi./ să nici nu te gândeşti, ăia nu te primesc.// atunci poa’ să mă duc să mă angajez la/ pompe funebre. vezi-ţi de treabă, eşti prea bătrân./ păi atunci ce mă fac? Pe mine cine mă-ngroa?/ păi atunci nu mai ai cum muri./ cum adică, să n-am şi eu parte de/ petrecanie? cam aşa ceva.// bine, mă, atunci nu, dar după aia ce mă fac?“ (Cu groparul fulgerat la crâşmă: tu).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper