De cât atârnă relevanţa

Un articol de TEODORA DUMITRU

Romanul lui Adrian Schiop Soldaţii. Poveste din Ferentari (Polirom, 2013) e luat grav în tărbacă de Alex Ştefănescu în România literară, 6 martie a.c. Care-i capul de acuzare? În mare, problemele de limbaj; nu contează nici construcţia sau personajele, nici ochiul care surprinde medii; contează că în romanul lui Schiop se vorbeşte „golăneşte“, în „limba de lemn a lumii interlope“ sau a WC-urilor publice. Locvacitatea grosieră (cam contradictoriu văzută: fie este excepţională şi face obrazul „domnişoarelor” să roşească, fie este banală şi „nu uimeşte pe nimeni”) a unor „oameni şi situaţii fără relevanţă” din lumea joasă a Ferentarilor ar face din romanul lui Schiop o „pălăvrăgeală ternă“, fără virtuţi artistice.
N-ar fi nimic de reproşat până aici – simplă chestie de gust! – dacă acelaşi Alex ştefănescu n-ar fi găsit infinite resurse de generozitate pentru o scriere la fel de licenţioasă, dar emanată de la polul plus (al plusvalorii, normal). E vorba de Consumatorul de suflete (Allfa, 2014), romanul playboy-ului afacerist Codin Maticiuc, pe care Ştefănescu a găsit de cuviinţă să-l promoveze atât printr-o prefaţă ditirambică, cât şi cu alte ocazii. În prefaţa cu pricina colcăie superlativele şi pietrele de hotar: romanul lui Maticiuc  trezeşte  o „curiozitate insaţiabilă“, aduce în literatura română de azi o „noutate explozivă“ şi un tip de „literatură-autoflagelare“ pe care „nu l-am mai întâlnit în spaţiul culturii noastre de multă vreme“ (?!) etc. Pe scurt, romanul este „foarte-foarte bun“. Cât de bun ? Păi nu exagerat de bun, doar aşa, cam cât Marele Gatsby. Parol: „Codin Maticiuc este imediat recognoscibil prin stilul său decis-bărbătesc şi printr-un patetism de om puternic, dar vulnerabil afectiv, ca Marele Gatsby, al lui F. Scott Fitzgerald. Naratorul romanului, care este autorul însuşi sau un alter-ego al său, foloseşte cuvinte licenţioase dintr-un fel de furie lingvistică, exhibându-şi lipsa de curtoazie faţă de cititor“. Aici, cuvintele licenţioase exprimă tumultul interior şi nonconformismul fertil, nu spiritul WC-urilor publice. Iar universul e de-a dreptul cuceritor, făcut pentru reflecţie artistică genuină: „Localuri «de fiţe», maşini «bengoase», aventuri amoroase cu «vedete ale show-biz-ului» – aceasta este lumea, complet necunoscută de mine, din care descinde originalul scriitor“; „el descrie fugitiv cele mai exotice locuri de pe planetă – plaje, cluburi, cazinouri, baruri de noapte – pe care le frecventează în căutare de victime pentru actele sale de vampirism sufletesc. Ni se oferă un spectacol pitoresc şi captivant, o panoramă a cosmopolitismului, care ne cucereşte“, o „experienţă artistică atent gândită, nu de o confesiune lacrimogenă din categoria celor pe care le putem auzi într-un restaurant”. Iar mostrele din Maticiuc ipsissimus care susţin aceste teze sunt, crede Ştefănescu, elocvente: „Da, ne hrănim cu sânge. Dar şi cu lacrimi, dramă, tragedie sau pur şi simplu cu suferinţa pe care o provocăm celuilalt sex. Cât despre supt… doar energie“; sau: „Ador Coca-Cola rece, ţâţele mari, sexul neprotejat, perechea de Aşi, vinul scump, petrecerile pe plajă, Nutella pe pâine, jocurile video, shoturile cu gheaţă pisată, banii cash, bancurile porcoase şi iahturile cu flybridge”. Nu zic că romanul lui Schiop e „foarte-foarte bun” – au spus-o critici importanţi şi cartea a figurat intensiv în toate topurile de anul trecut –, însă mă îndoiesc profund că Maticiuc îl bate la „estetic” pe Schiop. Cred, de fapt, că singurul avantaj pe care-l are asupra lui e accesul la lobster.
Dar nu despre cei doi autori este discuţia de faţă, ci despre opţiunile criticului literar Alex Ştefănescu şi despre modul în care sunt justificate. Aici e adevărata licenţă. Fiindcă şi în România literară (nr. 51-52/ 2014) a cutezat domnia sa să parieze pe aşii lui Maticiuc, în acelaşi regim flamboaiant: „Codin Maticiuc este unul dintre cei mai înzestraţi şi mai originali prozatori apăruţi la noi în ultima vreme“. Pentru a face apoi din rezerva celorlalţi critici faţă de el simptomul unei patologii a lumii literare de azi: „Pentru un tânăr bogat, cu aventuri amoroase povestite în revistele glossy, este la fel de greu să se afirme ca scriitor ca şi pentru un tânăr sărac dintr-un sat uitat de lume. De un dezmoştenit al soartei încă mai sunt şanse să se ocupe cineva, din milă sau pentru a face paradă de generozitate, dar un personaj al lumii mondene are statut de persona non grata în spaţiul vieţii literare. Dacă eşti politician sau om de afaceri, medic sau avocat de succes, director de bancă sau orice altceva de acest gen nimeni nu te va recunoaşte şi ca scriitor (iar criticul care te va recunoaşte va fi considerat suspect)“. De altfel, tema oameni-de-ispravă-şi-cu-bani vs. „oamenii fără relevanţă” populează de ceva vreme discursul lui Ştefănescu, care şi-a făcut un obicei din luarea la refec a scriitorului beţiv, sărăntoc şi nehărăzit cu proiecte solide de viaţă – care cică l-ar opri de la a deveni autoritate estetică şi de la a pretinde lucruri de la stăpânire (v. „Autorii fără talent cheamă DNA-ul“, Adevărul, 13 febr. a.c.). Just, „talentul“ nu ţine nici de sărăcie, nici de bogăţie. Dar dacă criticul care ia partea săracului netalentat poate pãrea cel mult filantrop sau „comunist“, unul care face teoria bogaţilor discriminaţi de lumea literară în care se învârte şi el însuşi are de înfruntat nişte suspiciuni în plus. Suspiciuni care n-au legătură cu metafizica esteticului, ci cu fizica mălaiului în diferite texturi şi granulaţii. De unde mai marea probabilitate ca licenţiozităţile cocalarului lumpen să pară inestetice şi plictisitoare în comparaţie cu „arta“ cocalarului cu acces la lobster.

Un comentariu pentru “De cât atârnă relevanţa”

  1. martie 21, 2015 la 8:19 pm

    Sunteti deosebit de generoasa daca mai asteptati/sperati sa gasiti la dl. Alex Stefanescu si altceva decit
    oportunismul obisnuit.
    Nu malaiul (chiar daca nu-i neglijabil, fireste, pt. fermierul adolescentin) il mina pe bibic in lupta, ci vajnicul sau oportunism ( bineinteles, de cele mai multe ori inoportun, asa cum este si in cazul Codin), de la tinerete pina la…tinerete (maturitatea nefiind la purtator nicicind!).

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper