Ars Amandi sau metamorfoza iubirii

Un articol de Ramona Ardelean

Dacă ar fi să găsim un invariant care să dea seamă de toată diversitatea, de toată multiplicitatea şi de tot dinamismul formelor vieţii, atunci acel invariant ar fi iubirea. Iubirea este invariantul care generează toată multiplicitatea, devenirea şi transformarea formelor vieţii printr-un joc al metamorfozei care nu e altceva decât un joc împotriva tragismului pieirii, un mijloc de apărare împotriva morţii. Iubirea apare, deci, prin forţa ei generatoare, creatoare, drept cel mai sigur mecanism de apărare împotriva morţii.
Ars Amandi sau arta iubirii nu ar fi decât arta surprinderii acestui joc al metamorfozei iubirii. Şi unde, oare, ar putea fi surprins cel mai bine acest „joc“ dacă nu în artele vizuale?
Este cât se poate de binevenită în acest sens iniţiativa lui Cosmin Ungureanu, specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană al MNAR, care a organizat, în cel mai propriu şi mai desăvârşit sens al cuvântului, expoziţia Ars Amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX, găzduită, până la 29 martie, de Muzeul Naţional de Artă al României.
Rod al unei munci de mai bine de un an, selecţia celor şaptezeci şi trei de lucrări de pictură, desen şi gravură din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi al Bibliotecii Academiei Române, Cabinetul de Stampe, a fost gândită de Cosmin Ungureanu după un criteriu al ineditului, expoziţia oferind prilejul rar al vizualizării unor opere de artă mai puţin sau chiar deloc cunoscute, multe dintre ele fiind expuse în premieră absolută, după ce au fost recent restaurate. Toate aceste exponate se regăsesc, într-o excelentă prezentare grafică, şi în Catalogul expoziţiei, realizat după cele mai înalte standarde ştiinţifice şi estetice.
Titlul expoziţiei Ars Amandi este inspirat de titlul unui faimos poem de dragoste al lui Ovidiu, Ars Amatoria (cu varianta De Arte amandi în ediţiile moderne), fiind o invitaţie la receptarea şi redescoperirea dimensiunii iubirii sub toate formele şi metamorfozele ei (ipostaza mitologică, erotică, sacră, religioasă şi cotidiană a iubirii). Nu acestui poem i-a fost însă dat să devină o sursă de inspiraţie pentru arta europeană, ci Metamorfozelor lui Ovidiu, acest extraordinar „atlas mitologic“ care din veacul al XV-lea  a devenit una dintre sursele iconografice fundamentale pentru arta noastră europeană.
În Metamorfozele sale, Ovidiu are o adevărată obsesie, de inspiraţie heraclitiană, a devenirii, văzută atât ca o continuitate a lui morphe, cât şi ca ceva ce este dincolo de (meta) formă, ca o transformare. Metamorfoza apare, astfel, ca un joc al devenirii, ca o prelungire a vieţii în diferite forme, în încercarea de a aboli dispariţia fiinţei. Dinamul care pune în mişcare şi animă această lume, dându-i o multiplicitate de forme, este, pentru Ovidiu, iubirea, ca dorinţă, ca elan, ca impuls creator prin care se încearcă eludarea morţii.
Configurată în jurul iubirii care, prin natura ei, depăşeşte orice cadru spaţio-temporal, expoziţia are marele merit de a merge dincolo de cronologia sau specificitatea unor curente sau şcoli naţionale, suprapunând mai curând interpretări ale unor teme celebre (Venus şi Amor, Caritatea, Judecata lui Paris) din epoci, curente şi centre artistice diferite, oferind astfel o perspectivă a sincronicităţii motivelor artistice, precum şi o perspectivă a complexităţii  metabolismului şi metamorfozei iubirii.
De altfel, întreaga expoziţie Ars Amandi, structurată de  Cosmin Ungureanu în patru secţiuni – Mitologia iubirii, Amorul în lumea literelor, Iubirea (de)sacralizată şi Alegorii şi simboluri ale iubirii – poate fi privită în acelaşi spirit al metamorfozei iubirii, în sensul că iubirea poate îmbrãca o serie de forme – mitologică, erotică, sacră, religioasă, cotidiană.
Prima secţiune tematică, Mitologia iubirii, se concentrează în jurul emblematicului cuplu Venus şi Amor. Venus este omiprezentă în „mitologia iubirii“, ea apărând atât în forme şi ipostaze amoroase, cât şi în ipostaza maternităţii – Venus genetrix. Cel mai fidel şi mai statornic însoţitor îi este propriul fiu, Amor, personificarea dorinţei erotice (Eros, Cupido), imprevizil şi cu o îndrăzneală primejdioasă. Venus şi Amor  este, dincolo de orice îndoială, reprezentarea iconică cu cea mai formidabilă carieră începând din Renaştere şi până în veacul al XIX-lea.
A doua secţiune, Amorul în lumea literelor, e o continuare firească a Mitologiei iubirii, atât în sensul că miturile sunt transmise într-o formă literară, cât şi în sensul că literatura îşi inventează, la rândul ei, propria mitologie. Această secţiune tematizează suferinţa, speranţa, unirea iubirii cu moartea, iubirea tragică, neîmplinită, aşa cum apare în celebrele exemple: Procris şi Cephalus, Polifem şi Galateea, Zeus şi Europa, Pluton şi Proserpina, Apolo şi Dafne, Venus şi Adonis.
A treia secţiune, Iubirea (de)sacralizată, ilustrează sacralitatea iubirii în cultura europeană din perspectivă creştină. Spre deosebire de iubirea carnală, senzuală (cupiditas), iubirea necondiţionată, maternă sau filială, iubirea pentru celălalt este pusă în serviciul divinităţii, fiind denumită caritas. Ulterior, caritatea a fost codificată vizual şi transformată într-o emblemă a femeii cu un copil în braţe pe care-l alăptează. De pildă, Fecioara cu Pruncul, ca imagine a maternităţii generice, sau alăptarea, ca metaforă atât pentru hrana spirituală (Virgo Lactans), cât şi pentru pietatea filială (caritas romana).
A patra secţiune, Alegorii şi simboluri, este dedicată codificării şi voalării mesajului erotic fie în alegorii complicate, fie în simboluri disimulate reprezentând aparent altceva, ceea ce ridică iubirea la implicaţiile ei cele mai abstracte.
Prin toate ipostazele şi metamorfozele sale, iubirea reuşeşte, aşadar, să se înalţe deasupra abisului morţii, creând şi recreând continuu viaţa. Întregul discurs expoziţional Ars Amandi este, în acest sens, o pledoarie pentru viaţă prin intermediul iubirii, această dimensiune fundamentală a vieţii noastre care mai ales în epoca Internet-Youtube este supusă unei continue şi accentuate degradări, dezvrăjiri şi desacralizări.
Iată de ce merită să vizităm această expoziţie cu o temă atât de atractivă, de generoasă, de fecundă şi de mereu actuală. Păşind în Galeria Muzeului Naţional de Artă ne vom simţi, ajutaţi şi de calitatea muzicii ambientale, instantaneu transportaţi într-o altă lume, într-o altă dimensiune, una plină de mister, de semnificaţii şi de simboluri care ne vor dezvălui câte ceva despre straturile acestui nimb al iubirii care, asemenea straturilor atmosferei, plutesc dintotdeauna în jurul nostru. Iar după ce vom ieşi de acolo, intrând din nou în cotidian, vom putea bănui, pe nesimţite, o transformare a percepţiilor noastre, îmbogăţite tainic cu tot acest „aer“, cu toată această atmosferă miraculoasă a iubirii.

Untitled-1

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper